OLIMPISM Obiectiv îndeplinit: am participat

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 28 februarie 2018

Obiectiv îndeplinit: am participat

Delegaţia ţării noastre la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang a confirmat aşteptările... a participat, fără surprize majore, nici pozitive şi nici negative. Nu s-a pus problema obţinerii de medalii, dar cu toate acestea, Raluca Strămăturaru, care a reuşit locul 7 în proba feminină de sanie , a obţinut cea mai bună performanţă autohtonă din ultimii 24 de ani la Jocurile Olimpice de iarnă. Al doilea rezultat ca valoare la PyeongChang a fost tot la sanie, locul 10 în proba de ştafetă pe echipe (Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu, Cosmin Atodiresei/Ştefan Muşei).

Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman (COSR), crede că pentru viitoarea ediţie trebuie investit doar în probele în care există o şansă de a fi obţinute rezultate notabile: "După această ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang vom face o analiză foarte serioasă. Acolo unde s-au obţinut rezultate care ne permit să sperăm că în viitor există şanse de progres, acolo unde echipa este unită şi unde oamenii au demonstrat că îşi doresc să facă performanţă, vom crea un program special astfel încât la Jocuri Olimpice de iarnă din 2022 să ne prezentăm mult mai bine decât am făcut-o acum".

Rezultatele delegaţiei României la JO 2018, care nu permit foarte multe comentarii, sunt următoarele: locul 7 - sanie, simplu feminin: Raluca Strămăturaru; locul 10 - sanie, ştafetă pe echipe: Raluca Strămăturaru, Valentin Creţu, Cosmin Atodiresei/Ştefan Muşei; locul 14 - biatlon, ştafetă masculină 4×7,5 km: Cornel Dumitru Puchianu, George Răzvan Buta, Gheorghe Iulian Pop, Nicolae Remus Faur; locul 15 - bob-2 feminin: Maria Adela Constantin şi Andreea Grecu; locul 18 - bob-2 masculin: Mihai Cristian Tentea şi Nicolae Ciprian Daroczi; locul 18 - schi fond, sprint masculin pe echipe: Alin Florin Cioancă, Paul Constantin Pepene; locul 18 - skeleton, feminin: Maria Marinela Mazilu; locul 19 - sanie, dublu masculin: Cosmin Atodiresei, Ştefan Muşei; locul 24 - schi fond, schiatlon, 15 km stil clasic, 15 km stil liber: Paul Constantin Pepene; locul 25 - sărituri cu schiurile, feminin: Daniela Vasilica Haralambie; locul 25 - skeleton, masculin: Dorin Dumitru Velicu; locul 28 - schi alpin, coborâre: Ania Monica Germaine Caill; locul 29 - sanie, simplu masculin: Valentin Creţu; locul 29 - bob-4: Dorin Alexandru Grigore, Florin Cezar Crăciun, Paul Muntean, Levente Bartha; locul 31 - sanie, simplu masculin: Andrei Turea; locul 31 - patinaj viteză, 500 m feminin: Alexandra Ianculescu; locul 32 - schi fond, 50 km, start grupat masculin: Paul Constantin Pepene; locul 36 - schi alpin, slalom super-uriaş: Ania Monica Germaine Caill; locul 37 - schi fond, 15 km, stil liber: Paul Constantin Pepene; locul 37 - biatlon, 20 km: George Răzvan Buta; locul 43 - schi fond, 15 km, stil liber: Alin Florin Cioancă;locul 47 - schi fond, sprint, stil clasic: Alin Florin Cioancă; locul 53 - schi fond, 10 km, stil liber: Timea Lorincz; locul 55 - schi alpin, slalom uriaş: Alexandru George Barbu; locul 55 - biatlon, 20 km: Cornel Dumitru Puchianu; locul 58 - biatlon, 12,5 km urmărire: Cornel Dumitru Puchianu; locul 60 - biatlon, 10 km sprint: Cornel Dumitru Puchianu; locul 61 - schi fond, sprint, stil clasic: Timea Lorincz; locul 68 - biatlon, 10 km sprint: Nicolae Remus Faur; locul 69 - biatlon, 20 km: Gheorghe Iulian Pop; locul 74 - biatlon, 20 km: Nicolae Remus Faur; locul 81 - biatlon, sprint 7,5 km: Eva Tofalvi; locul 84 - biatlon, 15 km: Eva Tofalvi; locul 86 - biatlon, 10 km sprint: Gheorghe Iulian Pop; locul 87 - biatlon, 10 km sprint: Marius Petru Ungureanu.

Norvegia a încheiat în fruntea clasamentului pe medalii Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, cu un total de 39 (14 de aur, 14 de argint şi 11 de bronz), fiind urmată de Germania, Canada, SUA şi Olanda. Medalii au luat însă şi competitori din Australia, Noua Zeelandă, Ungaria, Liechtenstein sau Kazahstan, ţări care nu au o tradiţie foarte mare în sporturile de iarnă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb