ONU, "foarte îngrijorată" pentru soarta a peste 30.000 de noi refugiaţi în Irak

Ioana Dogaru
Internaţional / 17 martie 2016

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) s-a declarat joi "foarte îngrijorată" pentru soarta a circa 35.000 de persoane care şi-au abandonat locuinţele în regiunea Hit, de la vest de Bagdad, unde forţele irakiene au lansat o ofensivă împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS), informează AFP.

"Suntem îngrijoraţi de faptul că unele dintre aceste familii care au fugit se află în zone foarte apropiate de linia frontului", a anunţat coordonatoarea umanitară a ONU în Irak, Lise Grande.

Potrivit ONU, organizaţii umanitare furnizează apă, hrană şi truse de igienă persoanelor refugiate, însă în unele zone afectate accesul personalului umanitar este dificil.

După ce au cucerit la sfârşitul lui decembrie din mâinile jihadiştilor oraşul Ramadi, capitala provinciei sunite Al-Anbar (vest), forţele irakiene încearcă acum să traverseze valea Eufrat spre Hit.

"Clinicile mobile au efectuat 1.300 de consultaţii doar în primele două zile", a subliniat Grande, insistând asupra urgenţei situaţiei.

Conform datelor ONU, 53.000 de persoane şi-au abandonat deja locuinţele în provincia Al-Anbar în acest an, înaintea ultimului val de migraţie din regiunea Hit.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a precizat că 44% dintre cei 3,3 milioane de refugiaţi din Irak din 2014 erau originari din această vastă provincie vestică.

"Aceasta este o provocare pentru guvernul irakian" pentru a lua în grijă aceste persoane care trebuie să fie găzduite, alimentate şi protejate, a declarat miercuri colonelul Steve Warren, purtătorul de cuvânt al coaliţiei conduse de SUA care luptă din vara lui 2014 împotriva grupării ISIS în Irak şi Siria.

Forţele coaliţiei "fac tot ce pot" pentru a ajuta guvernul irakian, la fel ca şi organizaţiile umanitare internaţionale, a adăugat el.

Departamentul de Stat american a afirmat luni că tot mai mulţi combatanţi ai SI dezertează.

De asemenea, ISIS a publicat joi fotografii cu execuţia a şase persoane acuzate de 'spionaj' în folosul guvernului irakian, în oraşul Fallujah, la 50 de kilometri de Bagdad. Într-un comunicat al organizaţiei extremiste publicat pe reţelele de socializare, victimele apar îmbrăcate în salopete portocalii.

Fallujah, unul dintre ultimele mari bastioane jihadiste din Irak, alături de Mosul, este încercuit aproape în întregime de forţele proguvernamentale irakiene, accentuându-se astfel presiunea asupra ISIS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb