• "Nokia Siemens Networks" va avea o cotă de 21% din piaţa echipamentelor wireless, situîndu-se pe locul al doilea în domeniu, după "Ericsson"
Compania finlandeză "Nokia" Oyj şi cea germană "Siemens" AG îşi vor combina diviziile producătoare de echipamente de reţele pentru telecomunicaţii, urmărind astfel să-şi diminueze costurile. În plus, prin entitatea ce va lua naştere, cei doi parteneri vor să reducă diferenţa care îi desparte de liderul de piaţă în materie, compania suedeză "Ericsson" AB.
Fuziunea dintre cele două divizii va crea o companie cu vînzări anuale de aproximativ 15,8 miliarde de euro (19,9 miliarde de dolari) şi va fi deţinută în mod egal de "Nokia" şi "Siemens". Noua companie va elimina circa 9.000 de locuri de muncă din cele 60.000 existente, urmărind ca astfel să facă economii de circa 1,5 miliarde de euro, pînă în 2010. Entitatea nou-creată se va numi "Nokia Siemens Networks" şi va avea sediul în Helsinki. Aceas-ta va deţine o cotă de 21% din piaţa, în valoare de 65 miliarde de dolari, a echipamentelor wireless. "Ericsson" controlează aproape 26% din piaţa menţionată, potrivit datelor "Credit Suisse Group". Directorul executiv al "Siemens", Klaus Klein-feld, a vîndut, pînă în prezent, divizia de handset-uri şi intenţionează să renunţe la toate unităţile neprofitabile.
"Nokia Siemens Networks" va fi condusă de directorul executiv al "Nokia", Simon Beresford-Wylie. Beresford--Wylie, un australian în vîrstă de 48 de ani, a devenit, anul trecut, şeful diviziei de reţele la "Nokia". Tranzacţia dintre cele două companii se va finaliza înainte de 1 ianuarie 2007, iar pînă atunci va aştepta aprobările de la autorităţile în materie.
Divizia de comunicaţii a "Siemens", care produce şi echipamente de telefonie, este cea mai mare din cadrul companiei, după vînzări şi numărul angajaţilor. În cadrul acesteia lucrează peste 54.000 de salariaţi. Vînzările unităţii au fost de 13,1 miliarde de euro în exerciţiul fiscal încheiat în septembrie 2005, iar profitul operaţional a totalizat 454 milioane de euro. În primul trimestru din 2006, profitul operaţional al diviziei "Siemens" a scăzut cu 75%, ca urmare a creşterii costurilor, respectiv a diminuării cererii pentru echipamente de reţea.
Divizia de reţele a "Nokia" a avut vînzări de 6,56 miliarde de dolari în 2005 şi un profit operaţional de 855 milioane de euro. Divizia realizează aproape o cincime din vînzările totale ale "Nokia".
"Nokia" şi "Siemens" nu sînt singurele companii din domeniul aparaturii de telefonie care îşi unesc operaţiunile. Compania franceză "Alcatel" SA a decis, în aprilie, să achiziţioneze societatea americană "Lucent Technologies" Inc., în cadrul unui schimb de acţiuni în valoare de 13,4 miliarde de dolari. Tranzacţia îi aduce la un loc pe cel mai mare producător mondial de echipament Internet de mare viteză şi pe cel mai important fabricant american de aparatură de telefonie.