Faptul că BNR ratează consecvent ţintele de inflaţie nu mai surprinde pe nimeni, iar în acest an, ca de multe alte ori, instituţia în cauză a ridicat ştacheta la 5,6%, potrivit declaraţiei guvernatorului Mugur Isărescu, la cel mai recent raport privind inflaţia. Faţă de o ţinta iniţială de 2,5% plus/minus 1% pentru 2021, calea e lungă şi bătută cu tot soiul de explicaţii savante. Ce va face BNR? "Mai întâi renunţăm la achiziţia de active, noi nu am mai cumpărat de câteva luni titluri de stat, apoi reglezi lichiditatea... Dar mesajul pe care vreau să-l dau este că ciclul de scădere al dobânzilor în România s-a oprit", spunea acesta.
Iar pentru reglarea lichidităţii, dobânzile ar trebui nu doar să nu scadă, ci să mai crească. De altfel, mesajul e limpede pentru cine are urechi de auzit şi are datorii în plan. Nu e momentul să te îndatorezi acum, calea dobânzilor e setată în sus. Marea păcăleală pe care băncile vor încerca să o vândă debitorilor este că accesând un credit cu dobândă fixă vor fi scutiţi de probleme. Poate doar dacă iau un credit de nevoi personale cu dobândă fixă pe termen scurt pentru că în cazul unuia ipotecar, după 5-7 ani se revine la algoritmul de calcul al dobânzilor pornind de la indicele de referinţă IRCC şi marja băncii. Iar cei care vor ieşi de sub umbrela dobânzilor fixe, peste 5 ani vor găsi un IRCC umflat corespunzător. Iar traiectoria pieţei imobiliare e clară-cresc dobânzile la credite, scad preţurile caselor. Iar dacă dobânzile cresc suficient de mult, vom vedea la un moment dat din nou executări silite în piaţa imobiliară.
Semnalul tras de BNR privind inversarea ciclurilor dobânzii ar trebui urmat şi de Guvern, de voie sau de nevoie. Deocamdată statul obţine încă relativ uşor fonduri din partea mediului bancar, dar se simte o oarecare tensiune şi aici, băncile nu mai cumpără cu ochii închişi, iar statul va trebui să urce treptat dobânzile. Asta se vede foarte bine şi pe segmentul împrumuturilor acordate de populaţie. În iulie, suma colectată de Ministerul Finanţelor pentru cele trei emisuni de titluri de stat listate la bursă în cadrul programului Fidelis a fost în scădere cu peste 100 milioane de euro faţă de oferta derulată în martie.
Când investitorii vor vedea inflaţia din ultima lună îşi vor pierde instantaneu bună parte din apetitul de a mai cumpăra titluri de stat la dobânzi sub 3% la lei. De ce ai împrumuta statul cu 2,95% pe un an dacă ne aşteptam la inflaţie de peste 5%? Sigur, se poate miza în continuare pe parteneriatul nedeclarat cu băncile-la ghişeu ai dobânzi de 1-2% la principalele bănci, la Trezorerie te aşteaptă statul cu aproape 3%. Numai că în condiţiile în care inflaţia urcă mai serios, lumea poate căuta oferte cât mai apropiate de cifrele oficiale şi băncile mici au şi astfel de produse, unde dobânzile sar de 4%. Astfel încât, treptat, dobânzile la termen vor începe să urce, iar băncile mari vor fi nevoie să ofere mai mult pentru a nu îşi pierde resursele, dacă tot se laudă BNR că va începe să regleze lichiditatea.
Vestea proastă este că puterea de cumpărare nu poate fi sacrificată pe termen lung, iar lucrurile vor începe să arate a stagflaţie, cu preţurile în urcare la energie şi materii prime care lovesc în cerere şi cu griparea motoarelor creşterii economice pe fondul inevitabilelor majorări de dobândă. Măcar de nu s-ar încerca o creştere foarte lentă a dobânzilor, ci un salt brusc şi mai abrupt, spre 2%, care să determine fuga banilor speculativi din pieţe, vinovaţi de creşterile multor active în această perioadă, şi aşezarea cotaţiilor pe un prag mai suportabil, inclusiv la energie (vezi umflarea certificatelor de carbon).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2021, 06:45)
ciclul da trendul nu!!!
semnat comenturi “cretine”
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.08.2021, 20:36)
Am spus de luna trecuta ca AURUL intra in scurta corectie in AUGUST :)))
Sa vedem din tomana - iarna - primavara ce o sa faca!
eu stau pe AUR!!
Isarescule iti multumesc pentru mania din piata! Sa pocneasca odata (pe ciclu) sa pot culege de pe jos ofertele!
NU vand inca AURUL!!!
Astept corectia in raport cu imobiliarele!
semnat comenturi "cretine"
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.08.2021, 21:02)
17 septembrie 2019 REPO FED CRASH (10% dobanda)
Bancile ci guvernele lumii salveaza iar sistemul bancar pe carca saracimii!!!
Aprilie 2021 REVES REPO CRASH Guvernele lumii injecteaza direct GRANTURI si credite cu dobanda 0! sau 1.
Bancile 2020-2021 au dat credite SPECULATIVE LA GREU!!!!
DA DA DA!!! SPECULATIVE!!!
BNR DOARME?
ISARESCU: 2019 - " TREBUIE MAI MULT CREDIT" (citatul lui!)
Iauite cu a venit avalansa de credit dupa ce a pocnit repo fed.
Isarescu urla in IARNA 2019 iar in TOAMNA pocneste sandramaua si in ianuarie se inventeza "covidul".
CHINA cadea in cap inca din primavara 2019!!
ORICUM vine perioada de reduceri reale in piata!!!
BANCILE AU FUGIT DEJA; au facut exit la colaterale, au ramas doar jucatorii mair in piata sub umbrela bancii centrale si gov.
O facem lata inca odata!
semnat comenturi "cretine"
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.08.2021, 21:04)
Am uitat sa completez cum plateste saracimea nota de plata:
1. Prin inflateia ce fura puterea veniturilor
2. pe urma marire taxe si impozite
3. Legi ce ii forteaza sa renunte la stocuri vechi in piata (poluante sau la alte norme)
semnat comenturi "Cretine"