Patronul restaurantului din Constanţa unde trei dansatoare au murit în incendiu, trimis în judecată

Elena Deacu
Anticorupţie / 5 august 2015

Procurorii Parchetului General l-au trimis în judecată pe George Karam, patronul restaurantului libanez Beirut din Constanta, unde anul trecut, în aprilie, au murit trei dansatoare, în urma izbucnirii unui incendiu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului remis redacţiei, George Karam (administrator al SC Middle East Parteners SRL) a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, complicitate la abuz în serviciu, construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, primirea în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi pentru săvârşirea a 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată SC Middle East Parteners SRL, Constantin Pavel (administratorul firmei SC Tinel Cristi SRL, care a făcut lucrări de amenajare a localului), Dumitru Jurcă (instalator), Gheorghe Nirlu, Sultana Nirlu, Florentina Gica Coroianu şi Florin Iordache.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2013, în lipsa autorizaţiei de construire, a proiectului avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau expertizei tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, George Karam şi Constantin Pavel au efectuat modificări la clădirea unde funcţiona restaurantul, prin adăugarea unui nivel (mansardare).

De asemenea, George Karam este acuzat că împreună cu Dumitru Jurcă (instalator autorizat) a pus şi menţinut nelegal în funcţiune instalaţia de utilizare a gazelor naturale de la restaurant.

Pe 5 aprilie 2014, la Restaurantul Beirut a izbucnit un incendiu, soldat cu distrugerea clădirii şi degradarea a altor două imobile învecinate, precum şi cu moartea a trei dansatoare şi vătămarea corporală a altor două persoane.

Cercetările efectuate în cauză au relevat şi faptul că George Karam angajase 11 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, iar în perioada martie 2011 - noiembrie 2013, împreună cu inculpaţii Gheorghe Nirlu, Sultana Nirlu şi Florentina Gica Coroianu, a întocmit în fals 18 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe care le-a folosit cu ocazia a trei verificări efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, ultimul control fiind la data de 11 martie 2014.

De asemenea, la data de 3 aprilie 2014, împreună cu inculpaţii Florin Iordache şi Mihaela Zdru, George Karam a falsificat 20 fişe de instruire individuală în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Procurorii menţionează că elementele constitutive ale infracţiunilor de distrugere din culpă în formă agravată ce au produs un dezastru reţinute în sarcina inculpaţilor absorb infracţiunile de ucidere din culpă şi respectiv vătămare corporală din culpă.

În cauză, procurorii au menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpaţilor şi a persoanei responsabile civilmente, precum şi asupra sumelor de bani aflate în conturile celor două persoane juridice inculpate.

Cercetările au fost efectuate de procurori cu sprijinul unor lucrători ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi cu lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Dosarul se va judeca la Judecătoria Constanţa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031