BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) în creştere la 2,88%, faţă de 2,80% valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a crescut la 2,59%, faţă de 2,52%, valoarea anterioară.
Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut la 3,16%, faţă de 3,18% valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
ROBOR la 6 luni a scăzut la 3,24%, faţă de 3,25% valoare înregistrată în şedinţa precedentă.
BNR a publicat indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, este de 2,36%.