Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are ca obiectiv principal asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor de instrumente financiare, promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase, a spus astăzi Daniel Apostol, Director Direcţia Comunicare şi Relaţii Interinstituţionale în cadrul ASF, ce a transmis mesajul Preşedintelui Autorităţii Nicu Marcu, la Summitul Administratorilor de Fonduri din România.
Preşedintele ASF a punctat: "Înainte de toate, trebuie să salut şi cu această ocazie câştigarea de către BVB a statutului de piaţă emergentă. Pentru economia românească şi pentru piaţa de capital autohtonă se deschid astfel noi perspective, concrete, pentru dezvoltarea economiei româneşti. Piaţa de capital trebuie să ajungă un motor al economiei care oferă sursă de finanţare companiilor, precum şi un loc de investiţii pentru societăţile de asigurare, respectiv pentru fondurile de pensii, ceea ce poate conduce în mod direct şi indirect la creşterea economică a României. Subliniez şi astăzi că Bursa de Valori Bucureşti trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte pieţe financiare din spaţiul sud-est european. Pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, iar aceasta se poate obţine prin oferirea de active de calitate, printr-o implicare mai activă a statului român la dezvoltarea acestui sector financiar.Elaborarea unei strategii naţionale pentru piaţa de capital este unul dintre proiectele importante pe care Autoritatea, în parteneriat cu Ministerul Finanţelor Publice, îl promovează pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieţei de capital şi facilitarea accesului la finanţare pentru toate tipurile de investitori".
Nicu Marcu a adăugat: "Este însă un moment bun să vă spun că Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează modul în care tehnologia a transformat produsele şi serviciile pentru a promova cele mai noi practici în domeniu.Într-un context macroeconomic global, dar şi european greu încercate de incertitudini, stabilirea unor condiţii favorabile, mai puţin birocratice şi mai puţin costisitoare (de ex: introducerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a posibilităţii pentru subscrierea unităţilor de fond prin mediul online), pentru fondurile de investiţii şi pentru consumatori, poate ajuta această industrie să se dezvolte, cu impact pozitiv şi asupra altor segmente ale pieţei financiare (de ex: Bursa de valori).Dintre segmentele pieţei de capital, în ultimii ani, piaţa organismelor de plasament colectiv a avut o dezvoltarea mai accelerată şi s-a bucurat de o creştere importantă a activelor administrate pe termen lung, în ciuda turbulenţelor generate de contextul COVID-19".
În opinia sa, deşi piaţa este încă dominată de fondurile de instrumente cu venit fix, lipsindu-i gradul de sofisticare şi diversitatea de produse de acumulare şi investire întâlnite pe pieţele mai dezvoltate, trebuie scoasă în evidenţă importanţa industriei fondurilor de investiţii în procesul de economisire, mai ales în condiţiile unui mediu financiar caracterizat de rate scăzute ale dobânzilor.
"Un alt element important, care poate duce la dezvoltarea industriei fondurilor de investiţii este creşterea gradului de incluziune financiară. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează şi modul în care tehnologia a transformat produsele şi serviciile pentru a promova cele mai noi practici în domeniu care să ajute la dezvoltarea pieţelor financiare nebancare prin diversificarea produselor şi prin posibilitatea utilizării celor mai noi tehnologii.Prin acest demers ne dorim să ne asigurăm că atât persoanele fizice, cât şi micile afaceri pot beneficia de servicii financiare accesibile şi eficiente", a conchis Nicu Marcu.
1. Corectie!
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2020, 22:14)
ASF are un singur unic scop: propasirea materiala (cu salarii de vestul UE) a rubedeniilor politice, amantelor, adunaturilor partidiste a securistilor si a nulitatilor cu 3 clase. Atat. Ai o prostovana ca amanta si nu vrei sa ii dai bani din buzunarul tau, o bagi in ASF. Ca mai sunt 1% oameni competenti acolo ramasi dupa dezastrul universitar valah...sunt deja cantitate neglijabila. Iar padurarul contabil se lauda prin ziarele financiare ca a facut marea "revolutie" in ASF si a scazut salariul mediu net prin integrarea consilierilor (adica exact nulitatile cele mai mari) in directiile de specialitate. Practic ce a facut?! a luat niste nimeni in drum(dar cu relatii) care aveau un statut incert de consileri in..nimic fiind analfabeti..si i-a facut specialisti in departamente cu un serviciu stabil teoretic pe o perioada nedeterminata. Fiind plini de relatii foarte greu mai pot fi dati afara acum. Frumos!