PE va supune la vot pachetul legislativ referitor la programul REPowerEU

F.D.
Internaţional / 9 noiembrie 2022

PE va supune la vot pachetul legislativ referitor la programul REPowerEU

Parlamentul European va supune la vot joi pachetul legislativ privitor la REPowerEU, un program care ar urma să reducă dependenţa de combustibilii din Rusia şi să accelereze producerea de energie curată, dar şi să contribuie la diversificarea surselor de energie, subiect care a făcut miercuri obiectul unei întâlniri între un grup de jurnalişti români şi mai mulţi eurodeputaţi din România, potrivit Agerpres.

Ca răspuns la dificultăţile şi perturbările de pe piaţa mondială a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, Comisia Europeană a prezentat în luna mai REPowerEU, un program pentru economisirea energiei, producerea de energie curată şi diversificarea surselor noastre de energie. Programul este susţinut de măsuri financiare şi juridice menite să construiască noua infrastructură şi noul sistem energetic de care are nevoie Europa.

REPowerEU stabileşte o serie de măsuri menite să reducă rapid dependenţa de combustibilii fosili din Rusia şi să accelereze tranziţia verde, sporind în acelaşi timp rezilienţa sistemului energetic din Uniunea Europeană.

Potrivit eurodeputatului român Cristian Buşoi (PPE), preşedintele Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European (ITRE), închiderea de capacităţi de producţie pe cărbune ar trebui să fie amânată.

''Odată cu îngreunarea accesului la gaz nu ne mai putem permite să închidem capacităţi de producţie şi aici există o oarecare deschidere din partea Comisiei Europene. Nevoia de electricitate în această iarnă şi ulterior va fi mare, iar eventuala închidere de capacităţi acum ar fi de neacceptat'', a spus Cristian Buşoi într-o întâlnire cu mai mulţi jurnalişti români.

În opinia sa, o soluţie pentru scăderea preţurilor la energie în România ar fi încurajarea amplasării de panouri solare peste tot unde este posibil (magazine, restaurante, mici hoteluri etc.).

''Deja mulţi mici întreprinzători îşi montează astfel de panouri, pe propria cheltuială'', a explicat Buşoi.

Membră a Comisiei de agricultură a PE (AGRI), eurodeputata Carmen Avram (S&D) a ţinut să remarce că agricultura nu va trebui să contribuie la fondurile REPowerEU, după ce iniţial în comunicarea Comisiei Europene a existat propunerea ca sectorul agricol să aibă o contribuţie de 12,5% la program.

Avram a menţionat, printre altele, că România a prezentat un proiect privind producerea de energie cu panouri fotovoltaice flotante, care ar urma să fie montate pe canalele de irigaţii.

Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în Comisia de transporturi a PE (TRAN), a estimat că una dintre cele mai problematice chestiuni este schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în particular pentru aviaţie.

''În REPowerEU sunt 20 de miliarde de euro care veneau din vânzarea de certificate de emisie ce erau scoase din rezerva de stabilitate (Market Stability Reserve). Din păcate, Parlamentul European a propus şi se pare că statele membre au acceptat ca banii să nu fie din această rezervă, pe motiv că ar scădea preţul la certificate'', a explicat eurodeputatul român.

Marian-Jean Marinescu este autorul a două rapoarte care vor fi votate joi de Parlamentul European privind acorduri care au fost încheiate de UE cu Ucraina şi Republica Moldova pentru a facilita transportul transfrontalier de mărfuri, în noile condiţii create de războiul aflat încă în desfăşurare. Acordurile vor facilita creşterea exporturilor şi a importurilor de mărfuri, în special alimente şi produse agricole, pe cale rutieră, fără a crea blocaje la trecerea frontierei, ceea ce nu doar va reduce riscul unei crize alimentare globale, dar va contribui la extinderea în continuare a relaţiilor de transport dintre UE şi cele două ţări.

În plus, acordul UE-Ucraina le va permite şoferilor ucraineni să continue să utilizeze permisele de conducere şi certificatele de competenţă profesională ucrainene existente pentru a conduce în UE, fără a fi nevoie să deţină un permis de conducere internaţional.

Rovana Plumb (S&D) a explicat că principala preocupare a grupului europarlamentar din care face parte este de ''a ajuta cetăţenii, mai ales consumatorii vulnerabili''.

''De aceea, am propus interzicerea decuplării de la sistemele de încălzire, astfel încât acestea, fiind servicii de interes general, să nu prejudicieze viaţa cotidiană a consumatorilor'', a afirmat ea.

Eurodeputata Ramona Strugariu (Renew Europe) a pus accentul pe importanţa menţinerii reformelor în pachetul legislativ REPowerEU, în interesul final al consumatorilor europeni, în particular al celor români.

Unul dintre cei trei raportori ai PE în acest dosar este colegul său de grup politic Dragoş Pîslaru, care a propus Comisiei Europene să creeze un instrument prin care cheltuielile alocate pentru eficienţă energetică să fie preluate, printr-o schemă foarte simplă, la nivel european. Instrumentul ar viza o flexibilizare astfel încât banii aferenţi cadrului financiar 2014-2020 rămaşi necheltuiţi sau cu potenţial de a rămâne necheltuiţi până la finalul lui 2023 să poată fi mutaţi în REPowerEU şi să aibă astfel un impact asupra consumatorilor europeni astfel încât aceştia să-şi poată reduce factura la energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb