Preţurile producătorilor industriali din Germania au înregistrat în decembrie 2021 o creştere record pentru perioada postbelică. Biroul Federal de Statistică (Destatis) arată că avansul anual s-a accelerat până la 24,2%, cel mai mare din 1949, când a început raportarea acestui indicator, de la 19,2% în luna precedentă (vezi graficul).
Creşterea anuală record s-a înregistrat pe fondul unei creşteri lunare record, de 5%, după o creştere de 0,8% în luna precedentă.
Preţurile energiei continuă să reprezinte principalul factor al acestei dinamici explozive, pe fondul unei creşteri anuale de 69%, în condiţiile unei creşteri lunare de 15,7%. Preţurile energiei electrice au crescut cu o rată anuală de 74,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 21%, iar preţurile gazelor naturale au crescut cu o rată anuală de 121,9%, în condiţiile unei creşteri lunare de 23,9%.
Preţurile bunurilor intermediare au crescut cu o rată anuală de 19,3%, iar comunicatul de presă arată că preţurile metalelor au avut cel mai mare impact, pe fondul unei creşteri anuale de 36,1%. Preţurile pentru fontă, oţel şi aliaje au crescut cu 54,4% faţă de decembrie 2020, în timp ce preţurile metalelor neferoase şi ale semifabricatelor din metale neferoase au crescut cu 24,5%.
Preţurile îngrăşămintelor chimice au crescut cu 63,5% faţă de decembrie 2020, iar preţurile ambalajelor din lemn au crescut cu o rată anuală de 66,9%, pe fondul unei creşteri a preţurilor lemnului cu 61,5%.
La nivelul bunurilor de consum, creşterea anuală a preţurilor a fost de 4,7%, în condiţiile unei creşteri cu 6,4% a preţurilor produselor alimentare, pe fondul unei creşteri de 54,4% a preţurilor uleiurilor vegetale.
Preţurile bunurilor de capital au crescut cu o rată anuală de 3,8%, în timp ce preţurile bunurilor de consum durabile au crescut cu 3,7%.
În 2021 indicele preţurilor producătorilor industriali din Germania a înregistrat o creştere anuală medie de 10,5%, după o scădere de 1% în anul precedent, pe fondul unei creşteri medii de 24,8% a preţurilor energiei, determinată de creşterea medie a preţurilor gazelor cu 41,7%, a preţului electricităţii cu 25,1% şi a preţului produselor petroliere cu 27,6%.
Preţurile produselor intermediare au înregistrat o creştere medie anuală de 12,5%, pe fondul unei creşteri cu 25,4% a preţurilor produselor metalice, în timp ce preţurile bunurilor de capital au crescut cu 2%, iar preţurile bunurilor de consum au crescut cu 1,1%.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2022, 07:11)
Faptul ca producatorii industriali din Germania sunt loviti atat de tare este, poate, un lucru bun pana la urma. Nu bag mana in foc, dar exista sansa ca Germania sa inteleaga ca marsul fortat si haotic al tranzitiei green distruge Europa. Intr-o lume care construieste sute de noi centrale pe carbune este o tampenie sa-ti imaginezi ca emisiile GHG se vor opri la zidul Berlinului.
Inteleg pasiunea pentru natura, ecologism, biciclete si nudism a germanilor, tot respectul, dar sa lupti cu incalzirea globala este deja altceva. Sa distrugi economic Europa doar pentru ca tu vrei sa #1 si un model in lume la reducerea emisiilor GHG este o prostie. Daca vrei sa reduci emisiile globale ai nevoie de o colaborare globala autentica. Arogantele si egoismul de genul ”noi suntem cei mai bogati din UE si nu ne pasa de amarati” vor scufunda UE!
Suveranistii Polonia si Ungaria au aratat deja ca nu mai au nevoie de fodurile UE. Nu vor iesi din UE pt ca au nevoie de piata unica, dar nu mai depind de contributia neta a Germaniei.
Companiile din UE sunt lovite dramatic de cresterea preturilor la energie si pierd masiv in competitivitate in fata companiilor americane si asiatice. Somajul va creste. Populatia UE saraceste atat prin pierderea locurilor de munca cat si prin inflatie. Bancile europene, care de 7-8 ani sunt slabite operational de dobanzile zero ale BCE (chiar -0.5% la facilitatea de depozit!) vor fi lovite dramatic de problemele din economia reala!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2022, 07:32)
Este timpul sa intelegem ca UE nu are leadership si viziune strategica. UE este, din pacate si dincolo de vorbele mari, in esenta, o ”intreprindere” comerciala.
Asa zis-ul leader, Germania, prin fortarea tranzitiei green, a transformat UE in prizoniera gazelor rusesti. Germania isi inchide toate reactoarele nucleare intr-un ritm inconstient de rapid chiar si pentru interesele proprii, dar si fara sa-i pese ca distruge membrii mai saraci ai UE prin preturile enorme la energie. Companiile mici si mijlocii din Germania (si care angajeaza 57% din forta de munca) erau disperate inca inainte de criza asta energetica.
2. Urmeaza ratia de paine
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2022, 11:57)
Dupa ratia de m3 de gaz metan si ratia de curent urmeaza in curante ratia de paine. Adevarul e ca o populatie la nivel de evul mediu abia polueaza.