Papa Francisc a vorbit ieri cu un membru de rang înalt al Bisericii Ortodoxe Ruse, la câteva zile după ce suveranul pontif a făcut un comentariu derutant, despre implicarea Vaticanului într-o misiune ce ar încerca să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters.
Mitropolitul Antonie, practic numărul doi în ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse, a avut un loc de cinste la audienţa generală a Papei Francisc din Piaţa Sfântul Petru şi apoi, la final, a fost primul care l-a salutat pe papă. Suveranul pontif a stat mai mult timp de vorbă cu Antonie decât cu ceilalţi oaspeţi.
La întoarcerea sa din vizita din Ungaria, duminică seara, Papa Francisc a fost întrebat de un reporter dacă premierul ungar Viktor Orban şi oficialii Bisericii ar putea accelera un proces de pace în Ucraina şi ar putea aranja o întâlnire între papă şi preşedintele rus Vladimir Putin.
"Există o misiune în desfăşurare acum, dar nu este încă publică. Când va fi publică, o voi dezvălui", a răspuns Papa.
Papa Francisc a adăugat că a vorbit despre Ucraina cu Orban şi cu mitropolitul Hilarion, reprezentantul principal al Bisericii Ortodoxe Ruse la Budapesta şi predecesorul lui Antonie în funcţia de şef al relaţiilor externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse.
Dar cuvintele sale despre misiunea secretă de pace au părut să ia prin surprindere atât Kievul, cât şi Moscova, ambele spunând că nu ştiu nimic despre vreo iniţiativă de pace papală în curs de desfăşurare.
De atunci, nici papa, nici biroul de presă al Vaticanului nu au mai elaborat asupra comentariilor.
Antonie a avut întâlniri cu alţi oficiali ai Vaticanului, dar nu era clar dacă va avea o audienţă privată cu papa în timpul vizitei sale la Roma.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a declarat anterior că vrea să viziteze Kievul, dar şi Moscova, în cadrul unei misiuni de pace.
Presat de reporteri în marja unui eveniment la Roma, secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a insistat miercuri că există un plan pentru o misiune, dar că va fi de competenţa papei să decidă când să o dezvăluie. Parolin, numărul doi al Vaticanului, s-a declarat surprins de faptul că oficialii ruşi şi ucraineni au declarat că nu sunt la curent cu acest lucru.
Şeful suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, este un aliat apropiat al lui Putin şi susţine pe deplin invazia rusă în Ucraina ca un bastion împotriva unui Occident pe care îl descrie ca fiind decadent.
Prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal s-a întâlnit cu papa la Vatican săptămâna trecută şi a declarat că a discutat despre "formula de pace" propusă de preşedintele Volodimir Zelenski. De asemenea, el a declarat că a reiterat invitaţia ca Papa să viziteze Kievul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 08:27)
Asta cu vestul decadent si cu ei doar mor dar noi mergem in rai, suna exact ca ideile teroristilor radicalizati care merg si se arunca in aer langa oameni(si apoi merg in rai unde-i asteapta 50 de virgine).
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 08:55)
De asta iubesc ortodoxismul , care inseamna modestie si smerenie . la catolicism mult spectacol , cu fel de fel de vizite ale papei . de scandalurile de la vatican cu pedofili si chiar fraude financiare nu mai spun .
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 09:11)
Gresit, ce spune biblia? Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti. Dumnezeu cu siguranta e numai unul pentru toti, eaxt acest mod de gandire noi suntem mai buni decat ei sau religia noastra e mai buna decat a lor, a dus la multe razboaie si suferinta in lume. Catolicii sunt fratii nostri, la fel si musulmanii etc si un bun ortodox crestin ia exemplul lui Isus care nu a judecat pe nimeni, nu a dat in nimeni cu piatra si i-a iertat pe absolut toti.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 09:26)
da cu popii rusi care sfintesc racheta nucleara satan 2, cum e?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 09:35)
Dar cu popii ortodoxi care slaveau pe Ceausescu in biserici,
in timpul slujbelor, cum era
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 14:31)
Nu ti-am cerut parerea , sa spui tu ce-i gresit si ce nu , vezi-ti de pacatele tale !
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.05.2023, 15:08)
FERICIȚI DE CEI ... SĂRACI CU DUHUL ! ...