ONU: Numărul copiilor obligaţi să muncească a crescut la nivel global pentru prima oară în ultimii 20 de ani

J.P.
Internaţional / 10 iunie 2021

Numărul copiilor obligaţi să muncească a crescut la nivel global pentru prima oară în ultimii 20 de ani

Milioane de copii riscă să fie obligaţi să muncească din cauza pandemiei de COVID-19, într-o perioadă în care la nivel global se înregistrează o creştere a numărului copiilor care muncesc pentru prima oară în ultimele două decenii, a avertizat joi ONU, transmite AFP, citat de Agerpres.

Un raport comun al OIM şi UNICEF estimează că, la începutul anului 2020, 160 de milioane de copii erau obligaţi să muncească, cu 8.4 milioane mai mult decât în urmă cu patru ani.

Dacă se adeveresc previziunile actuale privind creşterea sărăciei globale, încă nouă milioane de copii vor fi forţaţi să muncească până la sfârşitul anului viitor, potrivit raportului.

Modelele statistice indică însă că această proiecţie ar putea fi de peste cinci ori mai mare, a avertizat Claudia Cappa, coautor al raportului.

"Dacă protecţia socială scade în raport cu nivelul actual, din cauza măsurilor de austeritate şi a altor factori, numărul copiilor obligaţi să muncească ar putea să crească cu 46 de milioane" până la sfârşitul anului 2022, a explicat Cappa pentru AFP.

Raportul, publicat la fiecare patru ani, arată că jumătate din numărul copiilor care muncesc au vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.

Tendinţa ascendentă a început înainte ca pandemia să perturbe complet economia globală şi să marcheze un punct de cotitură faţă de cele 94 de milioane de copii care munceau în perioada 2000 - 2016.

În momentul în care criza generată de pandemie s-a extins la nivel global, unul din zece copii muncea.

ONU avertizează că situaţia riscă să se deterioreze dacă nu se face nimic pentru a ajuta familiile care se scufundă în sărăcie.

"Pierdem teren în lupta împotriva muncii realizate de copii şi anul trecut nu a uşurat lucrurile", a subliniat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.

Fenomenul afectează băieţii într-o mai mare măsură, aceştia reprezentând 97 de milioane din totalul de 160 de milioane de copii care munceau la începutul anului 2020.

Şi mai îngrijorătoare este creşterea numărului de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani care fac o muncă periculoasă, ce poate avea un efect direct asupra dezvoltării, educaţiei sau sănătăţii lor; o categorie ce include sectoare periculoase precum mineritul sau pescuitul sau faptul de a lucra peste 43 de ore pe săptămână, ceea ce face ca orice şcolarizare să fie aproape imposibilă.

La începutul anului 2020, OIM şi UNICEF estimau că 79 de milioane de copii erau angajaţi în acest tip de muncă periculoasă, cu 6.5 milioane mai mult decât în urmă cu patru ani.

Marea majoritate a copiilor (70% /112 milioane) sunt angajaţi în activităţi agricole, în timp ce 20% sunt activi în sectorul serviciilor, iar restul de 10% în industrie.

Africa subsahariană a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de copii care sunt obligaţi să muncească. Numărul acestora a fost cu 16.6 milioane mai mare la începutul anului trecut, comparativ cu 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb