PENTRU ALEGERILE DE LA BVB Claudiu Doroş: "Am susţinerea deplină a acţionarului SIF Moldova"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 noiembrie 2015

Claudiu Doroş: "Am susţinerea deplină a acţionarului SIF Moldova"

"O singură piaţă, puternică, în România, integrată în fluxurile financiare regionale este de dorit"

Vicepreşedintele SIF Moldova, Claudiu Doroş, participă la alegerile pentru Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti, cu susţinerea deplină a acţionarului SIF Moldova, care deţine 5% din acţiunile BVB, conform unei scrisori adresate de domnul Doroş acţionarilor Bursei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a aprobat proiectul de regulament care ar fi permis celor din conducerea emitenţilor să facă parte şi din administrarea operatorilor de piaţă, astfel că unii apreciază că vicepreşedintele SIF2 Moldova este incompatibil. Acesta consideră, însă, că numai ASF se va pronunţa asupra acestui aspect.

Claudiu Doroş îşi prezintă candidatura, în cadrul scrisorii către acţionari. Domnia sa precizează că ştie îndeaproape realizările şi problemele BVB şi ale Depozitarului Central, cât şi discuţiile despre înfiinţarea unei Contraparti Centrale (CCP) în România: "Cred cu tărie că aceste trei instituţii trebuie să fie pilonii de baza ai pieţei de capital, parte integrantă a pieţei financiare româneşti şi europene.

Din acest motiv, în această scrisoare, voi insistă mai puţin pe enumerarea unor obiective principale pe care le ştim şi le urmărim cu toţii (e.g. creşterea lichidităţii prin IPO-uri şi listări ale unor companii private sau de stat, ori calificarea că piaţă emergentă). Aş dori să insist pe arhitectura pieţei şi integrarea în fluxurile financiare regionale, cel puţin.

Câteva aspecte şi opinii:

1. Eforturile actualului Consiliu şi ale executivului BVB, de promovare prin evenimente corporative diversificate, au reuşit să aducă o vizibilitate mai bună, rulaje zilnice în creştere, paşi importanţi către obiectivele majore, dar trebuie continuate cu mai multă convingere şi energie.

2. Indiferent de eforturile şi paşii care s-au făcut în sensul consolidării instituţionale, cu scopul de a creşte încrederea investitorilor, probleme încă apar. Sigur, este sarcina instituţiilor de reglementare, dar şi a noastră, a tuturor participanţilor la piaţă, să le rezolvăm, dar cel mai important aspect este acela că cei trei piloni trebuie să funcţioneze împreună pentru a îmbunătăţi aspecte importante, dacă ne referim la strategia de dezvoltare a pieţei, la siguranţa păstrării titlurilor sau la siguranţa şi rapiditatea decontărilor ori compatibilitatea unor sisteme informatice avansate. Serviciile de custodie, casele de brokeraj şi clienţii lor, au propriul rol (sine qua non) în această arhitectură.

3. În ceea ce priveşte CCP, cel de-al treilea pilon, ce urmează a fi creat, el poate avea rolul de a consolida definitiv integrarea în piaţa financiară europeană a celei româneşti. Atât din perspectiva termenelor şi obligaţiilor prevăzute în Directivele şi reglementările UE - MIFID, dar mai ales, în ceea ce priveşte un mix optim, un cerc virtuos, între fluxurile interne şi cele externe, între tranzacţionarea companiilor locale de diverse mărimi, din diverse sectoare economice şi atragerea unor companii din regiune spre a fi tranzacţionate, (de ce nu?) la BVB. Astfel, volume crescute şi venituri pe măsură, ale BVB şi ale participanţilor, sunt posibile.

Deşi primele termene pentru a crea instituţional un CCP au trecut, există o perioadă de tranziţie, dar este de neacceptat să ratăm obiectivul iulie 2019, astfel încât România şi BVB să rămână un «loc de tranzacţionare» în termeni de reglementare.

În schimb, obiectivul de business mai sus menţionat, presupune, odată cu atragerea investitorilor, o corelare a obligaţiilor de reglementare cu cele tehnice de acces la pieţele din regiune, în ambele sensuri, în termenul rămas până la integrarea europeană. Mai precis, aşa cum cunoaştem, crearea unui CCP pur românesc este dificilă prin prisma unor termene şi proceduri foarte stricte. Participarea noastră ca parteneri (acţionari) cu drepturi depline la un CCP regional, indiferent pe structura cărui CCP autorizat EMIR (din Ungaria, Polonia, Austria, sau Grecia), poate salva multe resurse de timp, know-how şi bani. În acest sens, expertiza BERD este un suport de valoare.

Datorită unor aspecte legate de costuri de acces, structura de acţionariat actuală, suport pentru derivate şi alte aspecte, două opţiuni par mai fezabile, ATHEX şi KDPW. O variantă de lucru, rezultată din valorificarea colaborării deja autorizate a ATHEX în România cu SIBEX, poate fi explorată mai rapid, în sensul construirii unei «filiale» locale a acestui CCP. În plus, valorificarea resurselor financiare şi expertizei pe derivate a SIBEX merită discutată şi supusă atenţiei acţionarilor".

În opinia domnului Doroş, o singură piaţă, puternică, în România, integrată în fluxurile financiare regionale este de dorit, atât de către investitorii (instituţionali sau individuali), cât şi de actionarii BVB, dar şi de instituţiile de reglementare-supraveghere (ASF şi BNR).

Conform domniei sale, dezvoltarea produselor tranzacţionabile are nevoie stringentă de reglementarea şi introducerea vânzărilor în lipsa, bazate şi pe împrumuturi de acţiuni: "Cadrul legal general, inclusiv cel fiscal, există. În plus, România are deja o fiscalitate avantajoasă şi flexibilă (e.g impozitare scăzută dividende, evitarea dublei impuneri, legislaţie pentru holdinguri).

Dar sunt necesare prevederile secundare de aplicare, care să dimensioneze realist anumiţi parametri tehnici, astfel încât intermediarii şi investitorii să le creeze şi să le tranzacţioneze confortabil (e.g. perioada de împrumut permisă 6-12 luni, nu 30 zile, implicarea custozilor şi CCP în garantare/decontare, nu cu active de peste 100% din valoarea titlurilor împrumutate, altele)".

Claudiu Doroş adaugă: "Pentru operaţionalizarea celor de mai sus este necesară o mai clară segmentare a pieţei: avem nevoie şi de marii brokeri internaţionali care ne pot aduce vizibilitate, mari investitori şi volume pe măsură, dar şi brokerii de retail care să-şi îndeplinească, în mod profesionist, cu pasiune, rolul de a fi aproape de micii investitori prin expertiză, pe care o au, activităţi de tip educaţional şi informare continuă.

În final, sunt convins că estimările aproape unanime ale instituţiilor publice de profil şi a celor financiare internaţionale, dar şi ale unor investitori instituţionali de prestigiu (care spun că România este într-o situaţie macroeconomică bună, consolidată, pe primele locuri în UE, iar creşterea se va accelera în următorii doi ani), se vor reflecta în performanţele companiilor româneşti, dar şi în calculele şi percepţia investitorilor (care, până acum, au rămas prea sceptici şi nu au valorizat prin cotaţii pe măsură acţiunile în piaţă)".

În acord cu standardele de guvernanţă corporativă, rolul Consiliului de Administraţie al BVB, şi aportul membrilor săi, este, pe de o parte, crearea unui cadru decizional pentru suportul, dezvoltarea, dar şi controlul executivului, pe de altă parte, viziunea strategică a companiei şi promovarea acesteia în diverse medii ale societăţii româneşti, în strategia de ţară şi în politicile guvernamentale, apreciază sursa citată.

Opinia Cititorului ( 40 )

  1. Hai ma ne lasi? Taranul tot taran

    ASF nu a aprobat regulamentul prin care cei ca Doros sa poata candida la conducerea BVB. Doros s-a inscris oricum si de doua zile striga cit i-l tine gura ca el e reprezentantul SIF Moldova. Si este. Sefii lui Doros de la SIF2 legitimeaza candidatura acestuia. Pentru ei nu conteaza ce face ASF. Si ce sa vezi, Nici pentru BVB nu este important ASF. Cei de la registratura BVB i-au acceptat candidatura la Doros si i-au dat si nr. de inregistrare la ea. Ha? Mda. O sa fie pe buletinul de vot Doros. E un inceput de revigorare a BVB. Omul are idei, are viziune, stie sa implementeze, nu-i un gargaragiu, e profesionist, se vede din scrisoare. mai cititi o data scrisoarea si votati-l...ar mai fi o mica problema totusi sa ne trezim cu ASF ca pe Doros cu toti girantii din SIF2 ii suspenda vre-o cinci ani sa activeze pe piata de capital si atunci asta este, se duc pe apa Bistritei toate sperantele de salvare BVB.

    1. Draga, dar ramane Sobolewski, ai uitat?!

      El e salvarea!

      N-ai vazut?! 

      Puneti-l presedinte pe Sobolewski si impuscati doi iepuri, caci, pe linga ca veti beneficia in continuare de geniul polonez, veti mai face, pe deasupra, si enorme economii banesti.

      Deci, ceea ce aveti de cautat nu este un presedinte, ci un director general. 

      Zice Ciolos ca vrea sa se asigure ca sefi ISU nu se mai intorc in sistem. ASF voi cum veti face sa nu mai avem in sistem cancerul retelele infractionale din SIFuri plus acolitii lor?

      ..sunt profesionistii pietei de capital, deh...numai aia care deranjeaza sau nu vor sa imparta tortul raman in sistemul asta infractional (a se vedea recentele schimbari de lsefi a SAI Muntenia Invest)

      Filimon sa nu imparta? E plin sifonul patru de tepele lui impartite in mod egal.

      Incalcarea legii e interes national.

    Nu va ajung actiunile gratuite cu care v-ati incarcat de la SIF2, pentru servicii de nimic (de rahat)? Vreti acum si ceva gratuite de la BVB? Ocupati-va de SIF ca aveti profit de cacao iar dividendele pe care le dati sunt apa de ploaie!!

    1. In ianuarie 2015:

      (RON/actiune) nov. 2014 dec. 2014 ian. 2015 

      VUAN 2,5359 2,6077 2,6367 

      Pret piata SIF2 1,6380 1,5910 1,6350 

      Discount (%) 35 39 38 

      In octombrie 2015: 

      (RON/actiune) aug 2015 sept 2015 oct 2015* 

      VUAN 1,3792 1,4035 1,4763 

      Pret piata SIF2 0,8100 0,8090 0,7970 

      Discount (%) 41 42 46

      Deci unda este plus valoare pentru actionari daca inianuarie discount de 38 si dupa 10 luni discount 46. 

      Au profit pentru cei din Consiliul de Administratie nu pentru actionari.

    Nu ai sustinerea deplina pentru ca eu detin o mica parte din SIF2 (in calitate de actionar) si NU TE SUSTIN! Deci sustinerea SIF2 nu este deplina.

    1. eu te sustin.am 10actiuni sisint fericit ca osa primesc 1 leu.

      Si eu te sustin am 5 034 de actiuni si primesc 0.90 bani.

      cred ca labvb trebuie consolidata valoarea nominala a unei actiuni la 100 lei.cine nuvrea sa i se restituie valoarea nominala actuala.

      Beey, nu mai fiti asa de fericiti ca provocati invidie.

    Ce seamna Doros cu Stefan cel Mare. extraordinar.

    1. si ceocea cu daniil sihastrul duhovnicul lui stefan cel mare.

    e posibil ca acest geniu financiar sa fie ales la bvb si sa si dea demisia de la sif2...asa ar face actionarii sif o economie de 200 mii euro pe an..cat castiga acest individ din banii actionarilor sif2....un zero barat...ca mai toti cei cocotati la conducerea sif ...adio piata de capital ...

    1. inmulteste suma cu 2 si esti pe aproape.

      individul asta chiar nu da socoteala in fata actionarilor ??..pt ce merite castiga banii astia ??..este incredibil...

      toti din conducerea sifurilor...isi prezinta veniturile in aga ?...veniturile obtinute din banii actionarilor...bonusuri..CA uri in societatile detinute de sif...chiar nu sunt controlati de actionari ???... 

      Parazitii au cumparat TLV. primesc prime si bonusuri de sute de mii euro fiecare. Ceocea mai mult. El e si la TLV in CA.

      Nu e posibil. Va cumula. Cum sa isi dea demisia din sifon 2. Esti nebun?

      Fara actiunile gratuite pe care le va primi in urma rascumpararilor facute de sif 2 si atribuite angajatilor pentru performanta manageriala ???????

    domnilor...nu va mai agitati..am pierdut 2 min sa gasesc si sa citesc cv ul acestui individ...a fost seful agentiei Gelsor bacau- liderul pietei de brokeraj din Romania- asa scrie in cv !! 1996 -2002 dormiti linistiti actionari sif2

    1. in curand la bvb... ;)

      Tot de la gelsor e si bunul prieten de la brk buliga. dstrusii chis buliga cu spate de la filimon ceocea doros au adus brk la poarta insolventei.

      filimon e ..PA...baietii destepti l au folosit si acum au scapat de el...poate incepe curatenia si la sif2...se mai trezesc actionarii...

      Daca nu se unesc toti actionarii marunti si sa voteze in AGA nu se va schimba niciodata nimic.

      Ciocoii vechi si noi. Jale mare jale azi la BRK pe coridoare.

      Pe Filimon l-au indepartat de la sai muntenia si biofarm cei de la sif 1 sa o puna pe Gabriela Grigore care este fosta Director Adjunct la sif 1.

      Il pensionara pe filimon ca pe piloti. Alde Szel inca e activ. Rati ai dracu de derbedei si excroci

      E ca in politica se schimba de la o societate la alta si nimic nu fac adica ba fac un rahat si mai mare.

      Nu exista limita de varsta pentru pensionare pe piata de capital? 

      Poama fundamentalista madam Grigore asta, multumeste orice sef...si continua traiesmul intre sifoane lansat de Dragos George Bilteanu, dragul nostru infractor

      Specimene din astea nu ies la pensie ci intra la parnaie, ca dupa 60 de ani au reducere la sedere

      Daca mai scriu si vreo patru lucrari stiintifice ies pe repede inainte.

      Haoleu asta este tara in care vrem noi sa traim. 

      Servesc interesului national specimenele astea.

    Unde esti tu Tepes doamne ??????

    mai doros. ailucrat degeaba la gelsor si tata general de securitate la fni ptr. ca esti inca naiv.ursache nu asculta ce vrei tu ci ce ii dicteaza cine trebuie.

    asa ca te expui ca un prost.ce iti spun acum deja e un lucru stiut de toti cei avizati.te credeam mai destept.pacat. 

    Ca la noi la nimeni. Unde e lege vi e tocmeala. Lucru țigănesc, dar ne co

    Ca la noi la nimeni, unde e lege începe tocmeala. Lucru țigănesc dar cu viziune. Fraților, ne prostituat urat de tot. Dacă legea ii spune e ca e incompatibil cum sa ai tupeu sa candidezi. Sobo trebuia sa își fure o amenda zdravănă când a încurcat alegerile la DC. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb