Noul patriotism economic

Într-o formă sau alta, toţi premierii PSD au proclamat patriotismul economic. Şi au procedat în sens contrar. Iar atunci când chiar au vrut să implementeze acest concept, au ajuns după gratii. De unde concluzia că patriotismul economic este fie demagogic, fie periculos. Acum Marcel Ciolacu, într-o încercare la limită de a ocupa terenul din ce în ce mai larg pe care se desfăşoară AUR sau poate, cine ştie, animat de bune sentimente, vorbeşte din nou insistent despre patriotismul economic.

De fapt, dacă ar fi să fie, este un nou patriotism economic. Adecvat acestei perioade extrem de complicate de interrelaţionare a României cu structurile europene şi cu structurile NATO. Şi în condiţiile în care serviciile secrete, precum şi statul subteran sunt mai puternice decât oricând. Să plecăm de la premiza că Marcel Ciolacu este animat de cele mai bune intenţii. Desigur, peste noapte. Pentru că, până de curând, el nu a făcut altceva decât ca, în calitate de reprezentant al celui mai puternic partid din coaliţie, să se conformeze unor norme care nu au absolut nimic în comun cu patriotismul economic. Să se fi luminat brusc Marcel Ciolacu? Tot ce se poate. S-au mai văzut în istorie asemenea cazuri. Pornind deci de la premiza bunelor sale intenţii, este interesant de văzut în ce măsură ar putea să procedeze de acum încolo în calitate de premier, altfel decât a procedat până acum ca lider al celui mai important partid din coaliţie.

A fost un gest de-a dreptul emoţionant. Marcel Ciolacu l-a sărutat pe frunte pe Petre Daea. Şi-a exprimat astfel regretul că-l pierde? Sau i-a spus în subtext "ura şi la gară"? Petre Daea a fost de două ori ministru la Agricultură. Între altele, a avansat un proiect extrem de interesant. "Reţeaua Unirea". O reţea naţională de preluare, depozitare şi comercializare la preţuri mici a produselor agroalimentare româneşti. O asemenea reţea ar putea să exercite presiuni asupra supermarketurilor, obligându-le să renunţe la înţelegerile netransparente şi să diminueze modul în care, în diverse moduri, sunt jumuliţi producătorii şi consumatorii români. Petre Daea nu a fost lăsat să dezvolte o asemenea reţea, care a rămas doar la nivelul de concept. De bune intenţii.

Am dat acest exemplu simplu, pe înţelesul tuturor, pentru a demonstra că de multe ori în politică, mai ales atunci când ne apropiem cu paşi repezi de patru sesiuni electorale, aşa-zişii oameni de stat sunt tentaţi una să spună şi alta să facă. Să mergem însă în continuare pe prezumţia bunei credinţe. Şi să ne punem câteva întrebări la care putem oferi şi răspunsuri.

În amplul program prezentat Parlamentului şi care stabileşte principalele ţinte pe care le are în vedere Guvernul, Marcel Ciolacu promite în mod ferm creşterea venitului minim salarial la echivalentul a 500 de euro în acest an, urmând ca, în anul următor, să se ajungă la 1.000 de euro. Pare generos, pare simplu, dar nu e chiar aşa. Să admitem că statul român va avea resursele necesare. Salariul minim de 500 de euro nici măcar nu acoperă în totalitate inflaţia. Deci puterea de cumpărare a cetăţeanului nu va fi mai mare. Şi nici în anii următori inflaţia nu ne va da pace şi va goli de substanţă inclusiv salariul minim, până una alta iluzoriu, de 1.000 de euro.

Cum aşa? Doar scrie negru pe alb în programul de guvernare că inflaţia urmează să scadă. Nu prea are cum să scadă. Nici măcar în mod artificial. O demonstrează cu subiect şi predicat mai toţi analiştii economici. În frunte cu Petrişor Peiu.

Patriotismul economic înseamnă investiţii atât de mari, încât în plan economic România să recâştige într-un timp rezonabil terenul pierdut. De unde pot veni investiţiile de zeci de miliarde de euro promise încă din prima zi de nou Guvern? În primul rând de la Uniunea Europeană. Proiectele din PNRR, în măsura în care ar fi în totalitate aprobate, ar urma să ne aducă aproape 30 de miliarde de euro, dintre care jumătate sunt sub forma unor împrumuturi. Veniturile suplimentare ale statului român ar urma să fie generate, pe de-o parte, de implementarea acestor proiecte de către diverşi antreprenori, care vor asigura astfel o importantă forţă de muncă bine plătită şi impozitată, şi vor înregistra beneficii care, la rândul lor, vor fi impozitate şi vor veni cu un aport substanţial la trezoreria statului. Şi în final investiţiile ar urma să producă an de an valoare adăugată, care, din nou, s-ar putea răsfrânge pozitiv asupra bugetului de venituri. Pe hârtie, toate arată bine. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa. Accesul la proiectele finanţate de Uniunea Europeană, atunci când aceste proiecte chiar vor fi eligibile şi vor fi finanţate, se va face în baza unor caiete de sarcini. Aceste caiete de sarcini sunt în totalitate elaborate contra cost de consultanţi străini. Ele sunt astfel concepute încât în general doar firmele străine, de preferinţă europene, vor putea să câştige licitaţiile. Aceste firme nu vor avea în general sediul social în România, ci în statele din vest. Nu vor avea acces nici măcar sucursalele acestora, care lucrează în prezent în România. Ca urmare, contravaloarea realizării unor obiective va fi încasată afară, nu în România. Nu mai intru în alte detalii. Chiar şi în cele mai bune scenarii, trezoreria statului se va alege cu praful de pe tobă, iar muncitorii români care vor duce greul se vor alege cu firmituri impozitate. Este greu de presupus că această "resursă" va putea asigura mari venituri la buget. Guvernul Ciolacu mai mizează, tot pe hârtie, pe modul în care va decurge în viitor colectarea. Din nou avem de-a face cu proiecte nerealiste, la capătul cărora vom fi dezamăgiţi.

Nu mai intru în alte detalii, pentru că asta ar însemna un demers fără sfârşit. Îmi exprim însă cu tristeţe convingerea că Guvernul Ciolacu, chiar dacă vrea cu adevărat, nu poate. Dar dacă cumva, pe ici pe colo, va reuşi, va fi castrat de partenerii noştri din UE şi din NATO înainte de a reuşi să tragă covorul roşu de sub picioarele AUR. Şi poate tresăriţi atunci când citiţi că am scris despre NATO. Dar gândiţi-vă puţin la uriaşele cheltuieli de înarmare, care în mare parte se duc pe apa sâmbetei, fără a contribui în mod real la nici la înarmarea propriu zisă, nici la construcţia unei industrii de apărare aducătoare de profit. Cam aşa arată noul "patriotism economic".