PAPA FRANCISC: "Pandemia expune vulnerabilităţile noastre"

A.P.
Miscellanea / 5 august 2020

PAPA FRANCISC

PAPA FRANCISC

Papa Francisc a declarat că "pandemia continuă să provoace răni profunde, expune vulnerabilităţile noastre" şi a cerut credincioşilor, în timpul audienţei sale generale de miercuri, "să îşi îndrepte privirile spre Iisus Hristos" şi "să aibă credinţă", relatează EFE, preluat de Agerpres.

Papa, care continuă să oficieze audienţele de miercuri în biblioteca Palatului pontifical şi nu în Piaţa San Pietro în faţa credincioşilor, ca urmare a măsurilor de securitate adoptate pentru a evita creşterea numărului de infectări cu noul coronavirus, a început o serie de catehisme dedicate modului în care pandemia va schimba lumea.

"Sunt mulţi cei care au murit, mulţi bolnavi, pe toate continentele. Multe persoane şi multe familii trăiesc în incertitudine ca urmare a problemelor socio-economice, iar acestea îi afectează mai ales pe cei săraci", a spus Sfântul părinte.

Suveranul pontif i-a îndemnat pe credincioşi să îşi îndrepte privirile spre Iisus şi spre tradiţia creştină, speranţă şi milostenie.

În alocuţiunea sa, papa Francisc a subliniat că biserica gestionează binecuvântarea divină a lui Hristos prin sacramentele sale şi, deşi oferă servicii de sănătate în cele mai îndepărtate locuri ale globului, biserica nu este expertă în prevenirea sau în tratarea pandemiei.

"Îi ajută pe cei bolnavi, dar nu este expertă şi nici nu dă indicaţii socio-politice specifice. Aceasta este sarcina liderilor politici şi sociali", a precizat papa.

El a ţinut totuşi să sublinieze că biserica "a dezvoltat câteva principii sociale fundamentale, principii care ne pot ajuta să avansăm şi să ne pregătim pentru viitor".

Între acestea, papa a enumerat "demnitatea persoanei", "binele comun", "opţiunea preferenţială pentru cei săraci", "soarta universală a bunurilor", "solidaritatea", "principiul subsidiarităţii" şi "îngrijirea casei noastre comune".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb