Morgan Stanley: Acţiunile băncilor din Grecia ar putea creşte cu 90%

Laura Boico
Internaţional / 5 mai 2016

Acţiunile băncilor din Grecia ar putea creşte cu 90% faţă de nivelul actual, iar randamentele obligaţiunilor ar putea scădea dacă se va ajunge la un acord privind reformele cerute statului elen în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară, se arată într-o analiză realizată de banca americană de investiţii Morgan Stanley, transmite Reuters.

Finalizarea cu succes a procedurii de evaluare a acordului de asistenţă convenit în vara anului trecut va permite continuarea eliberării de fonduri, precum şi demararea discuţiilor cu privire la o reducere a datoriei Greciei, care, în prezent, se situează la aproximativ 180% din PIB. Începând din toamna anului trecut, Grecia şi creditorii săi (UE şi FMI) poartă discuţii cu privire la reformele pe care autorităţile de la Atena trebuie să le demareze pentru a atinge obiectivele bugetare fixate în cel de al treilea plan de asistenţă.

Morgan Stanley a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile băncilor elene, la "overweight" (evoluţie peste indicele principal al pieţei), apreciind că actualele cotaţii sunt prea pesimiste în privinţa ţintelor privind rentabilitatea fondurilor proprii, menţionează sursa citată.

Dacă se va ajunge la un acord privind reformele cerute Greciei în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară, fondurile elene vor fi eligibile pentru programul de achiziţii de obligaţiuni al BCE şi s-ar putea ridica restricţiile asupra mişcărilor de capital, se arată în raportul Morgan Stanley, care se aşteaptă la o redresare a economiei elene.

"Nu va fi uşor şi nu se va realiza rapid", afirmă analiştii băncii americane.

Surse au dezvăluit pentru Reuters la începutul acestei săptămâni, faptul că este puţin probabil să se ajungă la un acord între Grecia şi creditorii săi, la reuniunea specială a miniştrilor de finanţe din zona euro, din 9 mai.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Are dreptate, daca Bce baga bani cu "tolcser"-u pot sa creasca pana la Cer.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb