Niculae reporneşte Nitroporos pe 1 iulie

Ovidiu VRÂNCEANU,BraŞov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 iunie 2009

Ioan Niculae, proprietarul companiei Nitroporos SRL Făgăraş, ne-a declarat că de la 1 iulie activitatea fostului combinat Nitramonia va fi reluată. "Vom porni cu două fabrici - cea de acid azotic şi cea de azotat de amoniu poros", a declarat Niculae, adăugând că investiţiile în fabrică se ridică la aproape 50 de milioane de euro. Omul de afaceri a mai spus că angajările au fost reluate la combinatul făgărăşean şi că la capacitate maximă societatea va ajunge la aproximativ 900 - 1.000 de angajaţi. În prezent, societatea are aproximativ 500 de angajaţi.

"Am vrut să închidem combinatele chimice, dar Guvernul ne-a dat o gură de oxigen şi ne-a lăsat să folosim gazele din producţia internă, adică la un preţ mai mic, ceea ce ne reduce costurile de producţie. În acest fel putem angaja şi relua activitatea la toate combinatele chimice, iar acest sector al economiei poate fi revigorat", a precizat Niculae. Acesta mai speră ca până la finele anului să fie emisă şi o ordonanţă de urgenţă prin care achiziţionarea de îngrăşăminte chimice de către fermierii din România să fie subvenţionată de către stat.

Potrivit negocierilor dintre patronatele şi sindicatele din industria chimică şi reprezentanţii Guvernului, subvenţia de 400 de lei pe hectar va consta în acordarea unor bonuri valorice către fermieri, aceştia neputând să achiziţioneze altceva în afară de îngrăşăminte chimice. Ideea acestei subvenţii a aparţinut sindicaliştilor care încearcă astfel să îşi salveze locurile de muncă, greu lovite de criza financiară.

Dacă această ordonanţă va fi emisă, Nitroporos SRL Făgăraş va mai crea alte 200 de locuri de muncă.

Reporneşte şi Viromet

Niculae a mai precizat că şi activitatea fabricii de metanol din combinatul chimic Viromet Victoria va fi reluată, motivul fiind tot scăderea preţului gazelor naturale. "Metanolul este extrem de important pentru economia românească, iar faptul că vom putea relua producţia de la Victoria este mulţumitor, mai ales că am avut o ofertă de câteva zeci de milioane de euro pentru vânzarea acestuia către un grup iranian, dar am refuzat, pentru că oamenii de acolo ar fi avut de suferit", a spus Niculae. Acesta a mai arătat că la Victoria vor fi reangajaţi 170 - 180 de persoane pentru continuarea producţiei de metanol.

La finele lunii martie, Viromet Victoria a disponibilizat 290 de persoane. Aceştia au primit din partea societăţii şase salarii compensatorii.

Compania Viromet Victoria a înregistrat anul trecut pierderi de 15,446 milioane de lei, după ce în anul anterior înregistrase un profit net de 2,535 milioane de lei. Şi cifra de afaceri a companiei a fost în scădere, de la 143,789 milioane de lei la 121,076 milioane de lei. Viromet a avut venituri din exploatare de 115,222 milioane de lei, mai mici cu aproape 30% faţă de anul anterior, când valoarea acestora era de 158,258 milioane de lei, şi cheltuieli de exploatare 116,127 milioane de lei, de asemenea, în scădere cu peste 20%, de la 147,262 milioane de lei.

Negocieri cu cinci companii internaţionale

Omul de afaceri prahovean a arătat că în prezent este în discuţii cu o companie din Africa de Nord care doreşte să achiziţioneze jumătate din producţia de explozibili civili, dar şi cu una dintre cele mai importante companii miniere din Europa, pe care nu a dorit să o nominalizeze.

Societatea Nitroporos SRL a fost înfiinţată pe data de 7 martie 2008 şi administrează activele companiilor de pe platforma Nitramonia Făgăraş, cumpărate de compania Viromet Victoria, al cărei acţionar este grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Neculaie. Viromet Victoria a câştigat licitaţia organizată de lichidatorul Euroconsult SPRL Arad, în decembrie 2007, la preţul de 33 milioane lei, inclusiv TVA.

Pe data de 22 octombrie 2007, ca urmare a procedurilor de lichidare voluntară, aproximativ 80% dintre cei 569 de angajaţi ai celor cinci societăţi de pe platformă (Nitroexplosives, Nitrofertilizer, Nitrocontrol, Nitroservice şi Nitrotrans) au primit preavizul în vederea disponibilizării cu acordarea plăţilor compensatorii conform OUG nr. 116/2007, în prima etapă de disponibilizări. Primii angajaţi, aproximativ 400, şi-au încheiat activitatea în societate în data de 1 noiembrie, iar cea de-a doua tranşă de disponibilizări de la începutul anului 2008.

Compania Gladwell, partener de afaceri al proprietarului Interagro, Ioan Niculae, a achiziţionat, anul trecut, un pachet de 60% din societatea Nitroporos. George Colcea, director al companiei Viromet Victoria spune că noii acţionari majoritari sunt de fapt greco-ciprioţi, în timp ce Ioan Niculae susţine că aceştia sunt slavi, dar nu greci. "Nu vă pot spune de unde sunt", declara, în momentul tranzacţiei, omul de afaceri prahovean.

Niculae a mai explicat că înţelegerea este ca cei de la Gladwell, în calitate de acţionari majoritari să vină cu aport de capital de 28 de milioane de euro, valoarea investiţiei care va fi realizată atât în societate, cât şi în mediu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb