PDL sesizează CCR cu privire la Memorandumul de înţelegere încheiat între România şi The Rompetrol Group

F.A.
Politică / 29 mai 2013

  • document ataşat Sesizare Memorandum
    apasă aici pentru a descărca.

    PDL sesizează Curtea Constituţională că prevederile clauzelor 6.4. şi 6.10 din Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti, sunt neconstituţionale, arată un comunicat de presă.

    În sesizarea celor de la PDL se menţionează:

    1.Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti, la 15 februarie 2013 a fost aprobat prin Lege, motiv pentru care acesta face parte din corpul acestui act normativ, fiind aplicat cu puterea unei legi. De asemenea, potrivit prevederilor clauzei 6.5. "Prezentul Memorandum este supus legislaţiei române". În aceste condiţii, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze eventualele neconformităţi ale acestuia, precum şi pe ale Legii criticate, cu Constituţia.

    2. Potrivit prevederilor clauzei 6.4. din Memorandum, "Imediat după obţinerea aprobărilor menţionate la clauza 6.1. de mai sus OPSPI va face demersurile utile şi necesare pentru ca: (i) toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect, de Litigiu (inclusiv de Litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecarea pe fond şi; (ii) imediat ulterior stingerii acestor litigii sechestrul instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrarea Fiscală asupra activelor RRC şi titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010 să fie revocate şi ridicate".

    De asemenea, potrivit clauzei 6.10. "Angajamentele asumate de către Părţi în prezentul Memorandum vor înceta în cazul demarării sau reluării oricărui litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre Părţi sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte Părţi sau a unui afiliat ale acesteia în legătură cu Litigiul. Afiliat în interesul prezentei clauze înseamnă orice afiliat al TRG sau orice autoritate publică a statului român. În cazul în care statul român prin Ministerul Finanţelor Publice nu solicită suspendarea judecăţii litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa conform clauzei 5.1. de mai sus, TRG poate denunţa unilateral prezentul Memorandum".

    Ambele texte din Memorandum sunt neconstituţionale, fiind neconforme cu prevederile art.1 alin.(3) şi (5), art.21 alin.(1) şi (2) şi ale art.124 alin.(1) - (3) din Constituţie.

    Astfel, potrivit prevederilor art.21 alin.(1) din Constituţie, "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.", iar conform alin.(2) "Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept". În acelaşi timp, conform prevederilor art.124 alin.(1) din Constituţie, "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.", iar conform alin.(3) "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

    Opinia Cititorului ( 1 )

    1. ce face opozitia asta...si cand iese bine se gaseste careva sa "conteste"...acordul asta ar putea sa fie cea mai buna afacere din '90 incoace..

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb