Optimismul extern şi raportările financiare peste aşteptări ar putea da încredere investitorilor la Bursă

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 august 2009

Optimismul extern şi raportările financiare peste aşteptări ar putea da încredere investitorilor la Bursă

Deşi efectele crizei s-au reflectat în raportările financiare la semestru ale emitenţilor de la Bursa de Valori Bucureşti, rezultatele publicate până acum nu au fost pe atât de slabe pe cât era aşteptat, ceea a ce a menţinut trendul de creştere instalat pe piaţă, sunt de părere brokerii.

"Principalele companii care au dat rezultatele la semestru sunt Erste Bank, BRD şi Petrom, care, chiar dacă au rezultate în scădere, cifrele au fost peste aşteptări, având în vedere contextul economic", ne-a spus Radu Popescu Buzeu, analist şef la Fairwind Securities.

În opinia sa, până acum, sectorul financiar a avut o performanţă foarte bună, deşi s-a aflat în prima linie a crizei financiare, fiind afectat direct de îngheţul creditării şi scăderea valorii activelor. Domnia sa ne-a explicat: "În ciuda acestui fapt, provizioanele bancare nu s-au situat la cote alarmante, iar reducerile de profit sunt destul de mici, dacă avem în vedere cotaţiile acţiunilor în perioada când rezultatele financiare se aflau la maxime istorice. Cred că şi celelalte bănci care vor anunţa rezultatele vor oferi surprize plăcute, ca şi SIF-urile, ale căror rapoarte lunare au reliefat profituri peste aşteptări. De asemenea, şi Broker Cluj pare să-şi revină financiar după perioada mai dificilă din ultimele luni.

La polul opus, industria în ansamblu a avut o perioadă dificilă, ceea ce a adus la scăderea cifrelor de afaceri, somaj, reducerea exporturilor. Dacă ne referim la cazuri particulare, cum ar fi utilităţile, acestea nu au motive să scadă prin prisma specificului activităţii, dar celelalte au avut de suferit, construcţiile şi îngrăşămintele fiind numai câteva exemple dintr-o lungă listă".

Societăţile de investiţii financiare au mers mai bine decât în 2008, precizează, Paul Brendea, analist la Prime Transaction. Domnia sa ne-a spus: "Pe lângă faptul că au încasat dividende mult mai mari de la BCR, unele dintre ele au realizat câştiguri importante din vânzări de participaţii (de exemplu SIF Oltenia, care a vândut Automobile Craiova)".

Domnia sa ne-a mărturisit, totuşi, că ar fi mirat să vadă creşteri de profit printre rezultatele la semestru.

Brokerii nu cred că rezultatele financiare mai au o influenţă asupra cotaţiilor, cu excepţia cazului în care am vedea surprize de proporţii. Bursa noastră este în continuare legată de evenimentele şi evoluţiile externe.

"În momentul de faţă, pieţele mondiale sunt influenţate de un val puternic de optimism, cum că economia SUA îşi va reveni în următoarele două trimestre, urmând ca Europa să-şi revină cu o întârziere de 2-3 trimestre (dinspre vest spre est)", ne-a spus Radu Popescu Buzeu, explicând că rezultatele peste aşteptări ale companiilor româneşti nu fac altceva decât să potenţeze acest trend şi să dea încredere investitorilor că România nu va fi oaia neagră din acest punct de vedere".

În acest an, indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide titluri listate la BVB, s-a apreciat cu 33%, încheind şedinţa de ieri la ??? puncte, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI a cunoscut o apreciere de 50%, la ??? puncte.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Vom avea surprize placute la urmatorii emitenti ,deoarece multi au inregistrat profit frumos in ciuda crizei

    1. Poate pentru moment!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb