Peste 2 miliarde de euro pentru investiţii în start-up-uri şi dezvoltarea tehnologică în 2025

A.B.
Miscellanea / 20 ianuarie

Peste 2 miliarde de euro pentru investiţii în start-up-uri şi dezvoltarea tehnologică în 2025

Începutul anului 2025 vine cu alocări de peste 2 miliarde euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru investiţii în start-up-uri, precum şi în domeniile de tehnologie, inovaţie şi AI, energie verde, agricultură, turism şi nu numai, arată o analiză REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanţă specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România.

De la mult-aşteptatul program "Start-up Nation", la Programele Regionale care au ca obiectiv stimularea investiţiilor IMM în domenii diverse sau "Fondul pentru Modernizare", cu alocări generoase pentru investiţiile în energie regenerabilă, primul trimestru al acestui an aduce pe piaţă nu mai puţin de nouă programe de finanţare, menite să sporească nivelul de trai din majoritatea regiunilor ţării.

"Autorităţile pregătesc lansarea a peste 15 linii de finanţare distincte, cu alocări cuprinse între 50.000 euro şi 57 milioane de euro pentru fiecare proiect în parte. Interesul pentru aceste programe de finanţare rămâne foarte ridicat, întrucât multe dintre acestea au fost amânate de pe finalul anului trecut pentru acest început de an. Sunt şi programe de finanţare a căror perioadă de depunere se încheie în mai puţin de o lună, iar pentru acestea sunt necesare o serie de pregătiri importante, de aceea se lucrează încă din primele zile ale anului pentru definitivarea acestora şi a-i asigura pe clienţii noştri de tot sprijinul necesar în depunerea cu succes a lor", a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Fondul pentru Modernizare va oferi 150 de milioane de euro pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului în agricultura şi procesarea produselor agricole. Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, IMM-urile şi întreprinderile mari din sectoarele agricole şi industriale alimentare. Finanţarea variază între 550.000 şi 700.000 de euro pe MW, în funcţie de tipul de energie utilizată.

Fondul pentru Modernizare va pune la dispoziţie aproximativ 300 de milioane de euro pentru investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul în activităţile non-agricole. Printre beneficiari se numără microîntreprinderi, IMM-uri şi întreprinderi mari din sectoare non-agricole, iar finanţarea oferită va depinde de tipul de energie regenerabilă implementată.

Fondul pentru Modernizare oferă 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii), cu o finanţare de maximum 100.000 de euro pe MWh instalat şi o valoare maximă de 10 milioane de euro per proiect.

Fondul pentru Modernizare pune la dispoziţie 150 de milioane de euro pentru investiţii în eficienţa energetică în instalaţiile industriale din sectoare precum oţelul, cimentul, petrolul şi gazele naturale. Proiectele vor beneficia de finanţare de până la 30 milioane de euro fiecare.

Start-up Nation 2025 va aloca până la 50.000 de euro pentru tinerii antreprenori cu vârste între 18-35 ani, care sunt la început de drum. Proiectele de finanţare sunt destinate unor domenii variate, precum producţia de panificaţie, săli de fitness, grădiniţe şi altele.

Horizon Europe oferă 300 de milioane de euro pentru investiţii în inovaţie şi tehnologie, incluzând tehnologii digitale, energie net-zero, biotehnologie şi altele. IMM-urile pot aplica pentru finanţare de până la 30 milioane de euro per proiect.

Ajutor de stat pentru industria prelucrătoare (HG 300/2024) va acorda 150 de milioane de euro pentru întreprinderile nou-înfiinţate, IMM-uri şi mari întreprinderi din sectoarele industriale, cu finanţări de până la 57 milioane de euro per proiect.

Programele Regionale 2021-2027 vor sprijini investiţiile IMM-urilor cu alocări de aproximativ 310 milioane de euro, prin apeluri deschise sau planificate pentru diverse regiuni ale României.

Planul Naţional Strategic 2023-2027 va oferi 340 de milioane de euro pentru investiţii în diverse sectoare agricole, cum ar fi legumicultura, panificaţia, procesarea produselor agricole şi achiziţionarea de utilaje agricole pentru sectorul forestier.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8238
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8800
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.2344

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb