Ucraina a observat pregătiri pentru o posibilă ofensivă a forţelor ruse în regiunea Herson, spune Oleksandr Vilkul, şeful administraţiei militare a oraşului Krivoi Rog, adăugând că apărarea este întărită în zonă, informează CNN, conform Hotnews.
Oleksandr Vilkul a spus că forţele ruse pregătesc trupe pentru o ofensivă în regiunea Herson.
"Aşteptăm posibila lor ofensivă în zilele următoare. Dar ştim mai multe despre aceasta decât cred ei. Înţelegem toate planurile lor şi suntem pe deplin pregătiţi pentru orice evoluţie a situaţiei", a afirmat oficialul ucrainean.
Potrivit acestuia, garnizoane din Krivoi Rog sunt pregătite pentru apărare.
"Se lucrează în continuare pentru a ajuta la evacuarea oamenilor din zona frontului. Krivoi Rog furnizează autobuze şi ambulanţe. Am oferit asistenţă medicală şi asistenţă socială. Dar oamenii pleacă pe biciclete şi scot bătrânii şi copiii în roabe", a mai spus Vilkul.