Zona euro va face totul ca să evite ca o ţară membră, precum Grecia, să ajungă în situaţia de incapacitate de plată, a declarat ieri, la Paris, Michel Barnier, comisarul european pentru piaţă internă şi servicii, care şi-a reafirmat "încrederea" în soliditatea băncilor europene. "Trebuie ca unii să-şi menţină calmul şi sângele rece", a afirmat Michel Barnier pentru presă pe marginea unui colocviu privind noua degringoladă de pe pieţele financiare. Întrebat despre îngrijorările în legătură cu băncile europene şi în special cele franceze, comisarul european a dat asigurări că are "încredere" în "capacitatea de rezistenţă a instituţiilor financiare". "Am făcut teste de rezistenţă serioase. O serie de instituţii, care nu sunt din Franţa, au dat dovadă de slăbiciune şi trebuie recapitalizate", a explicat Michel Barnier, citat de Agerpres. În ceea ce priveşte criticile cu privire la faptul că testele de rezistenţă nu iau în calcul ipoteza intrării în incapacitate de plată a ţărilor "fragile" precum Grecia, el a afirmat: "Vom face totul pentru ca această situaţie să nu se întâmple". "Trebuie să facem aşa cum am hotărât, cât mai curând posibil, inclusiv deciziile luate la 21 iulie", când s-a anunţat un nou plan de ajutor pentru Grecia, a adăugat Michel Barnier.
CRIZA Oficial UE: Zona euro va face totul ca să evite incapacitatea de plată a unei ţări membre
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie 2011
link: Société Générale va vinde active de patru miliarde de euro ca să-şi consolideze capitalul
link: Grecia mai are lichidităţi până în octombrie
link: Acţiunile din sectorul financiar european scad puternic
link: Comisia Europeană: Deficitul bugetar al Greciei va ajunge la 9,5% din PIB, în 2011
link: Juncker: Zona euro este pregătită să majoreze Fondul European de Stabilitate Financiară
link: Christian Noyer: Băncile franceze pot face faţă oricărei evoluţii a crizei din Grecia
link: Băncile britanice, supuse unor reglementări foarte dure