Parlamentul ucrainean respinge moţiunea de cenzură împotriva guvernului Azarov

F.A.
Internaţional / 3 decembrie 2013

Parlamentul unicameral ucrainean a respins astăzi moţiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Mykola Azarov, considerat responsabil de către opoziţie pentru eşecul integrării Ucrainei în Uniunea Europeană şi represiunea manifestaţiilor proeuropene, potrivit presei internaţionale.

Doar 186 de deputaţi au votat documentul propus de trei grupuri principale ale opoziţiei, în timp ce era necesară o majoritate de 226 de voturi pentru ca textul să fie adoptat. Partidul Regiunilor, aflat la putere şi care deţine majoritatea în parlament, nu a participat la vot.

Premierul ucrainean s-a întâlnit cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin înainte de a se deplasa în Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean), după cum relatează Ria Novosti.

Manifestaţiile susţinătorilor apropierii Ucrainei de Uniunea Europeană continuau marţi la Kiev. Înainte ca Rada Supremă să supună la vot moţiunea de cenzură, mii de manifestanţi se adunaseră deja în faţa clădirii forului legislativ înconjurată de un cordon strâns de poliţie şi trupe speciale Berkut, din subordinea Ministerului ucrainean de Interne.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb