Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, ieri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că l-ar fi favorizat pe Nicolae Popa, fostul director al Fondului Naţional de Investiţii (FNI), transmit surse din presă.
La ultimul termen al procesului, Vîntu a calificat acest dosar drept o răzbunare din partea preşedintelui Traian Băsescu: "În opinia mea, acest dosar a fost unul strict politic. În 2009, am susţinut cu toată puterea mea îndepărtarea actualului preşedinte. Nu am reuşit şi acum plătesc facturile, iar una din facturi este acest dosar. (...) Miza acestui dosar nu a fost una juridică, ci doar o răzbunare, pentru că eu am făcut lucruri care nu-mi erau permise. Am ajuns să fiu supus unei represiuni care depăşeşte puterea de rezistenţă psihică a unei persoane normale".
Sorin Ovidiu Vîntu a mai spus că Nicolae Popa a stat zece ani în Indonezia şi s-a întreţinut singur, câştigând bani din turnee de popice.
Vîntu a condamnat şi "campania de presă" pe care au desfăşurat-o, joi, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), care l-au adus la audieri cu mandate, pe motiv că ar fi încercat să fugă din ţară. Vîntu susţine că această campanie are rolul de a pune presiune pe judecătorii de la ICCJ, pentru a îl condamna: "Mă veţi condamna astăzi, dar nu o veţi face pentru că am încălcat vreo lege, ci pentru că aşa trebuie".
Omul de afaceri a fost condamnat, iniţial, la aceeaşi pedeapsă, pe 2 octombrie 2012, de Tribunalul Bucureşti, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.
În acelaşi dosar, şoferul domniei sale, Alexandru Stoian, a fost condamnat la un an şi 6 luni cu suspendare, iar omul de afaceri Octavian Ţurcan a primit un an de închisoare cu suspendare. Decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, şi a ajuns la ICCJ în faza de recurs.
Pe 12 octombrie 2010, procurorii PICCJ l-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu, acuzându-l că i-ar fi trimis în Indonezia mai multe sume de bani fostului director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul privind Fondul Naţional de Investiţii.
Potrivit rechizitoriului, în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010, Vîntu i-ar fi transmis lui Popa doua tranşe, de 50 mii de euro, respectiv 20 mii de euro. Suma îi era necesară lui Nicolae Popa pentru a se ascunde, spre a nu fi descoperit de autorităţile îndreptăţite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele domniei sale, pentru executarea pedepsei de 15 ani de închisoare, la care fusese condamnat prin hotărâre judecatorească definitivă şi executorie.
Procurorii mai susţin că Sorin Ovidiu Vîntu ar fi identificat şi modalităţile de transfer cu rolul de a preveni identificarea tranzacţiilor şi a persoanelor implicate în aceste operaţiuni. În acest fel, transferul sumei de 50 mii de euro ar fi fost efectuat de Octavian Ţurcan. În plus, pe 11 noiembrie 2009, Vîntu, prin intermediul lui Alexandru Stoian, ar fi transmis altă tranşă, de 20 mii de euro, ce urma a fi folosită pentru plata diferitelor servicii de Nicolae Popa.
După ce Nicolae Popa a fost arestat în Indonezia (2 decembrie 2009), Sorin Ovidiu Vîntu şi Alexandru Stoian l-ar fi sprijinit, cu scopul îngreunării procedurii de extrădare a acestuia în ţara noastră. Sprijinul s-ar fi concretizat în demersuri de îngreunare a procedurilor de extrădare, pentru a îl scăpa pe Nicolae Popa de închisoare şi a îl ajuta să rămână în Indonezia, se mai arată în rechizitoriu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.01.2014, 16:02)
Are dreptate Vintu: a fost condamnat pentru ca asa trebuie, justitia trebuie sa-si faca datoria.