Actualizare 09:03
Percheziţii au loc, în această dimineaţă, la Primăria Feteşti, la Administraţia Domeniului Public Feteşti şi o şcoală din localitate, precum şi la sediul unei societăţi comerciale şi la domiciliile mai multor persoane, transmit surse din presă.
Potrivit acestora, reprezentanţii unei instituţii publice ar fi atribuit ilegal unor societăţi comerciale contracte de construcţii la unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Feteşti. Suspiciunile privind comiterea acestor infracţiuni planează şi asupra viceprimarului municipiului Feteşti, Gheorghe Mitache, mai transmit sursele din presă.
---
Poliţiştii IPJ Ialomiţa desfăşoară în această dimineaţă 11 percheziţii pe raza municipiilor Slobozia şi Feteşti, la persoane bănuite de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale.
Potrivit oficialilor, percheziţiile au loc la sediile unor instituţii publice locale, al unei societăţi comerciale şi la domiciliile mai multor persoane.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2011 - 2012, reprezentanţii unei instituţii publice locale ar fi atribuit unor societăţi comerciale, contracte de construcţii la unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Feteşti, fără respectarea procedurilor legale.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de peste 100.000 de lei.
Persoanele bănuite vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
1. 100.000 lei? Ati capiat?
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 21.05.2015, 12:47)
Din cate stim noi, Ialomita este fieful PSD-istlor, proveniti din fostul FSN. Ei au taiat si au spanzurat in judet, au facut bani, s-au improprietarit cu pamant fertil agricol, dar nu numai, preluand spatiile industriale, preluand fabrica de ulei, etc., care au fost protejate frumos de niste gradati. Deci, pentru 100.000 lei nu te deplasezi, dar politic poate. Daca s-ar vrea, s-ar controla toate privatizarile si insolvabilitatile judetului, din Slobozia, Fetesti, etc. Si o sa gaseasca si pseudo-liberalii care au lucrat cu FSN-istii vechi si noi. Dar lucruri grele. Cum ar fi construirea unei parcari subterane, in centrul orasului Slobozia, cu cheltuieli care vor trece de 30 milioane, intr-un oras unde sunt cam vreo 20.000 locuitori activi, pentru ca restul au cam plecat pe la casele din satele invecinate. Si apropo, industria locala a pierit complet, bineinteles odata cu intrarea in inchisoare a unuia-altuia. Dar "parcare subterana"? Mi s-a parut asa de stiintifico-fantastic ca am refuzat sa cred pana cand am vazut cu ochii mei gaura imensa, facuta repede, dupa alegeri, mergand odata spre mare. Asa ca este penibil sa deplasezi atatea forte pentru prejudicii de sute de mii de lei, cand zecile de milioane de euro se duc dracului an de an, prin buzunarele unuia-altuia (vezi constructorii si sub-antreprenorii).