UPDATE Obama aşteaptă acordul Congresului pentru o intervenţie militară în Siria

F.A.
Internaţional / 1 septembrie 2013

Obama aşteaptă acordul Congresului pentru o intervenţie militară în Siria

Update 17:35 Francezii vor dezvălui documente secrete privind arsenalul de arme chimice ale Siriei

Autorităţile franceze vor declasifica în curând documente "secrete" privind arsenalul de arme chimice creat de zeci de ani de către Siria, arată AFP.

Anunţul survine contextului în care Statele Unite şi Franţa ameninţă regimul lui Bashar al-Assad cu o acţiune militară.

Update 17:31 Bashar al-Assad: "Siria este capabilă să facă faţă oricărei agresiuni externe"

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat astăzi că "Siria este capabilă să facă faţă oricărei agresiuni externe", potrivit AFP.

Şeful statului sirian a afirmat că "Siria, mulţumită rezistenţei poporului şi armatei, continuă să acumuleze victorii până la restabilirea securităţii şi stabilităţii în ţară".

Update 16:47 Autorităţile din Damasc consideră că Obama este "ezitant şi confuz"

Autorităţile din Damasc au îndemnat azi membrii Congresului american să "dea dovadă de înţelepciune" şi să blocheze acţiuni pe teritoriul sirian, arată AFP.

Oficialii sirieni adaugă că preşedintele Obama este "ezitant şi confuz".

Update 16:26 Kerry: Statele Unite au primit şi analizat eşantioane care dovedesc utilizarea gazului sarin

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat că Statele Unite au primit şi analizat eşantioane care dovedesc utilizarea gazului sarin în atacul chimic de la 21 august atribuit de către Washington regimului al-Assad, transmite AFP.

"Eşantioane de păr şi sânge s-au dovedit pozitive pentru urme de gaz sarin", a declarat secretarul de Stat.

Update 16:00

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a subliniat astăzi că Israelul rămâne pregătit pentru orice scenariu, conform AFP.

"Israelul este calm şi sigur de el însuşi, cetăţenii Israelului ştiu că suntem pregătiţi pentru toate scenariile", a declarat Netanyahu la începutul unei reuniuni săptămânale a Consiliului de miniştri.

Update 15:34 OSDH: Cel puţin 110.371 de persoane decedate de la izbucnirea revoltei împotriva regimului preşedintelui sirian

Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDH) a anunţat că cel puţin 110.371 de persoane au decedat în Siria de la izbucnirea revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar Al-Assad, conform AFP.

Update 15:32

Papa Francisc a decretat astăzi o zi de post şi de rugăciune în lume, pe 7 septembrie, pentru pace în Siria şi în întreg Orientul Mijlociu, în timpul rugăciunii Angelus, arată sursele de presă.

Update 15:20

Decizia preşedintelui Barack Obama de a solicita aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară împotriva regimului lui Bashar al Assad reprezintă începutul "retragerii" americane din Siria, potrivit mass-media de stat din Siria.

Update 14:30

Asociaţia "ROMÂNIA VIE", fondată de un grup de protestatari din Capitală, consideră, privind o implicare a ţării noastre în viitoarea intervenţie militară din Siria, că autorităţile competente ar trebui să ţină cont de cetăţenii români de pe teritoriul Siriei, care pot fi supuşi represaliilor, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

"ROMÂNIA VIE" precizează: "Folosirea armei chimice constituie o crimă împotriva umanităţii, ea este impardonabilă şi trebuie sancţionată conform normelor dreptului internaţional, dacă se confirmă că atacul a fost orchestrat de regimul dictatorial al preşedintelui Bashar Al Assad şi al Partidului Baas Arab Socialist. Orice acţiune de susţinere a rebelilor sirieni trebuie evaluată cu prudenţă, având în vedere prezenţa în rândurile acestora a elementelor fundamentaliste radicale sunnite şi riscul ca după răsturnarea regimului Assad acestea să declanşeze un genocid contra minorităţilor religioase şi atacuri teroriste în terţe ţări".

Preşedintele "ROMÂNIA VIE", Alexandru Surcel, adaugă: "În decizia lor privind implicarea eventuală a României în viitorul conflict, autorităţile competente trebuie să ţină seama de: (i) existenţa pe teritoriul Siriei a unui număr de 10-15.000 de cetăţeni români care pot fi supuşi represaliilor; (ii) existenţa unui mandat ONU sau a unei decizii comune a NATO; (iii) riscul de atacuri teroriste pe teritoriul României; (iv) siguranţa militarilor români care ar putea fi trimişi în teatrul de operaţiuni şi (v) asigurarea siguranţei naţionale faţă de riscurile care provin din zone mai apropiate geografic".

Update 12:40

Un protest al sirienilor din ţara noastră are loc, la această oră, în Capitală, arată sursele de presă.

Update 12:20 Rusia acordă azil preşedintelui sirian

Rusia a acordat azil preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, conform unor surse din Arabia Saudită, potrivit agenţiei bulgare Focus.

O sursă din serviciile americane a dezvăluit că Rusia i-a propus lui Assad să se retragă de la putere şi să fugă în Rusia, pe una din navele ruseşti din Mediterană, conform surselor de presă.

Rusia a făcut această propunere după ce SUA s-a arătat hotărâtă să intervină militar în Siria.

Update 11:52 Franţa aşteaptă decizia SUA pentru o intervenţie în Siria

Ministrul de Interne francez Manuel Valls a declarat că Franţa nu poate acţiona unilateral în Siria şi că aşteaptă decizia Statelor Unite ale Americii privind intervenţia militară, arată sursele de presă.

Premierul Turciei, Recep Tayip Erdogan, a declarat, totodată, că este nevoie de o "coaliţie" care să lovească Siria, fără o rezoluţie din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Update 11:49 FBI sporeşte supravegherea sirienilor din SUA

Poliţia federală americană (FBI) a consolidat supravegherea sirienilor care trăiesc în Statele Unite ale Americii (SUA), cu scopul de a preveni orice acţiune de repesalii în cazul unor atacuri americane împotriva Siriei, informează astăzi publicaţia The New York Times (NYT).

Agenţia Naţională americană pentru Investigaţii (NIA) şi Departamentul pentru Securitate Internă au avertizat agenţiile federale şi companiile private că orice atac american ar putea declanşa atacuri informatice.

---

Preşedintele american Barack Obama a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că Statele Unite ale Americii (SUA) sunt pregătite să atace Siria şi vor ataca regimul de la Damasc, însă nu înainte de o consultare cu legislativul american.

Obama a explicat: "Acest atac este o insultă la adresa demnităţii umane, reprezintă un pericol serios pentru securitatea noastră naţională şi riscă să transforme într-o glumă prohibiţia globală a armelor chimice. Ne pune în pericol partenerii şi prietenii de la graniţa cu Siria, printre care Israel, Turcia, Iordania, Irak şi Liban. Poate duce la escaladarea utilizării armelor chimice sau proliferarea lor în rândul grupurilor teroriste care pun în pericol viaţa oamenilor. Într-o lume cu multe pericole, această ameninţare trebuie confruntată. După deliberări atente, am decis că SUA ar trebui să ia acţiuni militare împotriva regimului sirian. Nu va fi o intervenţie nelimitată, nu vom trimite militari la sol, vor fi atacuri limitate în durată şi scop. Armata noastră a poziţionat echipamentele în zonă. Preşedintele Statului Major Interarme m-a informat că suntem pregătiţi să lovim oricând alegem. Mai mult decât atât, preşedintele Statului Major a precizat că operaţiunea nu este presantă. Va fi mâine, peste o săptămână sau o lună. Nu avem un program prestabilit. Sunt pregătit să dau acest ordin".

Preşedintele Statelor Unite a menţionat, de asemenea, că va cere Congresului să aprobe o asemenea operaţiune. "Voi încerca să obţin aprobare pentru o acţiune militară de la reprezentanţii cetăţenilor, de la Congres. Am vorbit cu cei patru lideri congresionali în această dimineaţă şi au fost de acord să programez o dezbatere şi apoi un vot de îndată ce începe sesiunea congresională. Toţi trebuie să fim răspunzători pentru ce se va întâmpla, iar asta se poate face doar printr-un vot. Deşi cred că am autoritatea de a ordona această acţiune militară fără aprobarea Congresului, ştiu că ţara va fi mai puternică dacă urmăm acest curs şi că acţiunile noastre vor fi mai eficiente", a subliniat Obama.

Congresul este în vacanţă până pe 9 septembrie, fiind amânată, astfel, o viitoare acţiune militară americană împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Responsabilii americani ai Camerei Reprezentanţilor anunţau ieri că dezbaterea din Congres privind o eventuală intervenţie militară americană în Siria, solicitată de Barack Obama, va începe luni, 9 septembrie.

"Conform Constituţiei, responsabilitatea de a declara război revine Congresului. Suntem mulţumiţi că preşedintele a cerut autorizaţia pentru o intervenţie militară în Siria, ca răspuns la problemele grave şi substanţiale pe care aceasta le ridică. Consultându-ne cu preşedintele, ne aşteptăm ca începând cu 9 septembrie Camera să examineze această măsură", au declarat John Boehner, preşedintele Camerei, şi ceilalţi reprezentanţi republicani într-un comunicat.

Unul dintre lideri consideră că perioada aceasta îi va acorda preşedintelui Obama timp pentru a putea să îşi prezinte planul în faţa Congresului şi americanilor.

Oficialul a mai anunţat şi că preşedintele SUA a discutat ieri cu omologul său francez, François Hollande, înainte de a-şi anunţa decizia cu privire la dosarul sirian.

Oficialul de la Casa Albă, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, nu a oferit detalii privind conversaţia dintre Obama şi aliatul său francez, preşedintele Hollande, ci a menţionat că Obama poate încerca, până prezintă Congresului planul său, să lărgească o eventuală coaliţie internaţională împotriva regimului lui Bachar al-Assad.

Iranul ar fi informat SUA, anul trecut, că rebelii sirieni dispun de arme chimice

Şeful unei delegaţii parlamentare iraniene, Allaeddine Boroujerdi, aflat în vizită la Damasc, susţinea ieri că Iranul "a informat oficial SUA" anul trecut că grupările rebele siriene dispun de arme chimice, arată sursele de presă.

"Anul trecut am informat oficial Statele Unite că, în conformitate cu informaţiile noastre, grupurile teroriste au în posesie arme chimice, însă din nefericire SUA nu au ţinut cont de acest avertisment", a declarat Boroujerdi, preşedintele Comisiei de Afaceri Externe a parlamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb