Pachetul majoritar al 5 to go, preluat de două fonduri de investiţii

A.V.
Ziarul BURSA #Companii / 19 decembrie

De la stânga la dreapta: Vlad Buşilă, Radu Savopol, Marko Mitrovic, Lucian Bădilă

De la stânga la dreapta: Vlad Buşilă, Radu Savopol, Marko Mitrovic, Lucian Bădilă

English Version

Lanţul de cafenele a încheiat un parteneriat strategic cu Invenio Partners şi Accession Capital Partners, accelerându-şi expansiunea regională

5 to go, cel mai mare lanţ de cafenele din Europa de Est şi cea mai accesată franciză din România, marchează o etapă importantă în evoluţia sa, la zece ani de la lansare, încheind un parteneriat strategic cu fondul de private equity Invenio Partners şi fondul de capital de creştere Accession Capital Partners (ACP).

5 to go, care a depăşit anul acesta 600 de unităţi deschise, a încheiat parteneriatul cu cei doi noi investitori la cinci ani după semnarea acordului cu Mozaik Investments, în decembrie 2019. Tranzacţia recent încheiată este una majoritară, noile fonduri de investiţii preluând 60% din acţiunile 5 to go, în vreme ce fondatorii, Radu Savopol şi Lucian Bădilă, vor deţine în continuare un pachet de 25% din business, la cârma căruia se vor afla, ca şi până acum. O cotă de 5% rămâne la omul de afaceri Andrei Alecu, iar Mozaik Investments păstrează 10% din acţiuni. Noul parteneriat susţine atât extinderea internaţională a 5 to go, vizând accesarea mai multor ţări noi, cu potenţial semnificativ, cât şi consolidarea poziţiei pe piaţa locală, unde harta de dezvoltare 5 to go depăşeşte 150 de oraşe şi o reţea de 300 de antreprenori. După ce bilanţul din acest an a demonstrat o depăşire cu 10% a estimărilor, previziunile pentru 2025 ţintesc o cifră de afaceri de 72 de milioane de euro.

Radu Savopol, cofondator 5 to go, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă: "Acest pas reprezintă o oportunitate extraordinară de creştere pentru 5 to go, suntem pregătiţi să testăm noi pieţe şi să continuăm, mai puternici şi motivaţi, povestea de succes pe care am început-o în 2015. Colaborarea cu Invenio şi ACP este mai mult decât un parteneriat financiar. Împărtăşim o viziune comună despre creştere şi sustenabilitate, ceea ce ne oferă încrederea că împreună vom atinge noi orizonturi. Sunt recunoscător partenerilor care au fost alături de noi în fiecare etapă a parcursului de până acum; Mozaik Investments rămâne un sprijin valoros, a cărui contribuţie din ultimii ani ne-a pregătit pentru acest nou capitol. Valoarea companiei este acum mult peste ceea ce ne imaginam în 2019".

Vlad Buşilă, Managing Partner Mozaik Investments, a menţionat că fondul de investiţii va rămâne în acţionariat, precizând: "Am crezut de la bun început în potenţialul 5 to go, avem încredere deplină în viziunea lor şi salutăm această etapă de dezvoltare alături de noii parteneri, la care vom contribui cu toată deschiderea".

La rândul său, Lucian Bădilă, cofondator 5 to go, a afirmat: "Pe parcursul celor zece ani de 5 to go, am trecut prin multe etape. Am pus bazele pentru francizare, am pregătit conceptul pentru expansiunea naţională, iar etapa în care Mozaik a preluat o parte din 5 to go este cea care ne-a structurat şi a ajutat la «explozia» de locaţii post-pandemie, când am atins trei pieţe externe şi am consolidat echipa. Pentru a ne îndeplini planurile ambiţioase, aveam nevoie de acest boost care vine astăzi de la noii noştri parteneri, cărora le mulţumesc pentru încrederea acordată brandului nostru şi întregii echipe. Noi vom rămâne aici pentru a conduce compania la fel ca până acum, cu aceeaşi determinare de a fi mai buni, mai creativi şi inovatori în fiecare zi. De altfel, aceste trei atribute le-am identificat şi la noii parteneri şi pot spune că alinierea cu valorile noastre a fost un diferenţiator important. Sunt nerăbdător să atingem borna de 1.000 de locaţii în România, în următorii ani, iar intrarea pe noi pieţe externe va face din 5 to go un jucător dintre cei mai relevanţi în industria în care activăm".

Fondul Invenio Partners, condus de Elvin Guri, are experienţă în dezvoltarea transfrontalieră şi susţinerea companiilor emergente din Europa de Sud-Est. Experienţa sa va sprijini integrarea 5 to go pe pieţele externe, prin strategii personalizate şi soluţii inovatoare.

Totodată, ACP, fond european cu peste două decenii de experienţă şi cu un portofoliu extins de peste 65 de companii susţinute şi investiţii de peste 800 de milioane de euro în Europa Centrală şi de Est, oferă o bază pentru accelerarea expansiunii şi optimizarea modelului de franciză.

Elvin Guri, Invenio Partners, spune: "Cu sprijinul extraordinar al Mozaik Investments, Radu Savopol şi echipa sa au reuşit să construiască un simbol al retailului contemporan românesc. Echipa Invenio este încântată de perspectiva de a-i sprijini în realizarea viziunii lor, aceea de a face din 5 to go un lider european al reţelelor de cafenele".

Marko Mitrovic, partener la Accession Capital Partners, completează: "Suntem încântaţi să facem parte din acest consorţiu cu Radu Savopol şi Invenio Partners şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm alături de partenerii noştri şi echipa 5 to go pentru a continua dezvoltarea companiei în beneficiul numeroşilor săi clienţi şi francizaţi".

Astfel, 5 to go intră într-o etapă de creştere accelerată, noul parteneriat deschizând calea spre pieţe regionale noi, precum Europa de Sud-Est, şi către comunităţile mari de români din ţări precum Spania, Franţa, Germania, UK şi Irlanda, care reprezintă oportunităţi strategice pentru dezvoltarea francizelor.

Tranzacţia cu cele două fonduri face obiectul aprobărilor de reglementare obişnuite ale autorităţilor din România şi se va încheia, cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2025.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb