Nicolae Cinteză: Băncile din România şi-au majorat în acest an capitalul cu peste 570 milioane euro

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 decembrie 2010

Nicolae Cinteză

Nicolae Cinteză

Băncile din România şi-au majorat capitalul, în primele 11 luni, cu o sumă totală de 572 milioane euro, ca să depăşească mai uşor şocurile, a declarat, pentru Bloomberg, directorul direcţiei de supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), Nicolae Cinteză.

Instituţiile de credit, controlate în proporţie de 90% de grupuri financiare străine, au o înţelegere cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi BNR să nu retragă fonduri din ţară şi să majoreze capitalul pentru a ajunge la o rată a adecvării de 10%.

Băncile mamă au adus în Româ­nia şi fonduri suplimentare de 75 de milioane de euro pentru creditare, a spus Nicolae Cinteză, într-un interviu acordat Bloomberg, citat de Mediafax.

Sectorul bancar din România are dificultăţi în administrarea creditelor neperformante, în contextul impactului negativ al recesiunii asupra capacităţii clienţilor de a achita datoriile, notează Bloomberg.

Grupurile străine cu operaţiuni în România au pompat aproximativ 450 de milioane de euro în diviziile locale pentru îmbunătăţirea capitalului în ultimele 12 luni, a declarat directorul general al BCR, Dominic Bruynseels.

"Cred că băncile sunt foarte importante într-o situaţie în care o economie trebuie să-şi revină, iar băncile însele îşi refac capitalul. Băncile îşi refac bilanţurile şi se asigură că respectă condiţiile băncii centrale, ceea ce este un lucru pozitiv, deoarece va ajuta economia să iasă din recesiune mai repede", a adăugat Bruynseels.

Industria bancară din România este dominată de instituţiile financiare din Austria, care controlează 38,4% din piaţă, urmate de cele elene, cu 17%, şi bănci din Franţa, cu 14,8%.

În prima jumătate a anului, băncile şi-au majorat capitalul social cu 1,9 miliarde de lei, depăşind contribuţiile de 1,3 miliarde de lei însumate pe parcursul întregului an 2009, potrivit raportului de stabilitate financiară pe 2010 publicat în august de BNR.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2179
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9460
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.4406

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb