ONU: Preşedintele Erdogan a anunţat că Turcia va ratifica Acordul de la Paris

G.U.
Internaţional / 22 septembrie 2021

Preşedintele Erdogan a anunţat că Turcia va ratifica Acordul de la Paris

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat ieri, la New York, că Turcia va ratifica luna viitoare Acordul de la Paris privind schimbările climatice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Intenţionăm să prezentăm luna viitoare parlamentului pentru ratificare Acordul de la Paris (...) înaintea conferinţei ONU privind schimbările climatice", care va avea loc la Glasgow în noiembrie, a declarat preşedintele Erdogan în intervenţia sa din cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU.

Şeful statului truc a reamintit că ţara sa a semnat Acordul de la Paris, dar încă nu l-a ratificat "din cauza nedreptăţilor legate de distribuirea obligaţiilor şi împărţirea sarcinilor" în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante.

Turcia, care a semnat Acordul de la Paris în aprilie 2016, consideră că ar trebui diferenţiate eforturile între diversele ţări industrializate, categorie din care face parte.

Turcia a fost grav afectată, asemenea altor state din bazinul mediteranean, de incendii de pădure urmate de inundaţii neaşteptate care au provocat o sută de victime şi daune mediului.

Această ţară este, de asemenea, afectată de o secetă persistentă.

Acordul de la Paris, semnat în 2015, a solicitat limitarea încălzirii globale cu mai puţin de 2 grade Celsius faţă de nivelul pre-industrial şi, în mod ideal, cu 1,5 grade Celsius, notează sursa citată.

Pe baza angajamentelor actuale ale statelor membre ale Acordului, ne îndreptăm spre o încălzire globală cu 2,7 grade Celsius, a avertizat recent secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a calificat drept catastrofală o astfel de perspectivă. Dacă traiectoria prezentă nu se va schimba printr-un efort comun, există un mare risc ca COP26 de la Glasgow să fie un eşec, a estimat secretarul general al ONU.

Conferinţa ONU va avea loc la Glasgow, în Scoţia, în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb