Municipalitatea ieşeană vrea să reabiliteze clădirile fostei fabrici Nicolina

DORU MOCANU, Iaşi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 februarie 2013

Conducerea Primăriei Iaşi intenţionează ca o parte dintre simbolurile fostei fabrici Nicolina să fie reabilitate pentru a putea fi incluse ulterior în patrimoniul urbanistic şi arhitectural al oraşului.

Recent, reprezentanţii municipalităţii s-au întâlnit cu proprietarii terenului pe care a fost ridicată fabrica, cerându-le acestora să stopeze acţiunea de demolare a clădirilor care au mai rămas în picioare.

Cu o vechime de peste o sută de ani, fostele hale ale fabricii au intrat în proces de dezafectare, pentru a face loc unui nou ansamblu urbanistic. În urma întâlnirii cu şefii municipalităţii, reprezentanţii proprietarilor terenului au fost de acord cu păstrarea halei compresoarelor şi a forjei şi reconstruirea după schiţele originale a turnului de apă, care a fost demolat la sfârşitul lunii ianuarie.

"Am discutat cu reprezentanţii firmei, pentru a opri demolările clădirilor care, deşi nu sunt clasificate ca monumente, fac parte din istoria acestui oraş. Se va întocmi un protocol între Primărie şi firmă pentru reconstrucţia după schiţele originale a turnului de apă şi păstrarea clădirilor vechi în cadrul ansamblului ce va fi construit acolo", a declarat viceprimarul Iaşilor, Mihai Chirica.

Pe de altă parte, conducerea Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional va face în perioada următoare demersurile necesare pentru includerea clădirilor în categoria monumentelor istorice. Astfel, ca urmare a protocolului ce va fi semnat de Primărie şi proprietarii terenului, clădirile vor fi incluse în cadrul ansamblului planificat în zona fabricii, complex urban care urmează să conţină o zonă de piaţă, spaţii comerciale şi mai multe birouri. "Chiar dacă în acest moment clădirile nu au statut de monument, actualii proprietari trebuie să înţeleagă că sunt clădiri importante pentru oraş, că reprezintă istoria industrială a acestui oraş şi că trebuie să le păstrăm", a precizat Chirica.

Fabrica Nicolina îşi are originile în 1892, când au fost construite primele hale industriale. Tot atunci au fost fondate "Atelierele CFR" Iaşi având ca obiect de activitate reparaţia locomotivelor cu abur şi a vagoanelor de marfă. Este, astfel, una din cele mai vechi zone industriale ale Iaşului. În anul 1912, unitatea şi-a schimbat numele în "Atelierele CFR Nicolina" Iaşi, iar în 1967, aceasta şi-a modificat denumirea în "Uzina Mecanică Nicolina" Iaşi, reprofilându-şi activitatea pe producţia utilajelor de construcţii şi lucrări poduri. În anul 1991, fabrica îşi schimbă din nou numele în SC "Nicolina" SA.

SC Nicolina SA şi-a încetat activitatea în luna aprilie a anului 2005, când a fost reziliat şi contractul de privatizare, iar pachetul de acţiuni deţinut din anul 2002 de un consorţiu format din Asociaţia Salariaţilor şi firma Mecanoexportimport a revenit la stat. Ulterior, compania a intrat într-un program de restructurare, în decembrie 2005 începând disponibilizările de personal. În 2010, a fost deschisă procedura insolvenţei Nicolina SA, dar planul de reorganizare a fost respins de către creditori, astfel că în aprilie 2011 instanţa a decis iniţierea procedurii de faliment.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb