Ministerul Mediului va micşora numărul de agenţii din subordine de la 11 la 8 şi va reduce 444 de posturi, din care numai 31 sunt ocupate în prezent, iar economiile la buget generate de această măsură se cifrează la 16,879 milioane lei, a declarat, miercuri, ministrul de resort Nicolae Nemirschi.
"Ceea ce v-am spus înseamnă o reducere de 444 de posturi, din care vacante 413, 31 sunt ocupate, din acestea 377 nebugetate, 67 bugetate. Economia la buget va fi de 16,879 milioane lei", a spus Nemirschi.
Astfel, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării vor fi comasate în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului.
De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, din subordinea Administraţiei Naţionale Apele Române, va fi comasat cu Administraţia Naţională de Meteorologie, rezultând Administraţia Naţională de Hidrologie şi Meteorologie.
În plus, ministrul a mai spus că Agenţia Naţională pentru Arii Protejate, care în prezent există "doar pe hârtie" şi care avea prevăzute 150 de posturi, va fi transformată în departament în cadrul Ministerului Mediului şi va funcţiona cu 15 angajaţi.
Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat luni, la finalul misiunii de evaluare, că Executivul trebuie să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor pe anul în curs cu 0,8% din produsul intern brut (PIB).
Franks a adăugat că ajustarea cheltuielilor salariale în sistemul public, în următorii 4-5 ani, ar trebui să fie de "cel puţin 0,5% din PIB în fiecare an" începând cu 2010, pentru a ajunge sub 6% din PIB. El a completat că la această ajustare vor contribui "reforma sistemului public de salarizare" şi "măsurile de restructurare luate de guvern".
Ulterior, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat că până în luna iunie a anului viitor cheltuielile salariale trebuie să fie reduse cu 3 miliarde lei pentru ca România să-şi respecte obligaţiile convenite cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional(FMI).