Perlele lui Patriciu

Un interviu publicat joi de Româ-nia Liberă şi "copy/paste" de Adevărul de vineri dovedeşte că arhitectul Dinu Patriciu se recalifică neîncetat, trecând de la meditaţii (pentru admiterea la Arhitectură), speculaţia certificatelor de proprietate, politica liberală şi înţelepciunea afacerilor imobiliare, prin practica şi metafizica ţiţeiului, la filosofia independenţei presei şi exersarea libertăţii de exprimare - un fel de "Homo Universalis" al perioadei de tranziţie către nimic.

Micile lui alunecări conceptuale sunt scuzate de prodigiosul preocupărilor sale.

Noi, ceilalţi, înguştii, care ne ocupăm doar de domeniul presei, n-avem decât să măturăm în urma lui firimiturile rămase de la acest festin spiritual din business.

"Acum reprezint un grup de presă, care încearcă să-şi construiască o imagine independentă şi cât se poate de obiectivă," afirma Dinu Patriciu, în interviul publicat de propriul ziar, unde, ceva mai sus, scrie, în mod coerent: "Sunt membru PNL şi voi fi mereu. Dar nu sunt în măsură să-mi exprim o părere, pentru a nu afecta poziţia grupului de presă pe care îl conduc".

Patriciu nu doar că reprezintă un grup de presă, ci îl şi conduce.

Totuşi, în caseta tehnică a ziarului Adevărul, nu apare numele "Dinu Patriciu".

Nu-i preşedinte, nu-i director, nu-i nici şofer, nici femeie de serviciu.

O fi fiind preşedinte la Adevărul Holding SRL ?...

Nu, în caseta tehnică a ziarului Adevărul, este prezentată conducerea acestui holding cu răspundere limitată, unde, tot aşa, numele "Dinu Patriciu" este omis.

Da.

Am mai întâlnit cazuri - ce, Vîntu nu zicea că nu se amestecă?

Cazul lui Vîntu se deosebeşte, întrucâtva, pentru că nu a fost prins cu fofârlica, în mod public, decât la dezvăluirea stenogramelor.

Dar "Homo Universalis" se dă singur în gât: "nu mă amestec în politica editorială a trustului şi sunt responsabil doar pentru ceea ce scriu eu."

Adică:

1. conduc grupul de presă, dar nu mă amestec în politica lui editorială;

2. reprezint grupul de presă, dar sunt responsabil doar pentru ceea ce scriu eu.

De la un paragraf la altul, ideile lui "Homo Universalis" se transformă în contrarii.

Acum înţelegem de ce nu apare numele lui în caseta tehnică - conduce şi reprezintă, dar fără nici o res-ponsabilitate.

Probabil că tot iresponsabil, "Homo Universalis" ne învaţă şi ce-i independenţa presei:

"A ajuns un fel de limbă de lemn declaraţia că presa trebuie să fie independentă. Independenţa presei este însă o chestiune relativă".

Nu, domnu" Patriciu, pentru un intelectual de talia dumneavoastră, confuzia este impardonabilă: noţiunea de "independenţă a presei" are tot atât semnificat cu noţiunea de "inorog" - mulţimea vidă.

Adică, nu că ar fi "relativă", ci, pur şi simplu nu există.

Presa este dependentă financiar, este dependentă de regimul politic, este dependentă de mersul trenurilor şi de vreme - dacă plouă, dacă ninge -, este dependentă în fiecare articulaţie a sa, de la calitatea şi nivelul de calificare al oamenilor implicaţi, până la cel al cititorilor.

Ceea ce ar vrea să spună "Homo Universalis", dar nu deţine proprietatea termenilor (ci doar a banilor), este că presa ar putea fi imparţială, cât de cât şi că, oricum, chiar şi aşa, imparţialitatea ar fi relativă.

Faptul că "Homo Universalis" nu şi-a fixat corect noţiunile, reapare mereu în textul interviului - de pildă, reporterul, buimăcit de ghiveciul intelectual pe care i-l serveşte Patriciu în flux continuu, îl întreabă prosteşte "Vreţi să spuneţi că presa nu poate influenţa opinia publică?", şi primeşte, fără murmur, următorul răspuns scos din bezna gândirii:

"Poate, dar numai dacă este obiectivă, dacă are o statură proprie, independentă faţă de forţele politice, chiar dacă şi presa are o anumită ideologie".

Domnu" arhitect, la ce vă referiţi când admiteţi că presa ar putea fi "obiectivă"?

La existenţa ei fizică?

Mă rog, da, existenţa ei fizică este obiectivă; dar, atunci, de ce o condiţionaţi de ceea ce numiţi "independenţa" faţă de forţele politice ?, (care, oricum ai lua-o, tot "inorog" rămâne).

Domnu" arhitect, aţi auzit de perechea conceptuală "obiectiv/subiectiv"?

Ce este presa, domnu" arhitect, - un rezultat al obiectivităţii, sau este un rezultat al subiectivităţii?

Vă puteţi da seama, domnu" arhitect, că presa este subiectivă prin sine şi că subiectivitatea îi este definitorie?

V-am încurcat?

Haideţi să vă descurc.

Ceea ce vreţi dumneavoastră să spuneţi, dar nu ştiţi să spuneţi, când spuneţi "obiectiv", este din nou "imparţial".

Este adevărat, înţelesul de "imparţial" este ataşat noţiunii de "obiectiv", dar în calitate de un al doilea înţeles - de la nivelul simţului comun - după cel principal, conceptualizat: "OBIECTÍV - Care există în afara conştiinţei omeneşti şi independent de ea".

Când există pericolul să se înţeleagă că presa ar putea exista în afara conştiinţei omeneşti şi independent de ea, atunci apelezi direct la noţiunea de imparţial, domnu" arhitect.

Şi nu numai atât, dar dumneavoastră, domnu" arhitect, aveaţi pretenţia de discurs la nivel teoretic, iar nu de periferie a unui oraş de provincie, unde, da, nu contează confuzia de planuri.

E o lecţie mică.

De jurnalism, pentru un fost arhitect pe care-l mănâncă-n pix.

Gratis, domnu"... n

• POST SCRIPTUM

Articolul de mai sus nu comentează aberaţia cea mai importantă din răspunsurile lui Dinu Patriciu. Reproducem, doar, întrebarea şi răspunsul:

"Vă daţi avizul asupra conducerii editoriale a ziarului?

D.P. - Nu, aici este vorba despre politicile comerciale şi politicile editoriale. Între ele există o legătură naturală, care subordonează politica editorială, politicilor comerciale ale ziarului. Aşa e peste tot în lume, presa este o afacere, deci politicile comerciale au o influenţă asupra politicii editoriale."

Lăsăm cititorilor plăcerea să deceleze noianul de confuzii şi de rupturi logice din gândirea lui Dinu Patriciu.

La cerere, voi proceda cu mare voluptate, la analiza acestui răspuns.