One United Properties vine la BVB cu o capitalizare anticipată de 2,86 miliarde lei

A.I.
Piaţa de Capital / 2 iulie 2021

One United Properties vine la BVB cu o capitalizare anticipată de 2,86 miliarde lei

Preţul final al ofertei a fost stabilit la 2 lei/acţiune

Compania a realocat 3% din tranşa oferită iniţial investitorilor de retail către instituţionali

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a încheiat cu succes operaţiunea de ofertă publică primară de actiuni (IPO), cea mai mare a unui emitent din ultimii patru ani, a anunţat compania printr-un comunicat remis Redacţiei.

Oferta publică primară de acţiuni în vederea listării acţiunilor cu simbolul bursier ONE pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti s-a derulat în perioada 22 iunie - 2 iulie, iar astăzi, la încheierea zilei, preţul final de ofertă a fost stabilit la 2 lei per acţiune, capitalizarea anticipată a companiei fiind de 2,86 miliarde de lei. One United Properties a atras fonduri de 260 de milioane de lei pentru majorarea de capital.

Oferta publică iniţială a dezvoltatorului a fost suprasubscrisă în ambele tranşe, atât pe segmentul investitorilor instituţionali, cât şi al celor de retail, investitorii dovedind un interes considerabil pentru companie încă din prima zi de subscriere, când segmentul de retail cu alocare garantată a fost subscris în primele 40 de secunde. Ca urmare a acestui interes din partea investitorilor, compania a decis realocarea a 3% din totalul ofertei de la tranşa investitorilor de retail către cea a investitorilor instituţionali. După realocare, tranşa investitorilor de retail cu alocare pro-rata a fost suprasubscrisa de 9,2 ori din 3,207 ordine de cumpărare.

Pentru ordinele introduse în primele trei zile ale ofertei pe tranşa investitorilor de retail cu alocare pro-rata, preţul este de 1,94 lei/acţiune.

Victor Căpitanu, cofondator One United Properties, a spus: "Suntem bucuroşi şi onoraţi de încrederea pe care investitorii au arătat-o companiei noastre în acest nou început de drum al One United Properties pe piaţa de capital. Dorim să le mulţumim atât investitorilor retail, cât şi fondurilor de pensii, de investiţii şi celorlalţi investitori instituţionali care au avut încredere în perspectivele de creştere ale companiei şi au investit în oferta publică primară a companiei noastre. După listare, obiectivul nostru va fi să livrăm rezultate, dar şi să fim un emitent lichid şi deschis în continuare către noi investitori",

Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties, a adăugat: "Compania One United Properties a crescut fiind tot timpul aproape de investitori, acţionari, clienţi şi comunitate şi ne propunem să facem acest lucru şi de acum înainte. Echipa pe care am creat-o este puternică şi capabilă să dezvolte compania în continuare, pe fondul unei pieţe cu un potential foarte atractiv. Suntem hotărâţi să continuăm să inovăm în domeniul imobiliar şi să aducem calitate pieţei româneşti prin dezvoltări emblematice şi sustenabile".

Ca urmare a închiderii Ofertei publice, One United Properties va solicita admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul ONE. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital face parte din grupul de distribuţie. Filip & Company a asistat juridic One United Properties în legătură cu oferta publică şi listarea.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Suprasubscrierea cea mai mare a fost pe retail si tocmai de acolo au fost transferate actiuni catre institutionali, in loc sa se intample invers. Masa de manevra mai needucata financiar, buna numai pentru a da impresia unui interes cu totul iesit din comun in oferta.

    1. Cui sa'i pese de retail? Cine are bani multi se poate duce spre extern, iar cine nu are, ramane pe BVB sau se joaca pe pariuri online.

      Am participat la IPO asta de plictiseala si pentru ca nu am mai participat la un IPO de mult timp. 

      Nu aveam sperante pentru o rata de alocare mare, dar dupa ce unii s'au "fript" cu TTS, ma gandeam ca s'au potolit si ca va fi de 0.2-0.3, in conditiile in care si oferta a fost mai mare la ONE.

      La ratele astea de alocare IPO-urile astea sunt pierdere de timp si blocare de bani inutila. 

      Auzi la el, sa participi la un IPO de plictiseala. Ce amator!

      Spune-ne si noua, tu cum alungi plictiseala pe bvb? Poate stai mai bine cu cashul si intri in plasamente private, ca sunt din abundenta in aceasta perioada. Altfel, la bvb te fura somnul mai mereu.

      Si la pro rata unele listari sunt rentabile.

      Stati linistiti ca asta e perdea de fum.De fapt s-a vandut retailului dar s-a facut o "acoperire"(cum e si statutul firmei,unitate conspirata) precum vezi doamne ce apetit au avut institutionalii.S-a marit colosal transa astora de la 60 la 63%(asta vine 5% in plus,a douazecea parte).

      Daca era asa interes pe institutionali nu se facea din start transa lor de 85-90% ca la restul ofertelor?Tocmai ca in roadshow nu era interes sa se bage in malaxorul unor fosti gradati la o firma cu viitoare mari probleme juridice....si au zis hai sa luam banii retailului,dar sa nu-i lasam imprwsia asta.Si cu mult retail sa putem baga niste institutionali prieteni care sa aiba o justificare-uite domle ce s-au inghesuit investitorii.Asteptati sa vedeti ce institutionali s-au bagat si bucurati-va ca ati prins putin,nu mult! 

      Tu esti client profesional?

      Daca taceai filosof ramaneai. Pune mana si citeste cateva studii "americanesti" despre profilurile si psihologia investitorilor retail. 

      Dupa ce te-ai pus singur intr-o postura jenanta, nu veni acuma sa te iti justitifici cuvintele prost alese, ci mai bine admite ca ai gresit si mergi barbateste inainte, plictisitule!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb