OPINII În ciuda creşterii veniturilor, cardurile de credit sunt turate la maxim

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 iulie 2019

În ciuda creşterii veniturilor, cardurile de credit sunt turate la maxim

Există o discrepanţă evidentă între creşterea veniturilor şi creşterea numărului de carduri de credit. Mulţi s-ar fi aşteptat ca respectivul instrument de plată să fie folosit mai ales în perioadele de criză şi scădere a veniturilor, ca soluţie disperată pe termen scurt, iar în perioadele bune ale economiei să se cumpere mai mult cu cash, având în vedere experienţa ultimei crize, dar iată că cifrele ne contrazic. Câştigul salarial mediu net a fost, în aprilie 2019, de 3.115 lei. Faţă de martie 2012, avem practic o dublare (atunci am avut 1.553 lei/lună).

Creşterile sunt spectaculase, dacă ne raportăm şi la anii mai recenţi: faţă de 2016, aprecierea este de pildă de aproape 50% (2.086 lei în martie 2016), fiecare an de atunci aducând în plus în jur de 15%. În aces-te condiţii, în ciuda creşterii economisirii, numărul de carduri de credit a explodat la rândul său. Dacă imediat după criză lumea se grăbea să scape de ele, acum cererea a revenit, iar tranzacţiile cu acestea au explodat. Numărul de carduri de credit era, la sfârşitul primului trimestru din 2019, de 2,9 milioane, iar evoluţia este elocventă. Precedentul vârf s-a atins în martie 2008, când aveam 2,2 milioane. Apoi, pe fondul reducerii veniturilor şi creşterii explozive a ratelor ca urmare a deprecierii leului, mulţi încep să apeleze tot mai des la această soluţie (o soluţie sinucigaşă, de altfel), aşa că în martie 2009 numărul cardurilor de credit este de 2,75 milioa-ne. De atunci începe inversarea trendului, criza se atenuează, încrederea în economie se mai reface, lumea se grăbeşte să renunţe la un insturment scump şi numărul de carduri atinge un minim de 2,06 milioane, în martie 2011. Pe măsură ce PIB-ul începe să ofere veşti bune la final de an, veniturile urcă, bonusurile sunt acordate iarăşi, iar leul nu se mai depreciază faţă de euro, apetitul de consum pe credit creşte din nou, iar odată cu acesta şi numărul de carduri. Practic, în 8 ani, din 2011 şi până în prezent, numărul cardurilor de credit a urcat cu aproape 50%. Şi nu doar numărul lor, ci şi, evident, valoarea tranzacţiilor cu acestea, de la an la an. Potrivit datelor BNR, în primul trimestru din 2019 numărul tranzacţiilor cu cardurile de credit a fost în creştere cu 23% faţă de perioada similară din 2018 şi asta în condiţiile în care ritmul de creştere din 2018 a fost cu 17% peste cel din 2017. Iar faţă de 2015 achiziţiile cu cardul sunt duble. Vorbim, totuşi, de instrumente deloc ieftine (destule bănci mai au carduri de credit cu DAE de peste 30%, iar cel mai avantajos card de credit l-am găsit cu DAE de 16%), cu costuri asociate sensibil peste cele aferente unui credit de nevoi personale şi, cu toate astea, cardurile de credit sunt folosite cu entuziasm în această perioadă. Ceea ce denotă că exuberanţa unei perioade de boom (al veniturilor în cazul nostru) este contagioasă şi că percepţia că lucrurile vor merge bine pe termen nedefinit de acum înainte este larg răspândită. Aşa cum imediat după criză lumea se grăbea să scape de datorii văzând doar evoluţii pesimiste pe termen mediu şi lung, acum ne confruntăm cu fenomenul invers şi este greu să te sustragi psihozei colective. Pană cand viitoarea criză ne va lua iarăşi prin surprindere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb