OTP Asset Management a înregistrat anul trecut o creştere cu 5% a valorii activelor

Cristian Trincu
Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2018

(Sursa foto: Facebook)

(Sursa foto: Facebook)

OTP Asset Management, divizia de administrare a fondurilor de investiţii a sucursalei din România a băncii maghiare OTP Bank, a înregistrat anul trecut o creştere cu 5% a valorii activelor faţă de anul anterior, până la 667 milioane lei, în condiţiile în care numărul investitorilor a crescut cu 8%, a anunţat astăzi compania.

Fondurile cu componentă de acţiuni au reprezentat motorul randamentelor în 2017. Astfel, OTP AvantisRO a obţinut un randament de 21,15%, OTP Global Mix de 8,13%, iar OTP Premium Return de 6,17%.

În comunicat se arată: "Clienţii OTP şi-au exprimat preferinţa către fonduri cu componentă de acţiuni, mai mult decât media industriei fondurilor de investiţii din România. OTP Global Mix, fond diversificat pe pieţele globale de acţiuni şi obligaţiuni, a încheiat anul cu un număr de 2,8 ori mai mare de investitori decât la final de 2016, în condiţiile în care şi-a triplat activele administrate, ajungând la active de 32 milioane lei".

Conform documentului OTP AvantisRO a obţinut un randament de 21,15%, mizând pe piaţa locală a acţiunilor şi a beneficiat atât de oportunităţile oferite de companiile plătitoare de dividende, cât şi de tranzacţionarea noilor corporaţii listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Aceeşi sursă menţionează că: "FDI OTP Global Mix a adus celor care au deţinut unităţi de fond în anul 2017 un câştig de 8,13%, fiind cu atât mai de apreciat, cu cât acesta a înregistrat un randament de 7,96% şi în anul 2016. OTP Premium Return a înregistrat un câştig de 6,17%, în condiţiile unui risc mediu şi a unei investiţii pe termen de minim 1 an".

Tema investiţională care a adus companiei cel mai mare câştig pe portofoliile internaţionale de acţiuni a fost cea legată de politica administraţiei Trump de a convinge marile corporaţii americane să producă din nou acasă, fapt care a impulsionat foarte mult dezvoltarea tehnologiei şi a automatizării, potrivit OTP. Astfel, marii jucători din tehnologie FAANG (Facebook, Amazon, Apple, Netflix, Google) au reprezentat un motor al creşterii în anul 2017, iar această evoluţie a făcut ca şi celelalte sectoare economice din S&P 500 să îi urmeze.

În comunicat se mai arată că: "În ceea ce priveşte portofoliile de obligaţiuni, atât din cadrul fondurilor diversificate, de Absolute-Return, cât şi de obligaţiuni, principala temă investiţională a anului 2017 a fost creşterea economică şi revenirea inflaţiei, atât în România, cât şi în SUA. De asemenea, pentru zona euro, OTP Asset Management a mizat pe o revigorare a creşterii economice şi o creştere cu "paşi mărunţi" a inflaţiei".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb