Moody's a îmbunătăţit ratingurile pentru depozitele BRD la "Baa3" şi perspectiva la pozitivă

Ionuţ Stănescu
Bănci-Asigurări / 3 septembrie 2016

Moody's a îmbunătăţit ratingurile pentru depozitele BRD la "Baa3" şi perspectiva la pozitivă

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a îmbunătăţit ratingurile pentru depozitele pe termen lung şi scurt în lei şi valută ale băncii "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) de la "Ba1/Not Prime" până la "Baa3/Prime-3" şi de asemenea a modificat perspectiva asociată de la "stabilă" la "pozitivă", informează un comunicat de presă al Moody's.

"Îmbunătăţirea ratingurilor BRD a fost determinată de îmbunătăţirea ratingului individual de la b2 la b1 precum şi de aşteptările Moody's privind un sprijin ridicat din partea grupului mamă Societe Generale, care ridică cu două trepte ratingul BRD", precizează agenţia de evaluare, citată de Agerpres.

Moody's menţionează că BRD, la fel ca şi alte bănci din România, este afectată de legea dării în plată. Agenţia de rating consideră că până acum un număr limitat de debitori au decis să profite de prevederile acestei legi. Cu toate acestea, impactul negativ complet al implementării legii ar putea deveni mai clar doar după câteva luni, mai spune Moody's.

Agenţia de evaluare financiară Moody's subliniază că actuala tendinţă de îmbunătăţire a mediului operaţional pentru băncile româneşti care duce la diminuarea considerabilă a portofoliul de credite cu probleme al BRD precum şi menţinerea unui nivel de capitalizare solid ar putea avea implicaţii pozitive pentru ratingul BRD. În sens invers, o deteriorare semnificativă a calităţii portofoliului de credite al băncii, care să afecteze profitabilitatea şi capitalizarea sa, ar putea avea implicaţii negative asupra ratingului, mai precizează Moody's.

"BRD - Groupe Societe Generale" a raportat, în primele 6 luni din 2016, un profit net de 381 milioane lei, în creştere cu 64% comparativ cu intervalul similar din anul anterior, în timp ce rata creditelor neperformante s-a diminuat cu 14,4%, mai spune Agerpres, adăugand că totalul activelor , la 30 iunie 2016, era de 48,4 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb