Noii adepţi ai cultului cargoului aşteaptă miracole de la băncile centrale

Dobânzile negative şi relaxarea cantitativă au devenit, de mai mulţi ani, parte a unei "normalităţi" care s-a detaşat complet de realitatea economică, unde ar fi trebuit să primeze alocarea raţională a capitalului şi muncii în funcţie de cerinţele pieţei şi a semnalelor oferite de preţuri.

De fapt, băncile centrale au devenit "idolii" în jurul cărora s-a "coagulat" un adevărat cult, dar a cărui adevărată natură este aceea a unui "cult al cargoului", unde există până şi "păsările de metal" caracteristice formei cultului din Melanezia, sub forma "elicopterelor cu bani".

Fenomenul "cultul cargoului" a devenit cunoscut mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în perioada postbelică, fiind definit de aşteptările băştinaşilor din insulele Pacificului de Sud de a primi alimente şi alte provizii de la avioanele care aprovizionau trupele americane.

După terminarea războiului şi plecarea americanilor, aborigenii au continuat să construiască piste de aterizare şi "turnuri de control" din lemn sau bambus în speranţa că "păsările de metal" se vor întoarce. Adepţii unui astfel de cult efectuează ritualuri care au ca scop determinarea unei societăţi mai avansate din punct de vedere tehnologic să livreze diverse bunuri, după cum arată Wikipedia.

Într-un articol din 2009, "What Happened to Cargo Cults?" (revista Social Analysis, vol. 53, nr. 1), profesorul danez Ton Otto, de la Facultatea de Antropologie a Universităţii Aarhus, analizează ceea ce numeşte "fascinaţia Vestului faţă de cultul cargo", în special varianta sa din Melanezia.

"Ar putea fi vorba despre ideea de cargo - produsele muncii dintr-o societate industrializată - care apar prin magie, fără muncă", a scris profesorul Otto, în opina căruia "este fascinant să vezi oameni de la periferia societăţii capitaliste obsedaţi de obţinerea unor produse industriale, dar prin utilizarea unor mijloace greşite".

Profesorul danez mai scrie că "din perspectiva ideologică a Vestului, principalul contrast este acela dintre convingerea fundamentală că munca fizică este baza bunăstării şi credinţa locuitorilor din Melanezia că este nevoie de magie şi de asistenţă din partea strămoşilor pentru crearea abundenţei".

Ceea ce se întâmplă de la declanşarea crizei financiare globale, nu doar în Europa, arată că fenomenul "cultului cargo" nu mai este doar subiect de fascinaţie şi studiu pentru civilizaţia Vestică, ci a devenit aproape sigura speranţă pentru depăşirea crizei financiare, ale cărei adevărate dimensiuni au fost dezvăluite după declanşarea pandemiei.

Cultul cargoului din Europa are "mari preoţi" la BCE şi nu duce lipsă nici de simbolul fundamental al "păsării de metal", sub forma "elicopterului cu bani", alimentat de la "tiparniţe" care nu mai pot fi oprite.

În acest context, BCE a anunţat majorare plafonului de achiziţie a obligaţiunilor guvernamentale cu 500 de miliarde de euro, până la 1,85 trilioane, după ultima şedinţă de politică monetară din acest an.

Agenţiile de presă Reuters şi Bloomberg au scris apoi că preşedintele BCE, Christine Lagarde, a trebuit să facă un compromis cu "aripa dură" din Consiliul guvernatorilor pentru a obţine majoritatea.

Compromisul apare în declaraţia de presă de pe site-ul BCE sub forma "nu este necesară alocarea completă până la limita superioară, atâta timp cât condiţiile de finanţare rămân favorabile".

Condiţii extrem de relaxate de finanţare nu au contribuit, din păcate, la funcţionarea mai bună a pieţelor, ci dimpotrivă, le-a transformat în mecanisme disfuncţionale de alocare a resurselor.

Spania este doar un exemplu al efectelor măsurilor disperate de politică monetară adoptate de BCE. În urmă cu câteva zile, randamentul obligaţiunilor de 10 ani emise de guvernul de la Madrid a ajuns la zero, un minim istoric, în condiţiile în care datoria publică atinge noi maxime istorice.

Cele mai recente date de la Banca Spaniei arată că datoria publică a crescut până la 114,1% din PIB în T3 2020, respectiv 1,308 trilioane de euro.

Datoria calculată conform metodologiei interne a ajuns la 1,89 trilioane de euro în T2 2020, adică 161,1% din PIB în condiţiile în care datoria calculată conform metodologiei europene era de 1,29 trilioane de euro. Diferenţa dintre cele două măsuri ale datoriei publice era de circa 130 de miliarde de euro în 2007 şi a urcat până aproape de 600 de miliarde în acest an.

Scăderi masive ale costurilor de finanţare s-au înregistrat şi pentru Grecia sau Italia, în timp ce randamentele obligaţiunilor de 10 ani ale Portugaliei tocmai au intrat în teritoriu negativ (vezi graficul).

"Dobânzile negative reprezintă o motivaţie perversă pentru creşterea datoriilor şi ignorarea dezechilibrelor structurale la nivelul ţărilor aproape insolvente din zona euro", a scris economistul spaniol Daniel Lacalle după anunţarea deciziei BCE. Lacalle accentuează mereu că "politica monetară care ar fi trebuit să ofere timp pentru aplicarea reformelor structurale a devenit o scuză pentru evitarea acestora".

Pe fondul atingerii unor minime istorice ale randamentelor obligaţiunilor guvernamentale din zona euro, Patrick Artus, economist-şef al băncii de investiţii Natixis, remarca zilele trecute slăbirea masivă a unor corelaţii fundamentale de pe piaţa obligaţiunilor corporate.

În nota adresată clienţilor, Artus foloseşte termenul "decorelare" pentru a descrie noua dinamică a legăturii dintre contracţia economiei reale şi rata insolvenţelor, pe fondul politicilor guvernamentale de protejarea a sectorului privat.

În al doilea rând, economistul francez subliniază şi decorelarea dintre ratele de default şi spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor corporate cu rating speculativ şi a celor cu rating investiţional, respectiv slăbirea puternică a corelaţiei pozitive dintre cele două variabile.

Înainte de şedinţă de politică monetară a BCE de săptămâna trecută, profesorul Moritz Kraemer, de la Goethe University Frankfurt, a scris pe contul său de Twitter că "BCE va face acelaşi lucru mâine, adică va extinde programul de relaxarea cantitativă", chiar dacă "strategia a încetat să mai stimuleze creditul şi cererea", iar acum "doar împinge randamentele tot mai mult sub zero, chiar şi pentru obligaţiunile Spaniei şi Portugaliei, şi umflă bulele speculative".

În această situaţie a ajuns inclusiv piaţa imobiliară rezidenţială din Germania, după creşterea accelerată a preţurilor din ultimii 5 ani.

Holger Zschaepitz, editorul financiar al cotidianului Die Welt, a scris recent pe contul său de Twitter că germanii trebuie să se împrumute tot mai mult pentru a-şi cumpăra o locuinţă. Valoarea medie a unei credit ipotecar a ajuns la circa 300 de mii de euro, echivalentul a 6,6 venituri anuale medii şi indicator al unei bule speculative pe piaţa imobiliară rezidenţială. În urmă cu nou ani, preţul mediu era la jumătate, respectiv un nivel de circa 4 ori mai mare decât venitul anual mediu.

Reacţia profesorului Tuomas Malinen, profesor la Universitatea Helsinki, faţă de perpetuarea politicilor dezastruoase ale băncilor centrale este mult mai vehementă. "Dacă profesia noastră continuă să acopere criticile la adresa politicilor distructive ale băncilor centrale, atunci legitimitatea economiei ca ştiinţă va fi pierdută iremediabil când va avea loc implozia sistemului", scrie Malinen pe contul său de Twitter.

Ambrose Evans-Pritchard scrie în The Telegraph că decizia recentă a BCE are ca scop câştigarea de timp până când va fi lansat programul de redresare de 750 de miliarde de euro, însă efectul secundar este "destabilizarea sistemului financiar".

"BCE este condamnată să se afunde tot mai mult în capcana datoriilor, deşi toată lumea ştie că relaxarea cantitativă a devenit un bail-out monetar deghizat al statelor insolvente", mai arată Evans-Pritchard, care subliniază că "în alte privinţe, probabil că relaxarea cantitativă nu are o putere economică mai mare decât un dans pentru aducerea ploii".

Oare din civilizaţia occidentală a mai rămas doar un cult al cargoului care aşteaptă miracole de la băncile centrale?