Opoziţia joacă în pelicula "Suspendarea preşedintelui 2"

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 22 noiembrie 2011

Opoziţia joacă în pelicula "Suspendarea preşedintelui 2"

Conducerea USL a anunţat că declanşează procedura de sus-pendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Opoziţia este dispusă să-şi asume acest risc cu doar câteva luni înainte de alegerile locale şi parlamentare, un nou eşec al acestui demers putând să pulverizeze unitatea USL. Liderul PNL, Crin Antonescu, a susţinut că acest demers al USL nu reprezintă un simplu joc politicianist menit să abată atenţia electoratului: "Demersul de suspendare nu este un moft, nu este o invenţie de agendă, nu este nimic din ceea ce am văzut în ultimele zile că au socotit foarte mulţi analişti şi comentatori. Sigur, este o lume în care politicienii i-au obişnuit pe toţi, pe cetăţeni, pe comentatori, pe propriii colegi, cu demersuri care să însemne altceva decât ceea ce ele spun. Avem convingerea foarte fermă că, după cele petrecute din 6 decembrie 2009 până astăzi, în România s-a petrecut, în afara Constituţiei, un proces de gravă erodare a statului de drept, un proces de substituire a instituţiilor acestui stat. Practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om, un om care dictează Guvernului, un om care a construit imoral şi ilicit majorităţi parlamentare false, un om care, aşa cum arată ultimele sale declaraţii, nu mai acceptă nici măcar în aparenţă să respecte independenţa puterii judecătoreşti. Încercăm să evităm încă un an de gravă dizolvare a statului de drept. Discuţiile despre câte şanse sunt au rolul şi rostul lor, numai că în politică, din punctul nos-tru de vedere, nu poţi să acţionezi, să spui, să faci doar ce e garantat imediat într-o anumită conjunctură de un număr de voturi. Convingerea e că, făcând acest demers, suntem în asentimentul şi avem susţinerea unei majorităţi a cetăţenilor români. Toate lucrurile vor urma calea constituţională, la capătul demersului vom avea un vot în Parlament şi vom respecta rezultatul votului".

Crin Antonescu a afirmat că PSD, PNL şi PC urmează să desemneze reprezentanţi proprii într-o comisie comună a USL care să redacteze cererea de suspendare care va fi trimisă Parlamentului. Conducerea PDL consideră că această iniţiativă este o nouă gafă a opoziţiei. Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat că intenţia USL de a demara discuţiile despre sus-pendarea din funcţie a preşedintelui reprezintă "o aberaţie" venită din zona experţilor juridici ai liderului social-democraţilor Victor Ponta. Marko Bela a precizat că subiectul suspendării şefului statului nu a fost discutat în cadrul UDMR, însă crede că lucrurile sunt clare în această privinţă: "Noi în acest moment suntem în coaliţie cu PDL, adică cu partidul preşedintelui Traian Băsescu. Cred că răspunsul este clar".

În urmă cu 4 ani, opoziţia de atunci a mai iniţiat un astfel de demers. În 2007, Parlamentul a votat, la iniţiativa PSD, suspendarea preşedintelui Băses-cu cu 322 de voturi "pentru".

Demersul s-a dovedit a fi un eşec pentru iniţiatori, deoarece referendumul l-a reconfirmat pe Traian Băsescu în funcţia de preşedinte cu un procentaj zdrobitor, aproape 75%.

Pentru ca preşedintele să poate fi suspendat, e necesar votul a jumătate plus 1 din numărul total al senatorilor şi deputaţilor. Dacă suspendarea este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. În Constituţie, articolul 95, este prevăzută această situaţie: "În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (...) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. (...) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui". Pe durata suspendării din funcţie a şefului statului, prerogativele sale sunt preluate de preşedintele Senatului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Acest " trio ratata(t)" de la USL ma face sa ma ingrozesc. Daca asta e alternativa la agramatii si madamele de companie care ne conduc acum, e ca si cum Radu Duda, ar ajunge rege, dupa ce toata viata a jucat roluri de utecist de frunte. Adica tara asta pe care o iubesc mult, e ca un orfan violat de asistentii sociali. E mai trist decit criza datoriilor suverane. E fara viitor....Dar cum noi facem haz de necaz o sa suprvietuim. Ca il avem pe eternul farmache. Care face cit toti la un loc.Adica nimic.

    1. CORECT

      În urmă cu nişte decenii Mao a asmuţit tinerii chinezi înfometaţi asupra celor care mâncau mai mult de un bob de orez pe săptămână sau citeau o carte (cei care scriau una erau deja la închisoare). Acest Băsescu va rezolva în acelaşi fel criza. Să nu vă miraţi, domnule anonim, că mulţimea vă va lapida după ce vi se va agăţa de gât pancarta cu "Investitor pe Bursă", "Patron" sau "Intelectual". Problema reală e aceea de a alege dintre două rele pe cel fară potenţial grotesc.

      Cum am ajuns, în 2011, să vorbim de "agramaţi şi madame de companie"? Românul spune:"Decât cu prostul la câştig, mai bine cu deşteptul la pagubă". Iar eu aş clarifica: "Decât cu prostul la câştigul lui, mai bine cu deşteptul la paguba altuia". 

      Nu vreau să vă influenţez votul la referendum, domnule anonim, dar iată ce spicuia C.C.Giurescu despre Aron Tiranul (precursorul stolojenismului) care în Moldova secolului XVI "izvodi ca să ia dela tot omul câte un bou; pentru cei care n-aveau, lua de la alţii". Dacă am scrie "dela" despărţit, ce actual ar fi! 

      Şi iată ce scria Dinicu Golescu despre predecesorii lui Blejnar din Ţara Românească a anului 1800: "Alţi creştini, tot pentru dare de bani, au fost spânzuraţi cu capul în jos, şi alţii iarăşi închişi în coşarul de vite, unde le-au dat fum".

      Evoluţia se face cu paşi mici, domnule anonim dar involuţia - prin căderi spectaculoase, ca pe Bursă. O astfel de cădere ne paşte, domnule anonim. Greu de recuperat. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb