OPINII Presa românească a ajuns pe fundul oceanului şi continuă să sape

Miercuri seara, la Antena 3, un fost călugăr aducea acuzaţii grave de pedofilie şi orgii sexuale unor capi ai Bisericii. Invitaţii din studio, parte a cremei jurnalismului românesc, se limitau sa îl ironizeze şi să îl contrazică prin punctele esenţiale când lansa acuzaţii şi teorii. Nimeni nu îşi punea însă întrebarea dacă e deontologic să permiţi ca oricine să poată acuza de orice pe oricine în lipsa unor dovezi concrete, doar cu prezenţa avocatului celui incriminat care să ofere aparenţa echidistanţei.

O seară mai târziu, Ion Cristoiu se întreba în jurnalul său video dacă o persoană care ar fi dorit să o acuze de adulter pe Carmen Iohannis ar fi găsit la fel de repede spaţiu de emisie. Probabil că nu, chiar şi cu dovezile aferente, din cauza sensibilităţii subiectului, în vreme ce Teodosie al Constanţei putea fi târât mai uşor în noroi având în vedere aura sa de contestatar al adevărurilor oficiale din pandemie.

CNA a asistat pasivă la demonstraţia de jurnalism şchiop de miercuri, astfel încât joi seara, acelaşi personaj dubios, la graniţa dintre patologic şi bufonerie, se lăfăia pe ecranul România TV, un post gelos probabil pe audienta concurenţei.

Ce rămâne acum, să apară şi un reality-show pe tema asta? Sau să îl vedem pe denunţător plimbat pe la televiziuni şi săptămâna viitoare, eventual şi la Animal Planet pentru că sexul are şi o dimensiune animalică?

Dar nu vorbim de un caz izolat aici, ne amintim ce demonstraţie de propagandă şchioapă şi simţ critic amputat ne-a servit media locală în pandemie şi cum se comportă acum în vremuri de război când s-a trecut de la canale cu profil medical la oficine de propagandă fără perdea.

Miercuri, aflam că s-a găsit o cameră de tortură în regiunea Harkov, unde ruşii scoteau dinţii de aur din gura ucrainienilor. Plus o victimă îngropată de vie. Parcă te duce gândul la lagărele naziste. Am citit ştirea asta mai peste tot, inclusiv în presa "quality" gen Digi24 şi Hotnews. Apoi, la o zi distanţă, altă ştire.

O anchetă Bild demostreaza că dinţii de aur de fapt fuseseră furaţi de la cabinetul unui stomatolog local, hoţii confundând oţelul inoxidabil cu aurul. Dar sunt mult mai puţine surse care preiau ştirea cu stomatologul decât cele care au făcut paralela dintre dinţii de aur şi Auschwitz.

Ne mai amintim de fantoma de la Kiev, bunicuţele care doborau dronele cu borcanul de murături sau care otrăveau soldaţii inamici cu prăjiturele, de jocul Arma 3 prezentat la Antena 3 ca scene reale de luptă etc. O minimă prudenţă ar fi determinat presa locală când mai preia ştiri cu iz de fake dinspre Ucraina să le pună sub semnul întrebării, să caute surse alternative, să amintească de dezinformările precedente.

Material aveau la dispoziţie din belşug, inclusiv declaraţiile fostului Avocat al Poporului din Ucraina, acum demisionar, care mărturisea că multe dintre abuzurile dezvăluite la un moment dat (printre care violarea copiilor în prezenţa mamelor) erau pure invenţii, la sfatul serviciilor speciale, Ucraina încercând să atragă simpatia occidentală şi noi transporturi de arme.

De fiecare dată când Rusia lansa aluzii legate de armele nucleare prin reprezentanţii săi mai mult sau mai puţin oficiali, ştirea era preluată prompt de media românească şi dilatată emoţional corespunzător. Joi, preşedintele Ucrainei, în calitate de video-invitat la un institut din Australia, declara ferm că NATO ar trebui să bombardeze nuclear preventiv Rusia pentru a o împiedica... să facă acelaşi lucru în Ucraina. N-am văzut aceeaşi isterie mediatică locală, deşi toţi cei care ventilează ideea anihilării complete a vieţii pe Pământ (nu e o metaforă, armele nucleare de care dispun Rusia şi SUA permit asta) mi se par la fel de dezechilibraţi.

Sigur, se poate invoca faptul că până la întâlnirea G20 din noiembrie, Biden afirmând recent că nu respinge ideea unei întâlniri cu Putin, lucrurile pot escalada în vederea apropierii de o soluţie negociată mai repede, la cererea publicului vlăguit emoţional corespunzător, dar de ce să existe totuşi o dublă măsură atât de evidentă?

Una peste alta, ne apropiem de statutul presei comuniste, care făcea risipă de logoree deşi credibilitatea ei tindea spre zero.

Nu riscăm să ducem şi audienţele în preajma celor de atunci pentru că ni se livrează consecvent circ azi, ceea ce ieri nu se întâmpla, dar tot mai mulţi oameni care vor să afle şi puncte de vedere alternative evadează pe canalele de Telegram sau Youtube, singurul impediment pentru ca această mutare să se transforme în sport de masă fiind deocamdată bariera lingvistică.