NBA Bilete de zeci de mii de dolari pentru un posibil record

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 6 februarie 2023

Sursa foto: https://apnews.com/

Sursa foto: https://apnews.com/

Vânătorii de recorduri sportive au în această săptămână ocazia să mai bifeze unul. Cei cu mai multă dare de mână cheltuiesc mici averi pentru a asista pe viu la acest eveniment. Săptămâna aceasta se va disputa meciul Los Angeles Lakers - Oklahoma City Thunder, la care se aşteaptă ca starul LeBron James să doboare recordul all-time de puncte înscrise în NBA, campionatul profesionist nord-american de baschet. Având în vedere contextul, un bilet pentru a asista in direct la acest moment istoric, chiar de la marginea terenului, a ajuns să coste 30.208 dolari. Potrivit datelor furnizate de StubHub, un portal de referinţă pentru revânzarea legală în SUA, biletul respectiv pentru a asista la record - dacă previziunile sunt îndeplinite şi James nu se accidentează între timp -, de la doar câţiva metri distanţă de teren, are cel mai ridicat preţ dintre tichetele disponibile în acest moment pe acest website. Biletul în sine costă 23.660 de dolari, dar la această sumă se adaugă peste 6.500 de dolari ca taxe de administrare. Pe de altă parte, cel mai ieftin bilet dintre cele care sunt de vânzare pe StubHub se ridica la 386 de dolari (inclusiv cheltuielile), în sectorul 306, care se află în colţul de sus al Crypto.com Arena din Los Angeles. "King James" este la un singur pas să doboare recordul legendarului Kareem Abdul-Jabbar (38.387 de puncte). Cu o medie de 30,2 puncte pe meci de la debutul acestui sezon, LeBron James ar putea deveni cel mai bun marcator din NBA pe 7 februarie, la meciul Oklahoma City Thunder de la Los Angeles, sau două zile mai târziu, pe 9 februarie, când Lakers va juca tot pe teren propriu cu Milwaukee Bucks. La ambele partide urmează să fie prezent şi Kareem Abdul-Jabbar, conform unor surse din cadrul francizei californiene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb