OPEC+ continuă să majoreze producţia de ţiţei în ţinta de 400.000 de barili/zi

V.R.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 4 februarie 2022

OPEC+ continuă să majoreze producţia de ţiţei în ţinta de 400.000 de barili/zi

Preţul petrolului, în declin Analiştii avertizează că stocurile scăzute de petrol sugerează un deficit iminent de aprovizionare în 2022

Grupul OPEC+, alcătuit din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi mari producători de profil, a decis, în reuniunea din 2 februarie, să continue creşterea moderată a producţiei de ţiţei în martie, urmărind astfel să stabilizeze creşterea preţurilor pe piaţa de profil.

OPEC+ a hotărât, astfel, să menţină ţinta lunară de creştere a producţiei de ţiţei cu 400.000 de barili pe zi, deşi primise solicitări din partea SUA, a Indiei şi a altor state să extragă mai mult, în condiţiile în care economiile lumii se redresează, iar preţul barilului de petrol Brent a depăşit, recent, 90 de dolari, pe fondul tensiunilor din Europa şi Orientul Mijlociu.

Însă, oficialii OPEC+ consideră că vina pentru creşterea preţurilor o poartă statele consumatoare care nu au realizat investiţii adecvate în combustibilii fosili, în cursul tranziţiei lor la energia verde.

Anterior reuniunii OPEC+, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat, conform CNBC, că ţara sa nu vrea să crească mai mult producţia, ca măsură de precauţie faţă de potenţialele modificări ale cererii din domeniu.

Tot anterior reuniunii, banca americană de investiţii Goldman Sachs estima, potrivit CNN, că preţurile petrolului sunt "incomod de ridicate", iar OPEC şi aliaţii săi sunt sub presiune. Goldman Sachs preconiza că preţurile petrolului "intră pe un teritoriu care impune o intervenţie politică" şi presupunea că OPEC+ nu va menţine ţinta de creştere lunară la numai 400.000 de barili pe zi, ci o va majora. Dae, decizia OPEC+ nu a fost conform aşteptărilor băncii americane.

Amintim că OPEC+ relaxează treptat reducerile de producţie implementate în 2020, când cererea de petrol s-a prăbuşit din cauza măsurilor restrictive impuse în contextul pandemiei de Covid. Totuşi, mulţi producători mici nu pot majora livrările, iar alţii sunt îngrijoraţi că ar putea extrage prea mult ţiţei în cazul reducerii activităţii economice ca efect al pandemiei.

Mulţi analişti compară situaţia actuală cu criza financiară din 2007-2008, când cotaţia barilului de ţiţei Brent a atins nivelul record de 147 de dolari, după ce OPEC a majorat semnificativ livrările ca să facă faţă cererii în creştere din China.

În noul context, ministrul Petrolului din Oman, Mohammed Al Rumhi, a declarat recent: "Nu vrem să vedem o cotaţie a barilului de ţiţei Brent de peste 100 de dolari. Lumea nu este pregătită pentru aşa ceva".

Preţul ţiţeiului a crescut cu peste 50% anul trecut, iar analiştii anticipează că tendinţa ascendentă va continua şi anul acesta, iar lipsa capacităţilor de producţie şi investiţiile limitate din domeniu ar putea duce cotaţia barilului de ţiţei Brent la peste 100 de dolari.

Deşi varianta Omicron a coronavirusului a dus la creşterea semnificativă a numărului de cazuri de Covid, analiştii sunt de părere că preţurile petrolului vor fi sprijinite de reticenţa multor guverne de a impune restricţii severe, de tipul celor care au afectat economia mondială în 2020.

OPEC se aşteaptă ca, în 2022, cererea globală de petrol să crească cu 4,15 milioane de barili pe zi, până la 100,8 milioane barili pe zi, ceea ce ar însemna un nivel superior cererii din 2019, anul care a precedat momentul izbucnirii pandemiei (2020).

Preţul futures al ţiţeiului brut a scăzut cu peste 1% ieri

Cotaţia futures a ţiţeiului european de tip Brent cu livrare în aprilie a scăzut cu 1,1% în a doua parte a zilei de ieri, la 88,51 dolari barilul la ICE Futures Europe. Preţul petrolului brut american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în martie a coborât cu 1,2% la Nymex, la ora locală 08.35, ajungând la 87,19 dolari/baril.

Miercuri, însă, peţurile petrolului crescuseră în urma anunţului OPEC+ de majorare a producţiei conform acordului anterior al producătorilor, în pofida presiunilor din partea consumatorilor de top de a creşte livrările mai rapid. Vineri, cotaţiile petrolului european şi american au atins cele mai ridicate niveluri de după octombrie 2014, preţul ţiţeiului Brent trecând de 91 de dolari pe baril, iar cel al ţiţeiului WTI apropiindu-se de 89 de dolari pe baril.

Morgan Stanley: Stocurile globale de ţiţei - la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani

Criza gazelor din Europa a început în toamna lui 2021, atunci când s-a constatat că stocurile de profil de pe continentu scădeau, iar acum stocurile de ţiţei de la nivel mondial sunt în declin, atrage atenţia o analiză oilprice.com.

Sursa citată arată că, la începutul acestei luni, banca americană de investiţii Morgan Stanley estima, în baza propriilor calcule, că stocurile de ţiţei observabile la nivel global au pierdut aproximativ 690 de milioane de barili în 2021, iar acum se situează la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani.

Un raport Morgan Stanley, preluat recent de Argus Media, menţionează: "Cu o previziune constructivă pentru cerere şi aşteptări relativ prudente pentru oferta OPEC+, anticipăm ca stocurile să încheie anul 2022 în declin".

Apoi, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a informat în legătură cu un decalaj între calculele sale privind stocurile globale de petrol şi situaţia reală a acestora. Potrivit raportului AIE, stocurile globale de ţiţei au scăzut cu 200 de milioane de barili mai mult decât estimase agenţia, iar un motiv pentru această neconcordanţă a fost o subestimare substanţială a cererii de ţiţei. Un alt motiv, potrivit Bloomberg, a fost faptul că AIE urmăreşte petrolul prin satelit şi exclude din calculele sale ţiţeiul din conducte şi depozitarea subterană. Mai mult, AIE urmăreşte în mare parte situaţia stocurilor din ţările OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), nu şi din cele non-membre.

Potrivit oilprice.com, luând în calcul aceste aspecte, s-ar putea să existe şi mai puţin petrol în lume decât arată cifrele, într-un moment în care cererea este robustă, în continuă creştere, iar restricţiile Covid sunt în parte ridicate, stimulând şi mai multă consumul.

"Fundurile rezervoarelor de ţiţei şi produse petroliere sunt deja la vedere, în întreaga lume", avertizează, conform Reuters, compania de consultanţă Energy Aspects, subliniind: "Există o acceptare din ce în ce mai mare că piaţa petrolului are puţine, dacă nu deloc, surse de amortizare a şocurilor".

Conform sursei citate, situaţia de pe piaţa petrolului poate să fie mai rea decât cea a gazelor din Europa, şi sunt foarte puţine lucruri pe care cineva le-ar putea face pentru a schimba echilibrul stocurilor, mai ales că OPEC+ întâmpină dificultăţi în a creşte producţia de petrol la cotele naţionale stabilite pentru membrii, cu excepţia câtorva producători precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Cartelul extins (OPEC+) se luptă cu scăderea capacităţii de producţie de rezervă. Estimările Morgan Stanley arată că am putea asista la un declin al capacităţii de rezervă la nivel mondial de la 6,5 milioane de barili pe zi în prezent, la numai 2 milioane de barili pe zi până la jumătatea anului 2022.

Richard Bronze, Energy Aspects: "Nu mai putem vorbi de o producţie nerestricţionată de şist în SUA"

În SUA, producţia de petrol de şist ar putea să înregistreze evoluţii mai bune decât a avut de-a lungul anilor, datorită preţurilor ridicate, dar este puţin probabilă revenirea la strategia de extracţie "după propria voinţă", potrivit Energy Aspects. Richard Bronze, şeful departamentului de geopolitică al companiei de consultanţă, a declarat pentru Reuters: "Noua eră a disciplinei capitalului în rândul producătorilor americani de petrol presupune că nu mai putem vorbi de o producţie nerestricţionată de şist în SUA".

În afara OPEC+ şi a producătorilor de ţiţei de şist din SUA, nu există un singur producător, chiar unul mare, precum Brazilia, care să poată aborda de unul singur potenţiala problemă a stocurilor, notează oilprice.com, amintind că, între timp, descoperirile de noi zăcăminte au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, potrivit datelor Morgan Stanley.

Doar Guyana a atras atenţia în ultima vreme cu un şir lung şi încă extins de descoperiri pe care le-au realizat ExxonMobil Corp. şi Hess Corp. din SUA, dar şi alţi exploratori. Însă, în afara descoperilor din Guyana, au fost puţine de raportat. Shell a descoperit recent petrol offshore în Namibia şi cam atât, notează sursa, menţionând că bancherii se aşteaptă ca 2022 să fie un an fără descoperiri notabile.

În acelaşi timp, însă, OPEC+ pare că nu ia în calcul actualizările stocurilor globale de ţiţei, anunţând că încă se aşteaptă la un surplus de aprovizionare cu petrol în 2022. Grupul doar şi-a redus uşor previziunile legate de acest excedent de la 1,4 milioane de barili pe zi la 1,3 milioane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb