Numărul victimelor din Gaza este ''mult prea mare'', estimează Lloyd Austin

R.S.
Internaţional / 14 iunie

Numărul victimelor din Gaza este ''mult prea mare'', estimează Lloyd Austin

Secretarul american al apărării Lloyd Austin i-a cerut vineri Israelului să protejeze mai bine populaţia civilă din Fâşia Gaza în timpul operaţiunii de neutralizare a mişcării palestiniene Hamas, începută în octombrie, transmite DPA.

''Numărul victimelor este mult prea mare'', a afirmat Austin, care participă la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO, la Bruxelles.

''I-am abordat pe omologii mei într-o serie de ocazii şi îi încurajez să fie mai precişi şi să se asigure că protejăm civilii'', a adăugat oficialul american.

El a adăugat că Israelul trebuie să facă tot posibilul pentru a minimiza numărul victimelor civile în zona de luptă, potrivit DPA.

''Realizarea obiectivelor militare şi protejarea populaţiei civile într-o zonă de luptă nu se exclud reciproc'', a spus Lloyd Austin.

Acesta a accentuat că membri ai Hamas se amestecă printre civili şi îi folosesc drept scuturi umane, ceea ce este o ''tactică vrednică de dispreţ''.

Conflictul actual dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie anul trecut de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când cel puţin 1.189 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatici şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor Hamas, acţiunile militare israeliene s-au soldat până vineri la prânz cu 37.266 de morţi (dintre care cel puţin 34 în ultimele 24 de ore) şi 85.102 de răniţi în rândul palestinienilor.

Dintre ostaticii duşi de militanţii Hamas în Fâşia Gaza în timpul atacului din 7 octombrie, mulţi au fost eliberaţi în luna noiembrie, în cadrul unui schimb pentru prizonieri palestinieni ce erau închişi în Israel, iar alţii au fost recuperaţi - vii sau morţi - de către trupele israeliene, mai scrie DPA.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. au vazut ca nici ei nu mai pot ascunde dovezile cu dronele..la macabrul comis.... stiu ca aici e vina si ideologilor teroristi ce stau intre civili...cu arme si bombe... fortand mana istaelitilor... dar si multi soldati israeliti transformati..poate de conflict... in rasisit sau "nazisiti"...

    solatii tineri israeliti se comporta ca soldatii nazisit... in multe zone de "conflict"o rvama... au aer de superioritate si injosesc cetatenii periodic... trebuie facut ceva in aceasta directie... se pare ca la apropape 100 de ani de la macel.... unde triunghiul comportamental victima persecutor salvator.... trecut...azi victima devine persecutoare fata de alte victieme ale persecutorilor.... 

    s c c r e t 

    oare care e numarul corect in viziunea lui ?

    1. cu tehnologia de azi numeri victimele si vii din drona sau satelit… atat ascunsi intre betoane sau sol sau in aer liber…

      s c c r e t 

    Seful Pentagonului ne poate explica de ce Pentagonul a lansat o operatiune clandestina anti-vaccinare in Filipine la adresa vaccinului Sinovac? O investigatie Reuters ne arata caracterul criminal al Pentagonului. La acel moment nu exista disponibil vaccinul american si multi filipinezi au murit din cauza Covidului si a campaniei militarilor americani. Cititi si cutremurati-va. Asta poate Pentagonul american criminal.

     

    "At the height of the COVID-19 pandemic, the U.S. military launched a secret campaign to counter what it perceived as China’s growing influence in the Philippines, a nation hit especially hard by the deadly virus. 

    The clandestine operation has not been previously reported. It aimed to sow doubt about the safety and efficacy of vaccines and other life-saving aid that was being supplied by China, a Reuters investigation found. Through phony internet accounts meant to impersonate Filipinos, the military’s propaganda efforts morphed into an anti-vax campaign. Social media posts decried the quality of face masks, test kits and the first vaccine that would become available in the Philippines – China’s Sinovac inoculation. 

    Reuters identified at least 300 accounts on X, formerly Twitter, that matched descriptions shared by former U.S. military officials familiar with the Philippines operation. Almost all were created in the summer of 2020." 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb