Obstacole în implementarea monitorizării structurale şi geotehnice în proiectele de construcţii din România

Monitorizarea geotehnică şi structurală este o cerinţă legală esenţială pentru orice investitor, dezvoltator sau administrator de infrastructură. Cu toate acestea, în practică, factorii de decizie se confruntă cu numeroase obstacole care împiedică implementarea eficientă a programelor de monitorizare.

Această situaţie ridică întrebări importante: de ce persistă aceste dificultăţi şi care sunt factorii care împiedică crearea unui mediu construit sigur şi sănătos? În absenţa unor măsuri adecvate de monitorizare, riscurile de incidente sau accidente, care pot afecta grav structurile şi comunităţile înconjurătoare, cresc semnificativ.

Există mai multe motive care contribuie la această problemă, inclusiv percepţia greşită a monitorizării ca o sarcină suplimentară, în loc de un proces benefic pentru calitatea construcţiilor şi siguranţa pe termen lung. Le-am detaliat pe toate în cele ce urmează.

Costurile iniţiale

Un motiv pe care l-am auzit invocat deseori: costurile iniţiale. Este adevărat, implementarea unui program de monitorizare geotehnică şi structurală reprezintă o investiţie iniţială, ceea ce, din păcate, descurajează uneori dezvoltatorii, autorităţile publice, în cazul în care există totuşi un buget elaborat. Ne întâlnim cu foarte multe cazuri când elaborarea acestui buget iniţial lipseşte complet din devizul lucrărilor.

Însă, fără acest prim pas extrem de important, costurile pot să fie uriaşe pe termen lung. Să nu uităm că responsabilitatea pentru orice fel de probleme ale structurii revine beneficiarului proiectului, prin cei desemnaţi, aşa că acesta îşi asumă un risc enorm dacă alege să nu implementeze lucrările necesare pentru monitorizarea geotehnică şi structurală a construcţiilor din zona de influenţă, inclusiv a construcţiei noi.

Mai ales în proiectele de infrastructură, se vorbeşte frecvent despre lipsa fondurilor, ceea ce face monitorizarea să fie neglijată sau să fie prima de pe listă care ajunge să fie tăiată. Nimic mai problematic şi mai grav, din punctul meu de vedere: acest cerc vicios expune proiectul unor riscuri ce se pot dovedi foarte costisitoare, iar beneficiarul, fie el privat sau public, rămâne fără informaţii esenţiale, în baza cărora să ia decizii proactiv, preventiv şi mult mai eficient.

Gradul de conştientizare şi înţelegere tehnică

O realitate este şi faptul că mulţi profesionişti din domeniu nu sunt pe deplin conştienţi de beneficiile monitorizării şi de importanţa acesteia în prevenirea riscurilor. De altfel, dacă fac o paralelă rapidă, acum peste 14 ani, când compania pe care o conduc, Sixense România, intra pe piaţa locală, nu se discuta public despre ceea ce înseamnă urmărirea comportării construcţiilor în timp.

Nu este deloc surprinzător, în acest context, că activitatea de monitorizare nu era foarte bine cunoscută, iar derularea ei intra la capitolul "şi altele". Înţelegerea bună a acestui proces, a modului în care el contribuie la prelungirea duratei de viaţă a unei construcţii, a tuturor factorilor care trebuie să conlucreze pentru ca monitorizarea să se întâmple corect şi să fie folosită la adevărata ei valoare - porneşte din mediul academic. Este nevoie de o educaţie superioară care să prioritizeze şi să pună accent (şi) pe monitorizarea structurală şi geotehnică, pentru ca profesioniştii din noile generaţii să aibă un start corect în acest sens.

Specializarea resurselor umane din domeniu

Am mai spus-o şi în trecut: responsabilitatea începe de la noi, profesioniştii care deja activăm în această industrie şi care suntem specializaţi în monitorizare structurală şi geotehnică. Dacă noi nu ne facem treaba bine, dacă noi nu dăm dovadă de o bună cunoaştere şi stăpânire a celor mai noi tehnologii, dacă noi nu avem o privire de ansamblu asupra proiectului, atunci cu siguranţă creăm un precedent negativ în modul în care se raportează factorii de decizie la activitatea de monitorizare.

Aşadar, deşi există un deficit de experţi - în adevăratul sens al cuvântului - în domeniul nostru, formarea continuă este soluţia şi devine extrem de importantă. Este esenţial să ne menţinem la curent cu noile tehnologii, să integrăm digitalizarea, să fim pregătiţi prin cunoştinţe de inginerie, dar şi prin cunoştinţe digitale pe măsură.

Reglementările şi standardele din industrie

România stă bine la acest capitol. Există legislaţie clară care specifică cum, când şi cine trebuie să aibă în vedere activitatea de monitorizare geotehnică şi structurală.

Totuşi, unde apare problema de fapt? În modul în care este tradusă şi aplicată această legislaţie în caietele de sarcini, în felul - foarte vag - în care sunt formulate cerinţele, apoi în modalitatea de analiză, evaluare şi comparaţie a jucătorilor din domeniu. O modalitate care nu poate fi altfel decât viciată tocmai de tot lanţul anterior de erori.

Este nevoie de un set de standarde şi principii clare, specifice, care să definească mult mai bine cerinţele şi metodele de monitorizare, precum şi de reglementări stricte, care să impună monitorizarea în toate proiectele de construcţii, indiferent de natura lor.

Rezistenţa la schimbare

Cultural vorbind, suntem mai rezistenţi la schimbare decât alte ţări. Dacă ne uităm şi la ce ne spun statisticile referitor la natura industriei de construcţii, vedem şi aici o rezistenţă la digitalizare şi o preferinţă pentru metodele tradiţionale. Toate vin dintr-o mentalitate mai degrabă conservatoare şi dintr-o reticenţă majoră în faţa folosirii adecvate a tehnologiei.

Această teamă ne privează, din păcate, de rezultate extrem de bune şi performante, de uşurarea muncii noastre, a tuturor, şi de exerciţiul învăţării continue despre care spuneam mai sus că este absolut necesar, pentru a lucra eficient cu activitatea de monitorizare.

Suport şi mentenanţă

O altă barieră în implementarea unui program adecvat de monitorizare geotehnică şi structurală poate fi reprezentat şi de problematica suportului şi a mentenanţei.

Mai ales atunci când discutăm despre sisteme de monitorizare automatizate, în timp real, acestea necesită mentenanţă regulată şi expertiză specializată pentru a funcţiona corect. Însă, cu partenerul potrivit şi cu o implementare corectă din start, cu ghidaj şi suport tehnic profesionist, acest obstacol poate fi depăşit cu succes. Altfel, este firesc ca aceste lucruri să fie necesare, dat fiind că vorbim despre pregătirea unei structuri pentru a fi folosită zeci, poate chiar sute de ani.

Cultura de colaborare inter-specialităţi

În industria de construcţii, dezvoltarea şi întreţinerea unui asset este o muncă profund colaborativă. De altfel, şi activitatea de monitorizare este una care necesită o bună coordonare inter-specialităţi. Dat fiind că programul de monitorizare este realizat pe baza proiectului tehnic dat de proiectant, este de la sine înţeles că avem nevoie de o comunicare bună şi de lucrat în echipă.

De asemenea, prin natura a ceea ce facem, ajungem deseori în legătură şi cu consultanţi, constructori, autorităţi publice, project manageri, facility & property manageri etc. Cu toţii trebuie să înţeleagă - la nivel macro - ce presupune activitatea noastră, pentru ca noi să reuşim să implementăm în mod eficient, corect şi complet programul de monitorizare.

Şi tot de la diferitele părţi implicate în proiect vine - sau nu - şi prioritizarea activităţii de monitorizare structurală şi geotehnică, printre toate celelalte etape ale proiectului. Desigur, acest lucru poate fi o provocare: să ne aliniem, să ajungem la un teren comun, să lucrăm cu toţii în interesul proiectului.

Cel mai important, însă, este să adresăm toate aceste bariere - prin comunicare, prin politici adecvate şi prin colaborare eficientă. Pentru că cealaltă faţă a monedei este să avem de-a face cu o muncă superficială, care ne costă timp, bani, efort şi credibilitate. Şi, mai presus de orice, ne costă sănătatea structurală a mediului construit din România.

(C)