Validarea recordurilor, chiar şi în domeniul meteorologiei, nu reprezintă un demers chiar simplu. Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a confirmat recordul de temperatură de 48,8 grade Celsius atins pe 11 august 2021 în Sicilia, la finalul unui îndelungat protocol care a presupus examinarea datelor şi a instrumentelor de măsură utilizate, în scopul asigurării validităţii ştiinţifice. ""Un panel internaţional de oameni de ştiinţă specializaţi în atmosferă a verificat temperatura înregistrată de o staţie meteorologică automatizată din Siracuza, oraş din insula italiană Sicilia'', a precizat OMM într-un comunicat. Recordul precedent era de 48,0 grade Celsius şi a fost înregistrat în Grecia pe 10 iulie 1977, la Atena şi Eleusis. Acest record, deşi recunoscut de OMM, nu a fost verificat independent de organizaţie, spre deosebire de noul record din Italia. OMM verifică cu multă minuţiozitate datele, precum şi instrumentele şi condiţiile în care acestea au fost înregistrate, înainte de a confirma un record, ceea ce explică faptul că noul record a fost validat abia după doi ani şi jumătate. ""O evaluare atât de minuţioasă ne oferă certitudinea că recordurile noastre mondiale de temperatură sunt măsurate corect'', a explicat geograful american Randall Cerveny, raportor al OMM pentru extreme climatice şi meteorologice. ""În plus, această analiză demonstrează tendinţa alarmantă de continuare a unor recorduri de temperatură ridicată în anumite regiuni ale lumii'', a subliniat el. Rezultatele anchetei conduse de echipa de oameni de ştiinţă au fost publicate în revista ştiinţifică International Journal of Climatology. Recordurile potenţiale prezentate la OMM sunt ""instantanee ale climatului nostru actual şi este posibil, mai degrabă probabil, ca extreme încă şi mai grave să se producă în viitor în Europa'', a adăugat profesorul Cerveny. Comitetul de experţi al OMM realizează şi alte anchete, cum ar fi cea pentru a determina dacă ciclonul tropical Freddy a bătut recordul pentru ciclonul tropical cu cea mai extinsă durată.
OMM confirmă recordul european de temperatură
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 1 februarie