Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti a demarat selecţia publică, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti selecţia publică de proiecte cu finanţare nerambursabilă destinată organizaţiilor şi asociaţiilor care acţionează în domeniul social. Suma totală alocată pentru anul 2022 este de 1.000.000 lei, iar valoarea totală eligibilă a unui proiect poate fi de maxim 200.000 lei, iar perioada de depunere a proiectelor este 27 iunie - 26 iulie 2022, termenul limită fiind 26 iulie 2022, ora 16.30, urmând ca selecţia acestora să se facă până pe data de 03 august 2022, a adăugat edilul, conform News.ro.
"1 milion de lei finanţare pentru proiecte sociale A fost demarată prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti selecţia publică de proiecte cu finanţare nerambursabilă destinată organizaţiilor şi asociaţiilor care acţionează în domeniul social. Fondurile sunt destinate activităţilor nonprofit de interes local, pentru dezvoltarea şi diversificarea serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile dezavantajate social", a scris Nicuşor Dan, astăzi pe Facebook.
El a mai spus că "suma totală alocată pentru anul 2022 este de 1.000.000 lei, iar valoarea totală eligibilă a unui proiect poate fi de maxim 200.000 lei, pentru următoarele categorii de proiecte sociale:
- Protecţia victimelor traficului de persoane - servicii rezidenţiale
- Protecţia victimelor violenţei în familie - servicii rezidenţiale
- Protecţia persoanelor adulte fără adăpost - servicii rezidenţiale şi/sau de zi
- Asistenţă şi sprijin umanitar pentru refugiaţi - servicii rezidenţiale şi/sau de zi
- Campanii de testare voluntară HIV, HVB, HVC, TBC şi altor boli asociate, a persoanelor consumatoare de substanţe/aflate în risc
- Protecţia copiilor cu dizabilităţi - terapii complementare de integrare senzorială".
Acesta a mai anunţat că perioada de depunere a proiectelor este 27 iunie 2022 - 26 iulie 2022, termenul limită fiind 26 iulie 2022, ora 16:30, urmând ca selecţia acestora să se facă până pe data de 03 august 2022.
De asemenea, Nicuşor Dan a oferit informaţii privind documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, precum şi criteriile de atribuire care se vor regăsi pe site-ul www.dgas.ro.