O POLEMICĂ AMICALĂ De ce nu accept piaţa nereglementată

Oh, dragă MAKE, bunule prieten! Încă nu ai uitat că am dărâmat cu băţul tarabele zarafilor? Nu cu zarafii aveam treabă. N-am plătit destul pentru că am făcut-o?

De ce nu ţi-am acceptat şi sprijinit ideea creării unui sistem de tranzacţionare nereglementat, bazat pe acţiuni nominative sau la purtător, materializate care să se vândă şi să se cumpere liber, precum terenurile agricole sau cupoanele din programul "Rabla", la mica publicitate?

De unde să încep? În primul rând, vreau să-ţi cer scuze public, în cazul în care cumva această poziţie a mea de atunci ţi-a pricinuit vreodată pagube sau neplăceri. După cum bine mă ştii, niciodată nu aş fi în stare de acest lucru. Îmi pare rău dacă vreodată cizma murdară şi greoaie a abuzurilor şi incompetenţei te-a călcat pe degete. Nu erau trimişi de mine.

Şi-acum, hai să revenim la polemica noastră prietenească. Ţi-am spus-o atunci, dar hai să reluăm raţionamentele.

Ne aflăm în România anului 1995. Adu-ţi aminte că nici bancnotele nu erau securizate. Cum am fi putut noi securiza acţiunile materializate astfel încât ele să nu fie falsificate? Şi cine ar fi putut face diferenţa dintre cele bune şi cele rele? Funcţionarii bancari? Notarii? Crezi că ar fi făcut-o gratis sau că ar fi încărcat costurile tranzacţionării? După cum îţi aduci aminte, până şi în sistemul electronic au existat fraude de acest tip după ce au fost eliminate cheile de control ale sistemului iniţial. Cât haos ar fi rezultat din falsificarea acţiunilor? Adu-ţi aminte de haosul de pe RASDAQ, generat de faptul că USAID a refuzat să-l mobileze cu capacitatea de a interoga sistemul de depozitare înaintea confirmării ofertei de vânzare. Dar, în cazul în care cuiva i-ar fi fost furate certificatele de acţionar sau le-ar fi pierdut?

Câte comisioane la notari pentru vânzare-cumpărare de acţiuni? Dar mai ales cum puteam genera şi unde puteam genera certificate securizate pentru noii acţionari? Ce s-ar fi întâmplat dacă cineva ar fi dorit sa vândă numai o parte din acţiunile deţinute? Ar fi trebuit să imprimăm în regim securizat certificate pentru fiecare acţiune? Câte costuri pentru imprimare? Cine ar fi suportat toate aceste costuri? Prăpădiţii de acţionari pe care tu îi plângi că au fost striviţi de comisioanele brokerilor?

Cine le-ar fi garantat vânzătorilor că presupusul cumpărător dispune de fondurile necesare achiziţiei de acţiuni? Banca? Numerarul din sacoşă? Cine ar fi alergat de la mica publicitate la notar şi pe cine ştie mai unde ca să poată încheia o tranzacţie? Acţionarii? Crezi că ar fi fost mai fericiţi şi mai împliniţi? Crezi că ar fi fost mai bine deserviţi de acest sistem? Am mari dubii!

Descoperirea Preţului. Aici este o altă mâncare de peşte. Unde s-ar fi descoperit preţul? La mica publicitate din ziare? La care dintre ele? Nu cumva ar fi devenit toate, deservind un nivel regional sau judeţean, câte un ziar BURSA? Care preţ al acţiunilor Oltchim ar fi fost cel corect: ăla de la ziarul BURSA din Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, Constanţa, etc.? Oare ce m-ar fi putut opri să cumpăr din ziarul de la Cluj şi să vând în ziarul din Bucureşti? Crezi că vreun vânzător din Cluj şi-ar mai fi ţinut promisiunea de vânzare dacă ar fi aflat că la Bucureşti se vând mai scump aceleaşi acţiuni? Crezi că vreun fond mutual sau investitor străin ar fi încercat vreodată să ne înţeleagă sistemul? Nu au fost ei dornici să ne înveţe sistemul de raportare contabilă, darămite acest sistem de descoperire al preţului. Unde şi-ar fi publicat societăţile realizările şi eşecurile? Ca să fie echitabil în toate ziarele, nu? Aceeaşi ştire plătită ca să fie publicată de nu ştiu câte ori? Câte corecţii de preţ? Funcţie de cum ar fi înţeles ardeleanul, moldoveanul, olteanul, dobrogeanul etc. ştirea. Am fi scăpat şi de tranzacţionarea în baza informaţiilor confidenţiale pentru că oricum nu ar mai fi crezut nimeni pe nimeni şi nimic.

Sunt convins că, zdrobiţi de o asemenea transparenţă şi echitate, nimic nu ar mai fi putut opri FPS-ul, Ministerul de Finanţe şi Autorităţile Locale să arunce în această piaţă pachete masive de acţiuni şi obligaţiuni. Să nu mai vorbim de coada la care ar fi stat toate societăţile comerciale să facă IPO-uri. Şi-apoi să te ţii, tranzacţii în marjă şi vânzări scurte. Volume nebănuite şi de neimaginat. La preţuri infime pentru că, nemaifiind brokerii la mijloc să perceapă comisioane nesimţite, toţi actorii implicaţi în această piaţă simplă, onestă şi transparentă ar fi făcut servicii gratuite. În plus, se evita cu certitudine frontrunning-ul pe care aceşti neruşinaţi de brokeri nu s-au sfiit să-l practice. Cu siguranţă pus faţă în faţă cu acest fenomen de masă, ROMGAZ nu ar mai fi avut nici un dubiu că locul în care ar trebui făcut un IPO este în România şi nicidecum în străinătate. Apropo, a apucat cineva să-i spună lui ROMGAZ că şi piaţa de peste hotare funcţionează tot cu brokeri?

Crezi tu, MAKE, dragul meu prieten, că ROMGAZ pleacă cu IPO-ul în afara graniţelor fiindcă crede că acolo nu ar avea de-a face cu reglementări complicate ale unei pieţe de capital supravegheate sau că neexistând brokeri poate obţine un preţ mai bun?

A! Era să uit! Cred că o asemenea piaţă ar fi avut un avantaj, însă! N-ar mai fi atras niciun prinţ străin!