MONICA MACOVEI: "Tăriceanu îmi cerea să fie informat despre orice dosar cu politicieni"

S.A.
Politică / 8 mai 2016

Monica Macovei

Monica Macovei

Monica Macovei a afirmat, ieri, că, atunci când era ministru al Justiţiei, fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu îi cerea să fie informat "dinainte" despre "orice dosar care se face cu politicieni", susţinând că acesta era preocupat ''să scape" de DNA, transmit surse din media.

"Eu nu am văzut om mai înverşunat împotriva DNA-ului decât Tăriceanu. De când eram în Guvern, când am făcut DNA-ul în 2005, el era prim-ministru. De atunci, singura lui grijă este cum să scape de DNA şi de declaraţiile publice de avere. (...) Eu ţin minte, de exemplu, că îl contraziceam pe Tăriceanu, care zicea: «Monica, eu vreau să fiu informat dinainte despre orice dosar care se face cu politicieni». Înainte, adică şi în timpul în care sunt măsuri de supraveghere: interceptări, filmări", a declarat Macovei, aflată în Prahova.

Liderul M10 pretinde că l-a refuzat atunci pe premier.

"I-am spus «Nu! Numai procurorul de caz ştie». Şi m-am uitat la el. (...) În clipa în care i-am spus «nu», a rămas şocat şi nu a avut replică", a precizat Macovei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mancati-l pe TARICEANU CA DACA NU va mananca el

    DNA-ul l-a facut Adrian Nastase, nu Macovei. In mandatul Macovei doar s-a reorganizat, merit pe care il revendica si Basescu. Baba isi aminteste secvential ce ii convine sa spuna in campania asta si ce crede ea ca ar ajuta-o. Pe mine ma intereseaza de ce sub mandatul ei nu a vazut ce se intampla la ANRP, daca stie cu ce bani a fost finantata campania ei si cea a prietenei ei EBA si cum a fost cu lovitura de stat pe care 7,4 milioane de oameni au incercat-o la referendum. Prea va uitati in gura babei ticaloase!

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb