Particularităţile economiei de război pentru România, o ţară din flancul estic al NATO

Orice analiză a evoluţiei conflictului de la graniţa de nord a României, declanşat în urmă cu opt luni, va scoate în evidenţă cel puţin patru nevoi esenţiale ale economiei naţionale: (1) nevoia de echipamente militare, muniţie şi alte accesorii de tehnică militară; (2) nevoia de infrastructură - portuară, aviatică, căi ferate, autostrăzi, energie, telecomunicaţii; (3) nevoia de securitate cibernetică, pentru a face faţă potenţialelor atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice de telecomunicaţii, energie şi, nu în ultimul rând, (4) nevoia de resurse umane calificate.

Întrebarea care se naşte este cum ar putea beneficia, în acest context, economia românească de nevoile inerente care se nasc într-o astfel de perioadă, când în joc sunt angrenate entităţi europene şi globale?

Astăzi, nevoia României de echipamente militare sofisticate, de ultimă generaţie, poate fi satisfăcută doar prin achiziţii externe. Vrem-nu vrem, ne place sau nu, aceasta este realitatea, astăzi, în România. Avem însă ocazia să folosim acest aspect în favoarea noastră, oferindu-ne disponibilitatea de a contribui treptat la producţia acestora, pas cu pas. România este o ţară cu tradiţie în industria grea, în producţia de oţeluri speciale, construcţia de nave, aeronave, chiar şi de tehnică militară de bază. Mai mult, România şi-a dovedit cu brio capabilităţile inginereşti şi de producţie efectivă în ultimii 20 de ani în multe industrii (de exemplu, industria auto şi cea navală), începând cu operaţiuni simple de asamblare a diverselor componente şi ajungând astăzi la realizarea integrală a produselor sofisticate.

Cu un astfel de CV şi cu un buget de apărare de 5,5 miliarde euro anual (din care aproape 2 mld. euro destinate echipamentelor militare), România poate să-şi arate disponibilitatea de a contribui la producţia, mentenanţa şi dezvoltarea de tehnică militară sofisticată, sub umbrela unor parteneriate strategice. Aceasta este menirea conceptului de "offset", în baza căruia România îşi poate dezvolta în mod sustenabil, pe termen lung, capabilităţile de producţie de tehnică militară. Avem exemple de succes în acest sens, printre ţările învecinate nouă din Uniunea Europeană şi acest succes transcede considerabil şi în zona civilă.

Nevoia de infrastructură - portuară, aviatică, căi ferate, autostrăzi, energie, comunicaţii - pentru a permite mobilizarea, livrarea, poziţionarea de echipamente militare, aprovizionarea şi utilizarea acestora în timp record.

Nu este niciun secret că România suferă enorm la capitolul infrastructură. Însă fondurile mobilizate de urgenţă în aceste opt luni, pentru diferite obiective, cum ar fi reabilitatea căilor ferate din Portul Constanţa (peste 1 miliard de euro), de exemplu, arată că autorităţile sunt hotărâte să schimbe aceste minusuri de infrastructură, absolut esenţiale în funcţionarea economiei, deopotrivă pe timp de pace sau pe timp de război, relativ urgent, în perioada imediat următoare. Trecerea la o infrastructură modernă va genera, de altfel, beneficii în lanţ asupra întregii economii a României, cu efect mai pronunţat în zonele mai puţin dezvoltate din estul ţării.

Nevoia de securitate cibernetică pentru a face faţa atacurilor cibernetice asupra infrastructurii critice de telecomunicaţii, energie şi altele.

Dintre toate nevoile menţionate până acum, România stă cel mai bine la capitolul securitate cibernetică ca potenţial contributor la creşterea şi dezvoltarea acestui segment deosebit de important. Pe lângă poveştile de succes la nivel mondial din zona IT pornite din România, capabilităţile reale ale României în acest sector sunt dovedite de înfiinţarea în România a două centre de testare a tehnologiilor inovatoare, ca parte din acceleratorul de inovare al NATO - Defence Innovation Accelerator of the North Atlantic (DIANA), şi-anume Centrul de Excelenţă de Inteligenţă Artificială de la Politehnica şi Institutul de Cercetări Aerospaţiale de lângă Turbo Mecanica (INCAS), precum şi a Centrului European de Securitate Cibernetică. Fondurile disponibile în cadrul unor astfel de programe, atât la nivel de NATO, cât şi dinspre Agenţia Europeană de Apărare (European Defence Agency - EDA), vor schimba semnificativ industria IT din România în următorii 3-5 ani.

Nevoia de resurse umane calificate. Războiul modern se bazează pe militari profesionişti, România fiind a zecea putere în rândul ţărilor membre NATO ca număr de militari, cu un efectiv de 78.500 militari, în urma Greciei (111.400), Poloniei (122.500), Spaniei (118.200), Italiei (174.800), Germaniei (188.500), Franţei (207.100), însă mult peste Ungaria (21.400), Bulgaria (27.400), Cehia (26.900), Olanda (41.600).

Forţa umană de elită, însă, nu este totul într-un conflict cum este cel din Ucraina. În spatele frontului, este nevoie de forţă de muncă competentă, convertibilă imediat pentru asigurarea necesarului unei economii de război - nevoi specifice de fabricaţie, lanţuri de aprovizionare reziliente ş.a.m.d. România ar putea să asigure, în mod realist, această nevoie de forţă de muncă competentă, luând în calcul diversitatea fabricilor de succes care funcţionează aici de 10-15 ani, iar tendinţa de creştere a numărului acestora din ultimele luni nu poate decât să confirme acest lucru.

În loc de concluzie

Războiul din Ucraina este o dramă umană de proporţii uriaşe, care a schimbat deja economia naţională în ultimele opt luni. Dar schimbarea majora vă avea loc de acum înainte, cel puţin pe cele patru nevoi esenţiale menţionate mai sus. Iar satisfacerea acestora într-o manieră profesionistă, sustenabilă şi pe termen lung, va aduce beneficii enorme României, în primul rând pe timp de pace. Cele mai importante de menţionat ar fi:

Producţia de tehnică militară sofisticată vine cu o cultură a excelenţei şi a resposabilităţii pe întregul flux de producţie, de la aprovizionare, alegerea furnizorilor, siguranţă în muncă, mentenanţă a utilajelor, până la producţia efectivă, mentenanţă ulterioară. Personalul implicat în astfel de proiecte vă duce cu sine această cultură involuntar în lumea din jurul lui, îşi va pune amprenta asupra modului în care aceştia vor profesa mai departe indiferent de domeniu, civil sau miliar. Odată produsă/achiziţionată, tehnica militară sofisticată permite utilizarea ei şi pe timp de pace în misiuni civile (multirol) - de exemplu, dronele de supraveghere aeriene pot monitoriza şi preveni tăierile ilegale de păduri din România, pot ajuta la găsirea rapidă a persoanelor dispărute în zone montane, maritime şi alte tipuri de servicii.

Dezvoltarea infrastructurii României pe repede-înainte va aduce o dezvoltare economică fără precedent, în special în zona portuară şi în nord-estul României.

Creşterea ponderii în PIB a bugetului de apărare, la 5,5 miliarde euro anual (2,5% din PIB - cel mai mare procent din ultimii 30 de ani), ceea ce va susţine categoric businessurile pe orizontală care lucrează şi sunt conectate la industria militară. Care înseamnă şi locuri de muncă, şi intensificarea schimburilor comerciale (import-export) şi, de ce nu, dezvoltarea acelor industrii, întrucât vor trebui respectate standarde înalte de calitate şi eficienţă.

Fonduri suplimentare, alocate de Uniunea Europeană şi NATO pentru susţinerea diverselor proiecte de apărare comune şi implicit a economiei româneşti, ca şi a altor state din proximitate.

În mod evident, nimeni nu-şi doreşte conflicte de niciun fel între ţările lumii, nici la nivel local, regional sau, mai rău, global. Din păcate însă, acestea se întâmplă din diverse motive, este o realitate pe care, iată, o avem la graniţa noastră. Însă această conjunctură dificilă a declanşat şi o serie de iniţiative şi proiecte, care aduc beneficii economice României, dar care în mod normal nu ar avea loc sau ar lua mult mai mult timp de implementare.