OPINII Unde e buba sistemului de economisire-creditare

S-o spunem din start, sistemul gândit în România pentru încurajarea economisirii în vederea acumulării sumelor necesare pentru renovarea sau achiziţia unei locuinţe discriminează deponenţii care doar vor să pună un ban de-o parte într-o bancă comercială faţă de cei care o fac utilizând pârghia subvenţiei de stat din sistemul băncilor pentru locuinţe, care primesc 25% din sumele economisite anual, dar nu mai mult decât echivalentul a 250 de euro, timp de 5 ani.

Nu există niciun algoritm care să lege mărimea subvenţiei de nivelul indicatorilor pieţei monetare, ceea ce face ca o persoană care ar economisi echivalentul a 5.000 de euro în 5 ani - iar marea majoritate a depozitelor din sistemul bancar sunt sub acest prag - să primească în prezent o dobândă de 1-2% la sold pe an din partea băncilor comerciale, dar 250 de euro pe an din sistemul de economisire-creditare (25% din suma pe care şi-a propus s-o economisească printr-un contract încheiat cu o bancă pentru locuinţe, fie aparţinând BCR, fie Raiffesisen, să spunem 1.000 euro pe an sau 5.000 euro la finalul perioadei), adică 1.250 euro în total. Or, între 1-2% şi 25% este o mare diferenţă.

Altfel stăteau însă lucrurile la începutul anului 2005, moment în care sistemul de economisire-creditare funcţiona deja în România. Atunci, indicatorii Robid şi Robor oscilau între 15-17%, iar dobânzile la termen erau remunerate proporţional, ceea ce făcea ca diferenţa faţă de subvenţia acordată celor care foloseau sistemul de economisire creditare să fie mai puţin dureroasă. Dacă prima de stat era fixată atunci nu la 25% din suma economisită anual, ci la Robor plus 5-10%, raportat la sold, acum am fi avut prime de stat de 6-11%, care n-ar fi căscat aceeaşi prăpastie între beneficiari şi deponenţii din bănci, cum există acum.

De altfel, acest fapt pare să fi fost sesizat şi de legislativul din Cehia, care a modificat subvenţia acordată de stat celor care economisesc prin sistemul băncilor pentru locuinţe la 10% (iniţial se pornise tot cu 25% ca în România). Având în vedere că sistemul băncilor pentru locuinţe din Cehia funcţionează de 23 de ani, iar prima de stat de 25% a operat doar în primii săi 10 ani de existenţă, adică până prin 2003, legislativul din România ar fi cam trebuit să-şi dea seama din ce direcţie bate vântul şi să lege prima de stat de un indicator de referinţă din piaţa monetară, încă de la elaborarea legii. Atenţie, valoarea primei de stat este plafonată, acum, în Cehia la 74 de euro pe an (2.000 coroa-ne), ceea ce face cu atât mai anacronică suma de 250 de euro fixată în România

Or, nu numai că există o diferenţă uriaşă de randament, dar aceasta era multiplicată prin efectul de levier al rudelor atrase de formă în schemă pentru multiplicarea primelor de stat. De aici şi acuzele Curţii de Conturi că băncile pentru locuinţe au acceptat să încheie contracte pe numele unor minori sau persoane vârstnice (de fapt, beneficiarul îşi aducea soţia, mama, soacra şi de multe ori şi copiii pentru a culege împreună câte 250 de euro pe an din partea statului). Apărarea băncilor care insistă că nu este ilegală cooptarea copiilor de vreme ce legea nu specifică clar că sistemul se adresea-ză doar persoanelor adulte, de peste 18 ani, e subţire. Păi, nici la creditele uzuale nu cred că specifică legea asta, dar nicio bancă n-a acceptat până acum să dea împrumuturi unor minori din simplul fapt că aceştia nu au discernământul necesar, başca surse de venituri din care să acopere ratele. Unde s-a mai pomenit de altfel să se vândă produse financiare minorilor? Chiar şi pentru un banal card se solicită semnătura părinţilor dacă titularul nu e major... Probabil că oficialii celor două bănci de locuinţe nu şi-au pus însă problema veniturilor de vreme ce era foarte clar că minorii nu vor solicita credite fiind acolo doar pentru subvenţia de stat, iar băncile încasau oricum comisionul de administrare...