Neînceperea urmăririi penale faţă de senatorul Norica Nicolai

Ziarul BURSA #Politică / 24 august 2006

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de senatorul Norica Nicolai pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu şi pentru infracţiunea de instigare la uzurpare de calităţi oficiale. Aceeaşi decizie s-a luat şi faţă de senatorii Teodor Meleşcanu şi Şerban Cezar Strătilă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, reiese dintr-un comunicat emis miercuri de biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut că pe data de 26 aprilie nepoata Noricăi Nicolai, Manea Haneş Anca Mădălina, se afla în sediul Senatului, pentru "o discuţie particulară" cu senatoarea liberală. Anca Manea Haneş a extras din aparatul de vot cartela senatoarei liberale, în timp ce aceasta părăsise sala, dar nu a accesat tastatura necesară exercitării votului.

Acelaşi comunicat precizează că în acea zi nu a fost utilizată nici cartela de vot a senatorului Şerban Cezar Strătilă şi că acest lucru a fost verificat prin listingul de vot din data respectivă. De asemenea, din analiza materialului video înregistrat de operatorii tv a reieşit că Anca Haneş a extras cartela de vot a senatorului Norica Nicolai, fără a o utiliza însă. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat tot miercuri că procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus prin rezoluţie motivată, pe data de 17 august, neînceperea urmăririi penale faţă de Manea Haneş Anca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, apreciindu-se că fapta nu există.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb