Companiile de telefonie din Europa trebuie să profite de conjunctura actuală pentru a se consolida, dacă vor să reziste concurenţei internaţionale, a declarat director general al Deutsche Telekom, Rene Obermann.
"Acum este momentul protrivit pentru consolidare. Trebuie să gândeşti în perspectiva a 10-15-20 de ani", a precizat Obermann, transmite Bloomberg.
Operatorii europeni de telefonie au devenit ţinte avantajoase de preluare pentru investitorii străini, după scăderea de anul trecut a preţurilor acţiunilor, provocată de reducerea tarifelor impusă de autorităţile de reglementare şi de creşterea economică nesatisfăcătoare.
Compania America Movil a miliardarului Carlos Slim a încercat în acest an să cumpere Royal KPN, dar a eşuat luna trecută, după ce operatorul olandez a calificat oferta drept prea scăzută.
Deutsche Telekom, al doilea mare operator de telefonie din Europa, "este prea mic pentru a concura pe piaţa internaţională, pe termen lung", a afirmat Obermann.
Obermann a arătat că o cooperare cu Orange în domeniul achiziţiilor şi utilizării reţelelor, pe unele pieţe, este un început şi ar putea fi un model pentru alte companii europene. El a refuzat să spună cum ar putea evolua parteneriatul.
Grupul german şi Orange deţin împreună compania EE, cel mai mare operator wireless din Marea Britanie.